ICCJ. Decizia nr. 1258/2004. Penal. Art.217 alin.4 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1258/2004
Dosar nr. 5088/2003
Şedinţa publică din 3 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 845 din 13 noiembrie 2002 a Judecătoriei Vişeu de Sus, a fost condamnat inculpatul M.G. în baza art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani închisoare.
S-a menţinut liberarea condiţionată a restului neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 18 din 2 februarie 1999 a Tribunalului Maramureş.
Conform art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 septembrie 2002.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile G.M. suma de un miliard lei despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în fapt că la 28 septembrie 2002, inculpatul M.G. a distrus prin incendiere locuinţa părţii vătămate G.M., cauzând un prejudiciu de un miliard lei.
Împotriva acestei hotărâri, rămasă definitivă prin neapelare, s-a declarat recurs în anulare, în baza art. 409 alin. (1) partea I pct. 4 teza I şi pct. 71 C. proc. pen., susţinându-se că în cauză au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 37 lit. b), în loc de cele ale art. 37 lit. a) C. pen. şi că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată, în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.
Recursul în anulare este întemeiat.
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege, pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an.
Din actele dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 18 din 2 februarie 1999 a Tribunalului Maramureş, definitivă prin neapelare la 22 februarie 1999, inculpatul M.G. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru tentativa la infracţiunea de omor, infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 278 alin. (1) şi (2) şi art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
Această pedeapsă a fost executată în perioada 15 iulie 1998, 30 iulie 2002, când inculpatul a fost liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 1013 din 23 iulie 2002 a Judecătoriei Baia Mare, având un rest rămas neexecutat de un an 11 luni şi 14 zile.
Deoarece în cauză, inculpatul a săvârşit infracţiunea de distrugere la 29 septembrie 2002, iar pedeapsa anterioară expira de drept la 14 iulie 2004, erau incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., nicidecum cele ale art. 37 lit. b) din acelaşi cod aplicate de instanţă.
Aşa fiind, în speţă, instanţa a făcut o greşită aplicare a acestor dispoziţii legale, ceea ce constituie caz de casare, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen.
2. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale, de limitele pedepsei din partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din examinarea hotărârii atacate se constată că instanţa, reţinând în mod corect vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., l-a condamnat pe făptuitor la 3 ani închisoare, pedeapsă care nu răspunde cerinţelor textului legal arătat.
Din probele administrate a rezultat că la 28 septembrie 2002 inculpatul, în stare de ebrietate, a intrat în locuinţa părţii vătămate G.M., pe care o cunoştea de mai multă vreme, a ameninţat-o pe aceasta cu un cuţit, sus-numita refugiindu-se la locuinţa mamei sale. Ulterior, inculpatul s-a deplasat la locuinţa mamei părţii vătămate, unde a avut o altercaţie cu martorii M.I. şi S.G., lovindu-l pe acesta din urmă şi ameninţându-l cu cuţitul.
Întrucât nu a găsit-o pe partea vătămată, inculpatul s-a întors la locuinţa acesteia, aflată în reparaţii, a luat mai multe bidoane cu vopsea şi diluant, pe care le-a aruncat pe covoare şi pe aragazul care ardea, focul extinzându-se instantaneu în camerele de la parter.
Ca urmare, locuinţa părţii vătămate a fost distrusă în totalitate, cauzându-se un prejudiciu de un miliard lei.
Având în vedere circumstanţele reale în care a fost săvârşită fapta, urmările acesteia şi pericolul public produs, precum şi persoana inculpatului, aflat în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., sancţiunea aplicată de 3 ani închisoare situată chiar la minimul special, nu este de natură a realiza cerinţele art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În consecinţă, instanţa a făcut o greşită individualizare a pedepsei, în raport cu dispoziţiile legale evocate şi aceasta constituie caz de casare, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 C. proc. pen.
3. Întrucât motivele de casare invocate sunt întemeiate, Curtea, în baza art. 4141 alin. (1), raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul în anulare şi a casa hotărârea atacată, cu privire la aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la omisiunea aplicării art. 37 lit. a) C. pen. şi la pedeapsă.
Rejudecând cauza se va dispune înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.
Totodată, se va dispune modificarea pedepsei pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în sensul majorării de la 3 ani la 8 ani închisoare.
Această pedeapsă este conformă cu pericolul social al faptei, ţine seama de împrejurările concrete, în care s-a săvârşit şi de persoana inculpatului şi este de natură a asigura prevenirea generală şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi se va deduce din pedeapsă perioada executată.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 845 din 13 noiembrie 2002 a Judecătoriei Vişeu de Sus, privind pe inculpatul M.G.
Casează hotărârea cu privire la aplicarea art. 37 lit. b), omisiunea aplicării art. 37 lit. a) C. pen. şi la pedeapsă.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi aplică dispoziţiile art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Modifică pedeapsa pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în sensul că o majorează de la 3 ani închisoare la 8 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsă perioada executată.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1255/2004. Penal. Art.302 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1259/2004. Penal. Art.209 pct.2 c.pen.ant.... → |
|---|
