ICCJ. Decizia nr. 1212/2004. Penal. Legea nr.670/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1212/2004
Dosar nr. 206/2004
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 167 din 21 mai 2003, în baza art. 12 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.M. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OUG nr. 18/2003 a constatat graţiată în întregime pedeapsa de 3 ani închisoare, cu punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 62 din 24 aprilie 2003, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
- În baza art. 12 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata C.I. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, iar în baza art. 81 – art. 82 din acelaşi cod, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 5 ani.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, instanţa a constatat graţiată în întregime pedeapsa de 3 ani închisoare şi a dispus punerea inculpatei de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 63 din 24 aprilie 2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpatul C.M. a sumei de 700 Euro sau echivalentul în lei, la momentul efectuării plăţii, precum şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de câte 700.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în fapt că, în cursul lunilor mai-octombrie 2002, prin folosirea de ameninţări şi violenţe fizice, inculpatul C.M. a exploatat sexual pe numitele A.(S.)E.I. din Ploieşti şi R.M. din comuna Frăţeşti, judeţul Giurgiu, obligându-le să practice prostituţia într-un club din oraşul Cartagena din Spania, obţinând importante beneficii materiale.
Astfel, în cursul lunii iulie 2002, inculpata C.I., soţia lui C.M., a găzduit-o pe R.M., venită în oraşul Giurgiu la mătuşa sa F.G. şi a asigurat-o că o va ajuta să ajungă în Spania la soţul său, care o va angaja la un bar ca dansatoare.
Ajunsă în Spania, R.M. a fost aşteptată de inculpatul C.M., care a condus-o la un apartament, unde i-a arătat camera în care va dormi, cu încă o tânără, şi apoi i-a spus că va lucra într-un club ca damă de consumaţie pentru toate genurile de sex, banii primiţi trebuind să-i fie daţi lui.
Colega de cameră a martorei R.M. era A. (S. după căsătorie) E.I., care ajunsese în Spania, în luna mai 2002, la invitaţia unei rude îndepărtate C.C., ce-i promisese un loc de muncă. În oraşul în care locuia ruda sa, la o terasă i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul C.M. şi cu numitul B. care i-a înmânat lui C.C. suma de 1000 dolari S.U.A., pentru că o adusese în Spania.
Inculpatul C.M., numitul B. şi A.E.I. au plecat în oraşul Cartagena, unde aceştia locuiau într-un apartament cu 4 camere, împreună cu alte 30 de fete, pe care B. le obliga să se prostitueze.
În decursul lunilor cât a stat în Spania, aproximativ trei, A.I. a fost obligată să practice relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, pentru sume între 700-1000 Euro pe noapte, pe care le preda lui C.M.
Numita A.I. a reuşit să ia legătura telefonică cu viitorul său soţ, S.I.D., căruia i-a povestit situaţia în care se afla şi disperarea la care ajunsese, ceea ce i-a determinat pe acesta şi părinţii ei să depună plângeri la I.P.J. Prahova, prin care reclamau dispariţia lui A.E.I.
După aproximativ trei luni, cele două tinere au reuşit să fugă de la inculpatul C.M. în oraşul Madrid, unde s-au adăpostit la o mănăstire catolică şi de aici au ajuns în ţară.
Numita R.M., potrivit declaraţiilor mamei sale R.I. şi a concubinului său, A.I., avea urme de lovituri peste tot corpul, iar pe spate, imprimate tălpi de încălţăminte „fiind foarte bătută".
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, iar martorii S.I.D., A.E.I. şi R.M. şi-au schimbat poziţia procesuală în faţa instanţei de judecată, declarând că nu îşi menţin depoziţiile date în faza de urmărire penală, fără să-şi motiveze această atitudine.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, şi anume: parchetul consideră că pedepsele aplicate sunt prea blânde, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite; trebuia revocat beneficiul suspendării condiţionate a unei pedepse cu închisoarea, aplicată inculpatului C.M. prin sentinţa penală nr. 247/2000 a Judecătoriei Giurgiu; înlăturarea pentru ambii inculpaţi a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74, care nu se justifică, precum şi a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în ceea ce o priveşte pe inculpata C.I.
Inculpaţii au considerat netemeinică sentinţa, deoarece nu sunt probe din care să rezulte vinovăţia lor, împrejurare în care se impune achitarea fie în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie a art. 10 alin. (1) lit. c), fapta nu a fost săvârşită de ei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 733 din 8 decembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 74, art. 76 şi art. 81, art. 82 C. pen. şi a art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu privire la inculpatul C.M. şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., instanţa a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 247/2000 a Judecătoriei Giurgiu, şi a dispus executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, în final, 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi a dispoziţiilor art. 65 – art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod.
