ICCJ. Decizia nr. 1386/2004. Penal

Decizii penale ICCJ 2004

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1386/2004

Dosar nr. 2171/2003

Şedinţa publică din 11 martie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 233 din 2 decembrie 2002, Tribunalul Bihor Oradea, a condamnat pe inculpaţii:

- S.A.V. la:

- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c¹) şi e) C. pen., cu referire la art. 65 alin. (2) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 74 lit. a), cu referire la art. 180 alin. (2) C. pen.;

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dispus deducerea, din pedeapsa de executat, a timpului arestării preventive de la 27 iunie 2002, până la 1 iulie 2002.

- S.A.H. la:

- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 74 lit. a) şi b) C. pen., cu referire la art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c¹) şi e) C. pen., pe durata de 2 ani, conform art. 66 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului şi s-a atras atenţia acestuia, asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din durata pedepsei aplicată, s-a dedus timpul arestului preventiv de la 27 iunie 2002, la zi.

Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul S.A.V. a fost obligat să restituie persoanei denunţătoare C.M., conform dispoziţiilor art. 255 alin. ultim C. pen., cu referire la alin. (2) şi (3) din acelaşi text de lege, suma de 700.000.000 lei.

S-a constatat că inculpatul S.A.H. a pus la dispoziţia organelor judiciare suma de 7000 euro şi 469.537.200 lei, consemnată în contul B.R.D.

În baza art. 353 alin. (3) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii, în ce priveşte pe inculpatul S.A.V.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

În cursul anului 2001, societatea comercială E.M. SA, cu sediul în Oradea, înregistrată la O.R.C., a înregistrat pierderi în activitatea economico-financiară, de aproximativ 400.000.000 lei, situaţie care a determinat acţionarii firmei să stabilească, de comun acord, vânzarea spaţiului comercial în care funcţiona restaurantul, în fapt sediul societăţii.

În acest sens, administratora societăţii, C.M., a iniţiat primele demersuri în vederea valorificării prin vânzare a imobilului corespunzător societăţii, respectiv restaurantul.

La data de 1 iunie 2001, C.M. a solicitat o audienţă, pe care a şi avut-o, la primarul municipiului Oradea, P.F., însă la achiziţionarea spaţiului a fost interesată în cele din urmă Agenţia judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor.

Această instituţie era în căutarea unui spaţiu adecvat pentru a-şi desfăşura activitatea, sens în care a avut alocate în bugetul de cheltuieli, sume de bani pentru achiziţionarea unui imobil cu destinaţia de sediu.

În acest scop, C.R., fost director executiv al A. Bihor, împreună cu cei doi directori adjuncţi din cadrul agenţiei şi anume inculpaţii S.A.H., director de buget şi S.A.V., director de management au făcut primele demersuri, vizitând spaţiul în discuţie.

A fost vizitat şi un alt spaţiu aparţinând societăţii comerciale S. SA Oradea despre care, la un moment dat, C.R. ar fi afirmat că este mai adecvat pentru noul sediu al instituţiei decât imobilul situat pe str. Transilveniei.

De la început, cei doi inculpaţi au manifestat un interes special pentru achiziţionarea spaţiului deţinut de SC E.M. Oradea, împrejurare reieşită din declaraţiile administratorei societăţii C.M.

Demersurile iniţiale au stagnat în perioada dintre lunile iulie şi octombrie, iar la 18 octombrie 2001, directorul A. Bihor, C.R. a fost schimbat din funcţie, fiind înlocuit cu inculpatul O.I. După numirea în funcţie a lui O.I., s-au reluat discuţiile cu administatora societăţii SC E.M. SA Oradea, C.M., în legătură cu achiziţionarea spaţiului corespunzător restaurantului.

Discuţiile au fost purtate de către inculpatul O.I. atât direct cât şi prin intermediul inculpaţilor S.A.H. şi S.A.V., pretinzând, din suma ce avea să fie plătită cu titlu de preţ, un comision de 2,7 miliarde lei.

Din atribuţiile de serviciu a directorului executiv, rezultă că acesta coordona şi răspundea de realizarea activităţii specifice în conformitate cu prevederile Legii nr. 72/2002, stabilea măsurile necesare pentru realizarea şi aplicarea dispoziţiilor directorului executiv al A., încheia contracte cu prestatorii de serviciu din sectorul public sau privat, aproba bilanţul contabil, contul de execuţie bugetară şi raportul anual de activitate al A., organiza şi coordona activităţile de control proprii.

În perioada 7-9 noiembrie 2001, la sediul SC E.M. SA Oradea a avut loc o discuţie între inculpatul O.I. şi C.M., la care a participat şi C.I., ocazie cu care s-a desprins intenţia inculpatului de a facilita vânzarea către agenţie a spaţiului aparţinând societăţii mai sus-menţionată şi implicit să o favorizeze pe administratora acesteia.

