ICCJ. Decizia nr. 1214/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1214/2004
Dosar nr. 2946/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 288 din 6 decembrie 2002, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpaţii: G.K. şi C.I. la:
- câte 4 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37, art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a celor doi inculpaţi şi din pedepsele pe care aceştia urmează să le execute s-a dedus perioada arestării preventive de la 20 august 2002, pentru inculpatul G.K. şi de la 10 august 2002, pentru inculpatul C.I.
S-a luat act că partea vătămată H.E. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 10 august 2002, cei doi inculpaţi au pătruns în locuinţa părţii vătămate H.E., de unde, prin violenţă, au sustras mai multe bunuri.
Hotărârea a rămas definitivă prin neexercitarea căilor ordinare de atac, prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi 71 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, pe care a criticat-o ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că în mod greşit instanţele au reţinut că inculpaţii au comis faptele pentru care au fost condamnaţi în cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, deoarece faptele pentru care s-au aplicat pedepsele ce constituie primul termen al recidivei au fost comise de inculpaţi în timpul minorităţii, iar potrivit art. 38 lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
S-a mai criticat hotărârea primei instanţe şi cu privire la greşita deduce a timpului reţinerii şi arestării preventive numai în ce priveşte pe inculpatul G.K.
În legătură cu acest din urmă aspect, s-a arătat că din probele de la dosar rezultă că inculpatul G.K. a fost reţinut în data de 19 august 2000, fiind arestat preventiv la data de 20 august 2000.
Întrucât prima instanţă a dedus numai durata arestării preventive nu şi cea a reţinerii din 19 august 2000, hotărârea este contrară legii şi din acest punct de vedere.
Recursul în anulare este fondat.
a) Într-adevăr, potrivit art. 38 lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
Din actele aflate la dosar, şi anume fişele de cazier aparţinând celor doi inculpaţi rezultă că:
- inculpatul G.K., anterior săvârşirii infracţiunii din cauza de faţă, a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 124 din 23 septembrie 1998 a Tribunalului Harghita (anexată recursului în anulare), la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) cu referire la art. 99 şi art. 109 C. pen., pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiţionat la data de 28 august 2000, rămânând de executat un rest de 371 zile. Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare;
- inculpatul C.I. a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 101 din 3 septembrie 1998 a Tribunalului Harghita la o pedeapsă de 3 ani închisoare, tot pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., fiind liberat condiţionat la data de 24 aprilie 2000, rămânând de executat un rest de 376 zile. Şi această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.
Cum din cele arătate rezultă că inculpaţii, la data săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi prin hotărârile menţionate, nu împlinise vârsta de 18 ani, deci erau minori, pedepsele aplicate nu puteau constitui temei al stării de recidivă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. a) C. pen.
Critica fiind întemeiată, urmează a fi admisă, a casa hotărârea atacată şi ca urmare a rejudecării cauzei, să se înlăture starea de recidivă reţinută în sarcina inculpaţilor, cu menţinerea pedepselor aplicate de prima instanţă, care au fost corect şi just individualizate.
b) Din actul aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că la data de 19 august 2002, prin ordonanţa nr. 228/ P s-a luat faţă de inculpatul G.K., măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Întrucât instanţa de judecată a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului numai perioada arestării preventive de la 20 august 2002 nu şi pe cea a reţinerii din data de 19 august 2002, a pronunţat şi sub acest aspect o hotărâre nelegală, urmând a se proceda în consecinţă.
Pentru motivele arătate urmează a se constata că recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este fondat, urmând a fi admis, astfel cum a fost formulat, a casa hotărârea atacată şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 288 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita, privind pe inculpaţii G.K. şi C.I.
Casează hotărârea atacată, cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru ambii inculpaţi, dispoziţie pe care o înlătură, precum şi cu privire la omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului G.K. a timpului reţinerii de o zi din data de 19 august 2002.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 august 2002 la 2 martie 2004, pentru inculpatul G.K. şi de la 10 august 2002 la 2 martie 2004, pentru inculpatul C.I.
Onorariile în sumă de câte 400.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1212/2004. Penal. Legea nr.670/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 122/2004. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