Instanţa de control judiciar a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Hotărând astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi cu prilejul judecăţii cei doi inculpaţi nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii, prin susţinerile făcute în faza de urmărire penală de către martorele audiate, A.(S.) E.I. şi R.M., apărările acestora au fost infirmate.
Săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi este probată şi prin declaraţiile martorului A.D., concubinul numitei R.M., care precizează că, în momentul întoarcerii în ţară a concubinei sale, aceasta a povestit cum a fost racolată de soţii C. şi cum M.C. a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, într-un club din Spania, unde erau mai multe fete, obligate şi ele de inculpat să practice prostituţia, iar banii obţinuţi trebuiau daţi inculpatului.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor S.I.D., R.I., Z.M. şi F.G.
În termen legal, inculpaţii au declarat recurs prin care critică Decizia pentru netemeinicie şi nelegalitate, în sensul că, în absenţa unor probe certe nu se poate stabili vinovăţia pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, situaţie în care, prin admiterea recursului şi casarea hotărârilor să se dispună, în principal, achitarea lor, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.M., să se graţieze, în întregime, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a pedepsei de 5 ani închisoare şi să se constate că în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 83 alin. (1), de revocare a pedepsei de 6 luni închisoare, întrucât infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte constată în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.
În ceea ce priveşte primul caz de recurs, referitor la comiterea de către instanţe a unei „erori grave de fapt", Înalta Curte constată, din coroborarea probelor rezultând din mijloacele de probă dispuse şi administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct, nemijlocit a celei judecătoreşti, că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi.
În acest sens, inculpata C.I. a găzduit-o în domiciliul său, timp de o săptămână, pe martora R.M., căreia i-a promis că soţul său îi va găsi un serviciu în Spania „ca dansatoare într-un club", unde lucrează şi el în fiecare seară, iar când a ajuns în Spania, a fost „preluată" de C.M., care împreună cu încă doi români „aveau" 30 de tinere pe care prin violenţe şi ameninţări le obliga să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi, iar sumele încasate, le primeau ei (declaraţii R.M. şi F.G.).
Unii dintre martori, şi anume A.(S.)E.I. şi soţul său, S.I.D., după o amplă descriere în depoziţiile date în faţa organelor de urmărire penală, a „situaţiei disperate" în care s-a aflat în Spania, unde a fost obligată să întreţină relaţii sexuale „de orice gen", pentru sume între 700-1000 de Euro, care erau date lui C.M. şi-au schimbat poziţia procesuală în faţa instanţei, fără nici un suport probator şi fără vreo justificare credibilă, declarând că, „nu îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală", împrejurare în care în mod corect instanţele au înlăturat ca nesincere declaraţiile date în această fază, deoarece ele nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă (declaraţiile celorlalţi martori şi plângerile depuse la organele de poliţie).
Aşa fiind, fapta, împrejurările săvârşirii ei, vinovăţia inculpaţilor, precum şi încadrarea juridică a faptei, rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale.
Referitor la motivul de recurs, privind neaplicarea dispoziţiilor de graţiere din art. 1 din Legea nr. 543/2002 pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, stabilită inculpatului C.M., care se dovedeşte, de asemenea, nefondat, este de arătat că potrivit dispoziţiilor art. 4 din lege, respectivele prevederi (ale art. 1 şi art. 2) nu se aplică celor „care sunt recidivişti prin condamnări anterioare".
Revenind la cauză, se constată din copia de pe cazierul judiciar privind pe acest inculpat că, prin sentinţa penală nr. 286 din 1 iulie 1991, a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat la un an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 lit. a), e) şi g), cu referire la art. 224 C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 247 din 23 martie 2000 a Judecătoriei Giurgiu a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 26, raportat la art. 175 din Legea nr. 141/1997.
În concluzie, corect instanţa de control judiciar nu i-a aplicat inculpatului dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002, deoarece nu permit cele din art. 4, C.M. fiind recidivist, prin condamnări anterioare.
3. Nefondat se dovedeşte şi motivul de recurs referitor la greşita aplicare a prevederilor art. 83 alin. (1) C. pen., în raport cu cele ale alin. (2): „Revocarea suspendării nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare".
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 82 alin. (3) C. pen.: „Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă", iar sentinţa penală nr. 247 din 23 martie 2000 prin care inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, a rămas definitivă, prin Decizia penală nr. 368 din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului Giurgiu (notă telefonică, din dosarul Curţii de Apel Bucureşti) astfel că termenul de încercare s-a împlinit la 1 mai 2003, iar fapta reţinută în cauza de faţă a fost descoperită în luna iulie 2002 când tatăl martorei A.(S.)E.I., respectiv, A.C. se adresează organelor de poliţie.
Aşa fiind, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 82 alin. (2) C. pen., cum se apreciază prin recursul declarat de inculpat.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.I. cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.I. împotriva deciziei penale nr. 733 A din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1210/2004. Penal. Art.213 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1214/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
