ICCJ. Decizia nr. 1393/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1393/2004
Dosar nr. 4799/2003
Şedinţa publică din 11 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 446 din 6 mai 2003, Tribunalul Bucureşti a condamnat, printre alţii, pe inculpatul M.V. la 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 25 ianuarie 2002, la zi.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. şi art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat, cantitatea de 0,65 gr. heroină şi 55 comprimate metadonă, cât şi suma de 6.780.000 lei, dobândită prin valorificarea drogurilor.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în timpul unei acţiuni organizate, la data de 25 ianuarie 2002, organele de poliţie au surprins în flagrant pe inculpatul M.V., comercializând droguri de mare risc (heroină). La percheziţia domiciliară efectuată cu acea ocazie s-a mai constatat că inculpatul deţinea ilegal cantitatea de 0,91 gr. heroină şi 85 comprimate metadonă, cât şi suma de 6.780.000 lei, obţinută prin vânzarea de droguri.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 584 din 6 octombrie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de către inculpaţi.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul M.V. a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât deţinerea drogurilor a avut drept scop consumul propriu şi nu comercializarea, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesele-verbale de constatare întocmite de poliţie cu ocazia depistării actelor de comerţ cu droguri comise de inculpat, cât şi la percheziţia domiciliară, raportul de constatare toxicologică, declaraţiile martorilor G.C., F.I., M.G., D.F., G.G., R.F. şi N.S., coroborate cu declaraţiile coinculpaţilor R.G., N.M.B. şi L.A.) care au fost analizate în considerentele hotărârilor pronunţate, rezultă, fără dubiu, că la data de 25 ianuarie 2002, inculpatul M.V. a fost surprins în timp ce efectua acte de comerţ cu droguri de mare risc (heroină) la domiciliul său, fiind cunoscut în zonă ca traficant şi un consumator de droguri aşa cum pretinde.
Referitor la pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea ei, instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 73 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al infracţiunii comise, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală, cât şi de persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.
Întrucât criticile formulate nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul inculpatului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 25 ianuarie 2002, la zi.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 584 din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 ianuarie 2002 până la 11 martie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1392/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1394/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
