ICCJ. Decizia nr. 1208/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1208/2004
Dosar nr. 205/2004
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1140 din 24 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul N.G. la:
- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 19 februarie 2003, la zi.
S-a constatat că dozele de heroină (5) au fost consumate, în totalitate, în analizele de laborator.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 18 februarie 2003, urmare a denunţurilor făcute de numiţii B.M. şi M.Şt.C., lucrători de poliţie l-au surprins în flagrant pe inculpatul N.G., vânzând numitei B.T. 5 doze de heroină, pentru care a primit suma de 1.000.000 lei, bancnotele primite fiind înseriate şi tratate chimic.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o referitor la:
- greşita sa condamnare solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu a săvârşit fapta imputată;
- pedeapsa aplicată pe care, în condiţiile în care nu se va primi prima critică, o consideră ca fiind prea severă, solicitând reducerea ei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 773/ A din 18 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat să plătească statului suma de 900.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea sa din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, în continuare, durata arestării preventive, la zi.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că „Tribunalul a făcut o analiză corectă a materialului probator administrat stabilind situaţia de fapt corespunzătoare adevărului şi dând activităţii infracţionale a inculpatului încadrarea juridică legală".
S-a mai arătat că „Săvârşirea infracţiunii de către inculpat rezultă cu certitudine nu numai din procesele-verbale încheiate de organele de poliţie ci şi din depoziţiile martorilor P.T., M.G.A., B.M., M.Şt.C. şi B.T., coroborate cu recunoaşterile iniţiale ale inculpatului, neexistând nici un dubiu că acesta este autorul faptei reţinute în sarcina sa, motiv pentru care nu se impune achitarea astfel cum s-a solicitat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a arătat că la individualizarea acesteia s-a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al infracţiunii, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care este fără ocupaţie şi nu se află la prima încălcare a legii penale.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul N.G. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră ca fiind prea severă, solicitând reducerea ei spre limita minimă a textului de lege incriminator.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
După cum este de observat critica privind greşita individualizare a pedepsei a format obiect şi al criticii invocate la instanţa de apel.
Analizând hotărârea atacată în raport cu critica formulată se constată că nu există nici un temei de a se proceda la reducerea pedepsei, deoarece atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat în mod corect gravitatea faptei comisă, şi au ţinut seama de datele ce caracterizează persoana acestuia, respectiv faptul că anterior a mai fost condamnat pentru săvârşirea de fapte penale. Chiar dacă nu este recidivist şi nu are ocupaţie ceea ce denotă că acesta îşi obţinea mijloacele de subzistenţă din săvârşirea de infracţiuni, cu droguri de mare risc, toate acestea fiind de natură să justifice menţinerea ei (pedepsei) în limitele stabilite de prima instanţă, pedeapsă care este aptă să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată şi din oficiu, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul N.G. este nefondat şi, va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva deciziei penale nr. 773 A din 18 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 19 februarie 2003, la 2 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1207/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1209/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