După cum a arătat C.M., inculpatul O.I. era la curent cu problemele financiare ale societăţii E.M. SA Oradea, sugerând ca spaţiul să se vândă iniţial unor persoane fizice, după care acestea ar urma să-l înstrăineze A., pentru a nu se evidenţia în contabilitate comisionul ce urma să fie achitat.

Conform acestei sugestii, la 23 noiembrie 2001, a avut loc adunarea generală a acţionarilor E.M. SA Oradea, ocazie cu care s-a hotărât ca spaţiul restaurantului să fie vândut persoanelor fizice C.M. şi V.D., cu preţul de 450 milioane lei.

De menţionat faptul că V.D. reprezenta interesele societăţii comerciale V. SRL Baia Mare, precum şi cele ale lui C.I., iar C.M. pe cele ale SC E.M. SA Oradea.

În raport de cota de participaţie la acţiunile societăţii, s-a stabilit şi procentul ce revenea fiecărei persoane fizice, astfel că C.M. trebuia să plătească suma de 200 milioane lei, iar V.D. suma de 250 milioane lei.

Tot cu acea ocazie, au fost consemnate de către numitul N.V.S. sumele care trebuiau să revină celor două cumpărătoare din preţul de 8,5 miliarde lei ce urma să fie achitat cu titlu de preţ de către A. Bihor.

Administratorei C.M. urma să i se consemneze suma de 2,2 miliarde lei, reprezentând mită care trebuia predată inculpaţilor în calitate de reprezentanţi ai A. Bihor. La solicitarea celorlalţi acţionari şi în special a lui C.I., cuantumul comisionului a fost stabilit la suma de 2,2 miliarde lei, în urma unei renegocieri a acestuia întrucât, iniţial a avut o valoare mai mare şi anume de 2,7 miliarde lei.

Inculpatul O.I. a fost cel care a acceptat scăderea comisionului de la 2,7 miliarde lei la 2,2 miliarde lei.

Ulterior, în calitatea de director, inculpatul O.I. a făcut parte din comisia de evaluare şi selectare a ofertelor constituită prin Ordinul nr. 508 din 24 iulie 2001, emis de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care a avut loc la 13 decembrie 2001. În cele din urmă licitaţia de vânzare a restaurantului a fost adjudecată de C.M. şi V.D. dintr-un număr de 5 ofertanţi.

Din situaţia listată a convorbirilor telefonice a rezultat că inculpatul S.A.V., a fost omul de legătură între C.M. şi inculpatul O.I.

Din raportul de constatare tehnică, precum şi din declaraţia numitului A.N., coroborate cu înscrisurile depuse de A., rezultă că nu a fost depusă la dosarul aparţinând SC T. SA Oradea cererea din 19 noiembrie prin care s-a arătat că oferta de preţ este negociabilă, aceasta constituind o dovadă a faptului că licitaţia privind achiziţionarea de către A. a spaţiului corespunzător restaurantului a fost „dirijată" de către inculpatul O.I., în favoarea numitelor C.M. şi V.D.

La data de 21 noiembrie 2001, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare care a fost semnat, în reprezentarea A. Bihor, de inculpatul O.I. şi jurista I.G. şi au fost emise ordinele de plată în cuantum de 8,5 miliarde lei, din care 3.223.200.000 lei în contul personal al numitei C.M.

Suma trecută în ordinul de plată este redusă cu 250 milioane lei faţă de suma consemnată anterior de numitul N.V.S. pe înscrisul din 23-24 noiembrie 2001, întrucât această sumă urma să fie achitată la începutul anului 2002.

La data de 28 decembrie 2002, în jurul orelor 13,00, C.M. a ridicat suma de 2,7 miliarde lei, cu monetarul 3.400 bucăţi a 500.000 lei, 1000 bucăţi a 100.000 lei, 15.400 bucăţi a 50.000 lei şi 13 bucăţi a 10.000 lei. În aceeaşi zi, în jurul orelor 15,00, C.M. a predat, conform celor stabilite la 23 noiembrie 2001, următoarele sume de bani:

- 700 milioane lei mai puţin comisionul bancar, inculpatului S.A.H.;

- 700 milioane lei, mai puţin comisionul bancar şi o datorie de 50 dolari, inculpatului S.A.V. cu monetarul: 800 bucăţi a 500.000 lei, 1000 bucăţi a 100.000 lei, 13.000 bucăţi a 10.000 lei, 15.230 bucăţi a 50.000 lei, în total 1.391.500.000 lei;

- 700 milioane lei, inculpatului O.I. cu monetarul: 7 legături a 100 milioane lei, fiecare alcătuită din 200 bucăţi a 500.000 lei.

Inculpaţilor S.A.H. şi S.A.V. banii au fost predaţi de numitul I.C., aşezaţi în 2 sacoşe de rafie, în faţa restaurantului, iar inculpatului O.I., suma de 700 milioane lei i-a fost predată personal de C.M., în prezenţa soţiei, O.F., în seara zilei de 28 decembrie 2001, la domiciliul acestuia.

La data de 21 decembrie 2001, în jurul orei 10,00, C.M. a predat încă 100 milioane lei inculpatului O.I., care a venit la restaurant împreună cu soţia sa O.F.

