ICCJ. Decizia nr. 1210/2004. Penal. Art.213 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1210/2004
Dosar nr. 2907/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1269 din 20 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.C. la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 14 din Decretul nr. 466/1979, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsă s-a dedus timpul arestării preventive de la 11 octombrie 2001, la zi.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţilor de mercur rămase în urma analizelor de laborator, respectiv 2137 grame sigilată cu sigiliul M.I. nr. 29878 şi de 220 grame, sigilată cu sigiliul M.I. nr. 21700.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 5.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 10 octombrie 2001, asupra inculpatului a fost găsită cantitatea de 2402 grame mercur, respectiv 255 grame, deţinute în vederea comercializării.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe care a criticat-o cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în cauză urmând a se înlătura circumstanţele atenuante reţinute în favoarea sa, iar pedeapsa ce se va aplica să fie executată prin privare de libertate.
S-a mai solicitat ca, faţă de gravitatea faptei comisă de inculpat, să i se aplice o pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 168 din 27 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet cu motivarea că „Instanţa a aplicat o pedeapsă suficientă atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare al acesteia, dând eficienţă elementelor ce circumstanţiază persoana inculpatului", apreciindu-se în mod corect că „inculpatul prezintă posibilităţi reale de circumstanţiere a faptei penale şi de reintegrare socială".
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- omisiunea de a se aplica inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), având în vedere faptul că în legătură cu fapta reţinută în sarcina acestuia aplicarea acestei pedepse este obligatorie;
- greşita individualizare a pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, solicitând majorarea acesteia şi înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., care în cauză nu se justifică.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
a) potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar art. 312 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat, prevede în mod expres aplicarea acestei pedepse respectiv interzicerea executării unor drepturi, ca pedeapsă complementară.
Prin urmare, în cauză legea impunând imperativ şi expres aplicarea pedepsei complementare pe lângă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită, instanţele de judecată aveau obligaţia legală să facă şi aplicarea textului de lege ce prevede aplicarea acestei pedepse.
Neprocedând în acest fel, în cauză au fost pronunţate hotărâri nelegale, motiv pentru care urmează a fi admis apelul declarat de parchet, a dispune casarea acestora şi rejudecând cauza să se aplice inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
b) în ce priveşte cea de a doua critică, greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului prin care se solicită majorarea acesteia şi înlăturarea prevederilor art. 81 C. pen., se constată că nu este fondată.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei, acordând semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei, cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, apreciind de asemenea, just, că reeducarea acestuia se poate realiza atât fără majorarea pedepsei, cât şi prin menţinerea modalităţii de executare, respectiv prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Pentru considerentele arătate urmează a se constata că recursul declarat de parchet este întemeiat în parte şi anume numai în ce priveşte omisiunea aplicării inculpatului şi a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, sens în care va fi admis, se vor casa hotărârile pronunţate în cauză şi se va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 168 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul B.C.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 1269 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, conform art. 65 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 octombrie 2002 până la punerea efectivă în libertate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1209/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1212/2004. Penal. Legea nr.670/2001. Recurs → |
|---|