La data de 28 decembrie 2001, după primirea sumelor de cca. 700 milioane lei fiecare, inculpaţii S.A.H. şi S.A.V. au efectuat un schimb valutar la E. sucursala Oradea, din care au cumpărat valută în monedă euro, fiecare dintre inculpaţi depunând banii pe numele mamelor lor.

Astfel, inculpatul S.A.H. a cumpărat 27.612 euro prin folosirea bancnotelor de 10.000 şi 50.000 lei, iar inculpatul S.A.V. a cumpărat 17.636 euro, prin folosirea a 534 bucăţi de câte 500.000 lei, 1080 bucăţi de câte 100.000 lei şi 2400 bucăţi de câte 50.000 lei.

Inculpatul S.A.H. a transferat suma de cca. 700 milioane lei depunând-o la E. pe numele mamei sale S.D., în aceeaşi modalitate procedând şi inculpatul S.A.V., care a depus la aceeaşi bancă suma de 495 milioane lei pe numele mamei sale S.A.

În cursul lunii iunie 2002, C.M., intenţionând lichidarea societăţii SC E.M. SA Oradea a solicitat inculpaţilor restituirea sumelor de câte 100 milioane lei, pentru a face plata unor obligaţii fiscale scadente.

Întrucât inculpaţii nu au dat curs cererii, C.M. a formulat autodenunţ, indicând modalitatea concretă în care s-a realizat tranzacţia asupra spaţiului corespunzător restaurantului şi efectiva predare a sumelor de bani către inculpaţi.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul O.I., urmând a fi format un dosar separat, datorită stării de boală a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii S.A.H. şi S.A.V.

Prin apelul declarat, Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la:

- greşita achitare a inculpaţilor S.A.H. şi S.A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, întrucât din materialul probator existent la dosar, dar mai ales din modul în care au procedat după primirea banilor rezultaţi din complicitatea la infracţiunea de luare de mită, rezultă fără nici un dubiu intenţia acestora de a ascunde provenienţa acestora şi implicit a înlăturării oricărei dovezi de vinovăţie, în legătură cu faptele săvârşite;

- greşita individualizare a pedepselor aplicate aceloraşi inculpaţi, care sunt prea mici în raport cu pericolul social al faptelor şi dispunerea ca acestea să fie executate prin privare de libertate;

- omisiunea obligării inculpatului S.A.H. de a restituit suma de 700.000.000 lei, către persoana denunţătoare C.M.

Inculpatul S.A.H. în apelul declarat a solicitat:

- schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracţiunea de luare de mită, în infracţiunea de omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare, prin reţinerea prevederilor art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., art. 19 din OG 43/2002, devenită Legea nr. 506/2002 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), înlăturarea dispoziţiilor art. 75 lit. a), reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 506/2002, iar prin reţinerea art. 74 C. pen., să se reducă pedeapsa aplicată sub minimul special, astfel că în final să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei;

- în subsidiar, dacă nu se va primi critica privind schimbarea încadrării juridice a faptei, să se facă aplicarea art. 19 din OG nr. 43/2002, cu consecinţa reducerii cu ½ a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege şi prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., să se reindividualizeze pedeapsa sub această limită, urmând ca în final să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

În susţinerea motivelor de apel, inculpatul a arătat, în esenţă că, potrivit atribuţiilor sale de serviciu nu se putea implica şi nici nu putea influenţa achiziţionarea imobilului, câtă vreme legea impunea respectarea procedurii organizării de licitaţii, la sediul central din Bucureşti, unde nu avea nici o putere de decizie şi nici nu era îndrituit să participe la desfăşurarea acesteia, cum de altfel s-a şi întâmplat.

De asemenea, a mai arătat că în prezenţa sa nu s-a discutat despre pretinderea sau acceptarea de comision în cazul reuşitei licitaţiei, despre acest lucru luând cunoştinţă numai după finalizarea licitaţiei, urmată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi după ce, personal a semnat ordinele de plată pentru achitarea preţului imobilului, moment în care directorul O.I. i-a comunicat că vor beneficia de un comision.

A mai susţinut apelantul că în cauză trebuia să se ţină seama şi de faptul că pe tot parcursul procesului penal a fost sincer, facilitând în acest fel aflarea adevărului, aspect care însă nu se regăseşte în tratamentul juridic aplicat, deoarece trebuia să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din OG 43/2002, constând în reducerea limitelor de pedeapsă cu ½, întrucât prin poziţia sa a ajutat la descoperirea tuturor persoanelor care au participat la săvârşirea faptelor şi a modalităţii în care s-au comis acestea.

Inculpatul S.A.V. a criticat hotărârea primei instanţe referitor la:

- greşita reţinere a situaţiei de fapt care nu are suport în probele de la dosar, motiv pentru care a solicitat restituirea cauzei la procuror, pentru completarea urmăririi penale.

În sprijinul acestei critici apelantul a arătat că măsurile şi actele de urmărire penală s-au făcut fără respectarea formelor legale constând în aceea că percheziţia domiciliară s-a făcut în afara procesului penal şi fără respectarea dispoziţiilor legale în materie.

A mai susţinut apelantul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar ancheta penală a avut loc în condiţii în care a fost incidentă cercetarea abuzivă, ascultarea sa făcându-se de către un ofiţer de poliţie şi un procuror care nu aveau competenţa şi nici atribuţii în cadrul serviciului C.C.C.O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

De asemenea a mai susţinut apelantul că învinuirea adusă pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, care a avut loc la data de 1 iulie, s-a făcut fără a i se fi asigurat prezenţa unui apărător, încălcându-i-se în acest fel dreptul la apărare.

În subsidiar, în cazul în care se va aprecia că nu este cazul restituirii cauzei la procuror, să se dispună achitarea pentru fapta reţinută în sarcina sa, întrucât probele de la dosar nu sunt în măsură să dovedească vinovăţia sa.

Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 85/ A din 17 aprilie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că:

- a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului S.A.H., pe care a majorat-o de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse şi a fixat un termen de încercare de 6 ani, pe durata căruia a obligat pe inculpat să respecte dispoziţiile art. 86³ lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.

În baza art. 255 alin. ultim C. pen., a dispus restituirea în favoarea persoanei denunţătoare C.M. a sumei de 7000 euro şi 469.537.200 lei, depusă la B.R.D.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.A.V. şi S.A.H. şi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că:

„Deşi s-a procedat la o corectă apreciere a ansamblului probator administrat în cauză în baza căruia, pe lângă starea de fapt, în mod corect s-a reţinut şi vinovăţia celor doi inculpaţi apelanţi, atribuindu-se faptelor reţinute în sarcina acestora o încadrare juridică legală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi b) C. pen., precum şi cu referire la art. 76 lit. c) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.A.H., a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare, dispunând suspendarea condiţionată a executării acesteia, în baza art. 81 C. pen. şi în condiţiile art. 82 C. pen., pedeapsă ce denotă o eronată fructificare a criteriilor de individualizare arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, cu toate că, pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine sinceră, încă de la primele declaraţii date în faza de urmărire penală, concurând în mod considerabil la stabilirea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât ceilalţi doi coinculpaţi au negat constant săvârşirea faptelor, pentru care au fost cercetaţi şi apoi trimişi în judecată, iar în afară de declaraţia autodenunţătoarei, majoritatea probelor au fost indirecte, ce şi-au găsit eficienţa prin coroborarea cu recunoaşterea inculpatului, instanţa a diminuat considerabil funcţiile şi scopurile pedepsei, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 52 C. pen."

S-a concluzionat că, pedeapsa aplicată inculpatului S.A.H. este vădit disproporţionată faţă de pericolul social al infracţiunii pentru care a fost condamnat, amploarea fenomenului de corupţie, ce a cunoscut o curbă ascendentă cu un impact deosebit în opinia publică, cu atât mai mult cu cât sumele obţinute în urma săvârşirii infracţiunii sunt deosebit de consistente, cei trei inculpaţi primind cu titlu de „comision" suma totală de 2,2 miliarde lei", astfel că referitor la acest inculpat, urmează a se înlătura aplicarea art. 81 C. pen. şi, ca urmare a reindividualizării pedepsei, să i se aplice o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-a apreciat că, în cauză, având în vedere că în ce priveşte pe inculpatul S.A.H., sunt incidente dispoziţiile legale ce reglementează concursul circumstanţelor agravante şi atenuante, acesta poate executa pedeapsa, fără privare de libertate, prin suspendarea sub supraveghere, conform art. 86¹ C. pen.

Cu privire la critica privind suma de bani primită de inculpatul S.A.H. din săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi depusă la B.R.D., instanţa a arătat că era necesar să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 255 alin. (5) C. pen., în sensul că aceasta trebuia pusă la dispoziţia persoanei denunţătoare C.M., în care sens urmează a se dispune.

Cu privire la criticile referitoare la achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, s-a arătat că sunt lipsite atât de suport probator cât şi de temei legal.

În legătură cu acest aspect, s-a arătat că „faţă de data săvârşirii infracţiunii, decembrie 2001 şi data soluţionării cauzei în primă instanţă, legea incriminatoare a suferit modificări, dar inculpaţilor le profită dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu privire la aplicarea legii mai favorabile" deoarece „În reglementarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, legiuitorul a înţeles să enumere infracţiunile prin a căror săvârşire s-au obţinut bani, valori sau orice alte bunuri, cu privire la care făptuitorii săvârşesc diferite acte, de natură a desimula originea acestor valori sau sume de bani, neregăsindu-se în această interpretare limitativă şi infracţiunea de luare de mită".

S-a mai arătat că „Probele administrate în cauză confirmă, fără echivoc, că nici unul din inculpaţi nu a depus vreo sumă de bani la bancă în data de 28 decembrie 2001, dată la care se reţine că s-ar fi săvârşit infracţiunea, sumele de bani fiind depuse de către membri ai familiilor inculpaţilor, persoane care nu au fost incriminate, condiţii în care operaţiunile bancare nu pot fi interpretate ca acte proprii ale inculpaţilor".

Cu privire la apelurile declarate de inculpaţi s-a arătat că:

„În ceea ce priveşte apelul declarat de către inculpatul S.A.V., sub aspectul principal invocat, în sensul restituirii cauzei la procuror, se constată că pe tot parcursul procesului penal au fost respectate normele procesuale ce garantează dreptul învinuitului şi inculpatului la o cercetare şi urmărire legală, respectând-se inclusiv competenţa organelor de urmărire penală, modul de audiere a făptuitorului, în prezenţa avocatului ales", fiind „respectate şi dispoziţiile legale cu privire la luarea măsurilor preventive, fază procesuală în care se reţine că au fost respectate şi dispoziţiile art. 5 ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale".

- „susţinerile formulate în cadrul apelului în sensul că organul de urmărire penală a recurs la acte de cercetare abuzivă, prin aceea că au făcut promisiuni pentru un tratament penal mai uşor, în scopul obţinerii mărturisirii, alternativ cu ameninţări, chiar violente, de natură psihică, se reţine că acestea nu au fost dovedite, neputându-se constata existenţa vreunui motiv de nulitate, prevăzut de art. 197 C. proc. pen.", sub aspectul subsidiar al apelului formulat de acelaşi inculpat, S.A.V. „se constată că, de asemenea, nici una din criticile formulate nu pot fi primite în apărarea inculpatului deoarece, atât starea de fapt reţinută cât şi vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită, rezultă din probele corect administrate şi just interpretate, instanţa procedând şi la o calificare juridică legală a faptei" deoarece „Inculpatul a desfăşurat întreaga activitate infracţională, având reprezentarea exactă a atribuţiilor inculpatului O.I., inclusiv ca membru al comisiei ce urma să se ocupe de licitaţia organizată în scopul achiziţionării unui imobil, pentru viitorul sediu şi a purtat în etape succesive, anterior licitaţiei, cât şi ulterior acesteia, cu numita C.M. discuţii, inclusiv la primirea sumelor de bani cu titlu de comision garantându-i în acest fel realizarea vânzării imobilului la suma convenită de 8,5 miliarde lei" şi că „De altminteri atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor S.A.V. şi S.A.H., prin natura lor, concurau la realizarea scopului propus, fapt pentru care li s-a solicitat să primească sumele de bani şi pentru a nu dezvălui modul în care s-a procedat".

Referitor la apelul declarat de inculpatul S.A.H. s-a arătat că este neîntemeiat sub toate aspectele invocate, atât în principal, cât şi în subsidiar.

Astfel, în ceea ce priveşte critica privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 256 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. şi art. 19 din OUG nr. 403/2002, reţinând şi dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu înlăturarea art. 75 lit. a) C. pen., s-a arătat că „se apreciază că apelul este nefondat, deoarece, calificarea juridică atribuită faptei reţinută în sarcina inculpatului de către instanţa de fond este temeinică şi legală, atât sub aspectul circumstanţelor atenuante, cât şi sub aspectul circumstanţei agravante, prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen." şi că nici în ce priveşte natura infracţiunii „starea de fapt reţinută este corectă, probele administrate făcând dovada că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mită, fapt determinat şi de succesiunea actelor materiale săvârşite de către inculpat, ce intră în conţinutul laturii obiective, dar şi sub aspectul elementelor ce definesc latura subiectivă a acestei infracţiuni".

În legătură cu critica ce vizează schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul acordării beneficiului dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu privire la legea mai favorabilă, şi anume acordarea efectelor dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 43/2002, în sensul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei, prevăzute de lege, s-a arătat că „instanţa de fond chiar dacă nu a făcut referire la acest text de lege, a dat eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, fapt ce rezultă din cuantumul pedepsei aplicate, de 2 ani închisoare, minimul special în situaţia acestuia fiind de un an şi 6 luni în loc de 3 ani închisoare, în condiţiile textului de lege sus arătat".

S-a concluzionat că întrucât „instanţa de fond a respectat toate dispoziţiile legale, ce garantează aflarea adevărului şi dreptul la apărare al inculpaţilor, inclusiv dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, inculpaţilor respectându-li-se dreptul la judecată în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială", urmează a se constata că recursurile declarate de aceştia sunt nefondate.

Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea au declarat recurs Parchetul de pe lângă această curte şi inculpaţii S.A.H. şi S.A.V.

Recurenţii au criticat Decizia în discuţie după cum urmează:

Parchetul cu privire la:

- greşita achitare a inculpaţilor S.A.H. şi S.A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, cu referire la art. 17 lit. e) şi art. 18 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, deoarece din modul în care au acţionat, respectiv, după ce au primit banii rezultaţi din complicitate la infracţiunea de luare de mită i-au schimbat în valută, după care, la scurt timp, i-au depus la bancă pe numele altor persoane, şi anume mamele lor, dovedeşte că intenţia lor a fost de a se pierde urma rezultatului mitei şi, în consecinţă să nu se poată proba existenţa vinovăţiei lor;

- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită pe care le apreciază ca fiind nejustificat de blânde, în raport cu gravitatea faptei săvârşită, pedepse care nu sunt în măsură să răspundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. În legătură cu această critică s-a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului S.A.V. şi înlăturarea art. 86¹ C. pen., pentru inculpatul S.A.H. şi executarea acesteia prin privare de libertate.

Inculpatul S.A.H., referitor la:

- greşita sa condamnare, pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, întrucât nu şi-a încălcat în nici un fel atribuţiunile de serviciu, în legătură cu organizarea şi desfăşurarea licitaţiei, astfel că nu avea cum să-l ajute pe O.I. să săvârşească infracţiunea de luare de mită, motiv pentru care a solicitat a se dispune în principal achitarea, iar în subsidiar, aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu referire la art. 19 din OG nr. 43/2002, potrivit căreia beneficiază de reducere a pedepsei la jumătate, întrucât a facilitat tragerea la răspundere şi a altor persoane care au săvârşit infracţiuni;

- pedeapsa aplicată care, în cazul în care nu se va primi prima critică, este deosebit de severă, urmând ca prin reaprecierea criteriilor de individualizare şi în special a aplicării dispoziţiilor art. 19 din OG menţionată, să fie redusă, astfel încât, în final, să se poată dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia (art. 81 C. pen.).

Inculpatul S.A.V. cu privire la:

- greşita reţinere a situaţiei de fapt care, datorită insuficienţei materialului probator, nu este în măsură să justifice condamnarea sa, motiv pentru care a solicitat, în principal, achitarea iar, în subsidiar, casarea hotărârilor atacate şi restituirea cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale întrucât:

- percheziţia domiciliară a fost efectuată fără autorizaţia procurorului;

- i s-a încălcat dreptul la apărare, constând în aceea că ascultarea sa s-a făcut de către un ofiţer de poliţie şi procuror care nu avea atribuţii în cadrul C.C.C.O., iar învinuirea pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani s-a făcut fără a-i fi adusă la cunoştinţă, în prezenţa unui apărător;

- nu s-au făcut confruntări între martora C.M. cu asociaţii acesteia pentru a se lămuri care era situaţia comisionului, dacă acesta era destinat tuturor inculpaţilor sau numai unuia dintre ei;

- în mod greşit s-a pus temei pe declaraţia sa dată la procuror prin care recunoaşte faptele, deoarece această declaraţie, pe de o parte, nu este semnată, şi ca atare nu are nici o valoare juridică iar, pe de altă parte, a fost luată sub presiune, respectiv profitându-se de criza de pancreatită, care a suferit-o cu acel prilej;

- refuzul organelor de urmărire penală de a-i permite să facă dovada că suma depusă la bancă şi considerată obiect al infracţiunii de spălare de bani, aparţinea cu adevărat mamei sale şi nu era nicidecum rezultatul beneficiului realizat, prin săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită.

Diferit, inculpatul a mai criticat Decizia instanţei de apel şi cu privire la greşita individualizare a pedepsei, critica formulată în subsidiar, solicitând reducerea acesteia astfel încât să se poată dispune suspendarea condiţionată a executării, existând garanţii că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără privarea sa de libertate.

Asupra recursurilor de faţă:

a) Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta:

În legătură cu dispoziţiile de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de spălare de bani, pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi pentru care prima instanţă a dispus achitarea, soluţie menţinută şi de instanţa de apel pe considerentul că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele acestei infracţiuni se constată că este greşită.

Potrivit art. 23 lit. a) din Legea nr. 21 din 21 ianuarie 1999, constituie infracţiunea de spălare a banilor, între altele, transferul de valori cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni.

Această infracţiune are un caracter agravat, în situaţia în care banii ori valorile provin din săvârşirea uneia din infracţiunile, prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a, astfel cum rezultă din prevederile art. 17 lit. a) din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, texte de lege care completează art. 23 lit. a) mai sus-menţionat.

Caracterul agravat constă în aceea că în cazul în care spălarea de bani a fost rezultatul comiterii uneia din infracţiunile arătate în secţiunile a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000, pedeapsa ce se poate aplica este mai severă. Astfel, dacă în cazul infracţiunii săvârşită în condiţiile art. 23 din Legea nr. 21/1999, limitele de pedeapsă stabilite sunt între 3 şi 12 ani, pentru forma agravată, prin art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, s-a prevăzut că maximul de pedeapsă, prevăzut la art. 23 din Legea nr. 21/1999, se poate majora cu 3 ani, deci limitele vor fi între 3 şi 15 ani închisoare.

Revenind la definiţia dată infracţiunii de spălare de bani, se constată că pentru existenţa acesteia, din punct de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiţii şi anume:

- să existe o activitate de schimbare sau transfer de valori prin săvârşirea unei infracţiuni;

- provenienţa banilor să fie rezultatul săvârşirii uneia din infracţiunile expres şi limitativ arătate în textul de lege incriminator, în cazul formei simple, prevăzută de art. 23, ori dintre cele prevăzute în secţiunea a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000, pentru forma agravantă.

În speţă se constată că aceste condiţii sunt îndeplinite.

Este fără nici un dubiu că inculpaţii, urmare a dobândirii sumelor de câte 700 milioane lei, rezultaţi din complicitatea la infracţiunea de luare de mită (reţinută în sarcina inculpatului O.I.), pentru a li se pierde urma au procedat, mai întâi la schimbarea acestora în valută, prin intermediul unităţilor bancare, după care, sumele rezultate în valută le-au depus la bănci comerciale pe numele mamelor lor.

Procedând în acest fel, rezultă că şi din punct de vedere al laturii subiective este îndeplinită cerinţa legală şi anume intenţia de a ascunde provenienţa şi existenţa banilor, intenţie care nu poate fi decât directă, şi care în cazul de faţă este evidentă.

Faţă de cele arătate, se constată că în mod greşit instanţele de fond şi apel au reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele infracţiunii de spălare de bani, deoarece, condiţia provenirii sumelor de bani din săvârşirea unei infracţiuni nu trebuia făcută la prevederile art. 23 din Legea nr. 21/2000, ci la cele ale art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, care este o normă ce completează art. 23 menţionat, constituind o formă agravată a acestei infracţiuni.

Prin urmare, rezultând că banii ce au format obiectul material al infracţiunii de spălare de bani, provin din săvârşirea unei infracţiuni, luare de mită şi respectiv complicitate la această infracţiune, prevăzută în secţiunile a 2-a şi a 3-a din Legea nr. 78/2000, la care face trimitere art. 17 lit. e) din aceeaşi lege, text de lege reţinut şi prin actul de trimitere în judecată, în sarcina inculpaţilor trebuia reţinută şi această infracţiune.

Cu toate acestea se constată că în cauză, legat de săvârşirea acestei infracţiuni, se impun a fi luate în discuţie, unele aspecte ce ţin de aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că de la data săvârşirii faptelor de către inculpaţi şi până la data judecării recursurilor a intervenit o lege penală nouă, respectiv Legea nr. 656/2002, care incriminează fapta de spălare de bani, ca infracţiune, iar Legea nr. 21/1999 a fost abrogată prin noua Lege (art. 31).

Astfel, după data la care au fost săvârşite faptele ce caracterizează infracţiunea de spălare de bani, decembrie 2000, dar mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, a fost adoptată Legea nr. 656 din 12 decembrie 2002, intitulară „Lege pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor".

În art. 23 al acestei legi a fost incriminată infracţiunea de spălare de bani, care are un conţinut identic cu cea incriminată în art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Mai mult chiar, în art. 31 al Legii nr. 656/2002, se arată în mod expres că „Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 18 din 21 ianuarie 1999, cu modificările ulterioare se abrogă".

În această situaţie se pune problema aplicării legii penale în timp, şi anume care dintre dispoziţiile acestora sunt incidente în speţă, având în vedere faptul că potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".

Înainte de orice discuţie, legată de aplicarea legii penale mai favorabile, se impune precizarea că prin art. 31 din Legea nr. 656/2002, au fost abrogate nu numai dispoziţiile Legii nr. 21/1999 ci şi dispoziţiile legii, completatoare, şi anume cele prevăzute în art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, această concluzie desprinzându-se fără dubiu din formularea folosită în art. 31 unde se precizează "cu modificările ulterioare".

Revenind la problema stabilirii legii aplicabile faptelor săvârşite de inculpaţi se impune a se stabili, conform art. 13, care dintre textele incriminatorii cuprinse, în cele trei legi, sunt mai favorabile acestora.

Această comparaţie urmează a se face atât prin analizarea conţinutului incriminării cât şi al tratamentului juridic sancţionator aplicabil, rezultat din legile aflate în conflict.

Sub aspectul incriminării deosebirea dintre prevederile din art. 23 din Legea nr. 21/1999, cu referire la art. 17 lit. e) C. pen., şi prevederile art. 23 din Legea nr. 656/2000, constă în aceea că, în timp ce în cazul celei dintâi, infracţiunile din care trebuiau să provină bunurile, obiect al infracţiunii de spălare de bani, erau nominalizate expres şi limitativ în cazul celei de a doua, această cerinţă a fost înlocuită cu expresia generică „cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni".

Analizată sub acest aspect, la prima vedere, s-ar părea că incriminarea din art. 23 din Legea nr. 21/1999, ar fi mai favorabilă inculpaţilor, din moment ce infracţiunile din care puteau să provină bunurile erau strict nominalizate, deoarece, în această situaţie, posibilitatea îndeplinirii condiţiei referitoare la fapte, putea să nu fie îndeplinită, în timp ce, potrivit noii reglementări, singura condiţie este să se dovedească că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni, oricare ar fi ea.

Totuşi la o analiză mai atentă se poate constata că prin formularea folosită în art. 23 din Legea nr. 656/2002, şi anume „cunoscând că prin săvârşirea unei infracţiuni" raportat la speţă nu se poate spune că aceste texte de lege le-ar face inculpaţilor o situaţie mai grea, din moment ce în această formulare, e drept generică, sunt incluse toate infracţiunile, deci şi cele reţinute în sarcina lor, respectiv complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Acceptând că acest prim criteriu nu este suficient să convingă asupra legii penale mai favorabile aplicabilă, urmează a se analiza textele de lege conflictuale şi sub aspectul celui de-al doilea criteriu şi anume al tratamentului juridic aplicabil prin compararea limitelor de pedeapsă, prevăzute atât de Legea nr. 21/1999, cu referire la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu cele prevăzute în art. 23 din Legea nr. 656/2002.

Astfel, în redactarea anterioară, pentru fapta reţinută în sarcina inculpaţilor (art. 23 din Legea nr. 21/1999 cu referire la art. 17 lit. e) şi art. 19 alin. (2) din Legea nr. 78/2000) limitele de pedeapsă erau, aşa cum s-a mai arătat, de la 3 la 15 ani, având în vedere caracterul agravat al faptei, rezultat din provenienţa bunurilor din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, în timp ce în art. 23 din Legea nr. 656/2002, agravanta din vechea reglementare a dispărut, limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 12 ani închisoare.

Din cele arătate, rezultă neîndoielnic că dispoziţiile legale mai favorabile în cazul legilor succesive în discuţie, sunt cele din legea nouă şi anume 656/2002, deoarece în cuprinsul acesteia nu mai este prevăzută agravanta din reglementarea anterioară, fapt ce face ca şi limita maximă a pedepsei ce se poate aplica să fie mai redusă, 12 ani în loc de 15 ani închisoare.

În concluzie, urmează a se constata că în cauză, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este Legea nouă (656/2002), motiv pentru care în temeiul art. 334 C. proc. pen., cu referire la art. 12 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 23 din Legea nr. 21/1999, raportat la art. 17 lit. e) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 23 din Legea nr. 656/2000, texte de lege în baza cărora urmează a condamna pe inculpaţi.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru această infracţiune se vor avea în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: pericolul social ridicat al faptelor rezultat din modul în care au fost concepute şi exercitate, suma de bani pretinsă şi apoi primită, ce a format obiectul spălării de bani, datele ce caracterizează pe fiecare inculpat în parte, constând în lipsa antecedentelor penale şi buna conduită avută anterior, poziţia procesuală a acestora, în cazul inculpatului S.A.V. a negării vinovăţiei, iar în cazul inculpatului S.A.H. a recunoaşterii faptelor, a colaborării sale cu organele de urmărire penală, contribuind în acest fel la aflarea adevărului, cât şi a împrejurării că a pus la dispoziţia organelor judiciare, suma de bani ce a format obiectul infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

b) Cea de a doua critică formulată de parchet, ce priveşte greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor şi modalitatea de executare a acesteia de către inculpatul S.A.H., prin suspendarea supravegheată, pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, se constată, că este, de asemenea, întemeiată.

Astfel, având în vedere modul organizat în care a fost comisă infracţiunea de mită şi de complicitate la această infracţiune, respectiv prin participarea unor persoane cu funcţii de conducere la nivelul unei instituţii de rang judeţean, prin folosirea de manopere frauduloase de natură să ducă la crearea unei aparenţe licită a activităţilor infracţionale, a sumelor importante de bani ce au fost primite cu titlu de mită, de către inculpaţi, şi nu în ultimul rând încercarea de a ascunde urmele infracţiunilor prin înstrăinarea banilor, se constată că atât reţinerea de circumstanţe atenuante, aplicarea unor pedepse mici sub aspectul cuantumului cât şi a executării în alte condiţii decât prin privare de libertate nu se justifică.

Pentru considerentele arătate, urmează a se înlătura circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor, a se majora pedepsele aplicate, iar în ce priveşte pe inculpatul S.A.H. să se dispună executarea pedepsei prin privare de libertate, prin înlăturarea prevederilor art. 86¹ C. pen.

Întrucât inculpaţii urmează a fi condamnaţi pentru săvârşirea a două infracţiuni, având în vedere şi faptul că pentru nici una din ele nu a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare, în cauză se va face aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b), referitoare la concursul de infracţiuni.

Pentru considerentele ce preced, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat, a fi admis, a casa atât Decizia atacată cât şi hotărârea primei instanţe, în limitele analizate şi a se proceda la modificarea lor, astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

2. Recursurile declarate de inculpaţii S.A.V. şi S.A.H. sunt nefondate.

Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că în cauză au fost administrate suficiente probe, din care rezultă vinovăţia inculpaţilor atât pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită cât şi a infracţiunii de spălare de bani.

Sub aspectul complicităţii la

← ICCJ. Decizia nr. 1375/2004. Penal. Cont.exec. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 1390/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1386/2004. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1386/2004. Penal