ICCJ. Decizia nr. 1392/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1392/2004
Dosar nr. 506/2004
Şedinţa publică din 11 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, prin sentinţa penală nr. 637 din 13 noiembrie 2003, a condamnat pe inculpatul B.A., pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 4 ani închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu reţinerea art. 37 lit. b) pentru toate faptele.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 13 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind restul de 620 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 439/1997 a Judecătoriei Dej, rest contopit în pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 3 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 5 februarie 2003, pentru ambii.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpaţi.
Prima instanţă a reţinut că partea vătămată B.A., este fiica inculpatului B.A., fratele geamăn al inculpatului B.V.
În anul 1994, mama părţii vătămate B.R. a divorţat de inculpatul B.A., minora A. fiind încredinţată spre creştere şi educare mamei, însă aceasta fiind plecată în cursul anului 1998 la muncă în Italia, minora a rămas în îngrijirea tatălui său.
În vara anului 2001, inculpatul B.A. a adus la domiciliu reviste şi casete video-porno, pe care le-a vizionat împreună cu fiica sa, inculpatul explicându-i că imaginile sunt reale, că aşa fac toate fetele, pregătind-o în acest mod pe minora în vârstă de 13 ani, pentru a întreţine relaţii sexuale. În această perioadă, inculpatul, folosind forţa şi lovind-o pe partea vătămată, i-a cerut acesteia să întreţină raporturi sexuale normale şi orale, pretinzându-i să imită actele sexuale din reviste şi casetele vizionate. Astfel, împotriva voinţei părţii vătămate, la intervale de două-trei zile, la diferite ore din zi sau noapte, inculpatul a întreţinut cu fiica sa raporturi sexuale.
La începutul lunii iunie 2003, a fost eliberat condiţionat din executarea unei pedepse de 5 ani şi 2 luni închisoare, inculpatul B.V., fratele geamăn al inculpatului B.A. Sperând că va găsi ajutor şi înţelegere la unchiul său, minora A. i-a relatat despre relaţiile sexuale pe care le întreţine împotriva voinţei sale cu B.A. Sub pretextul că doreşte s-o asculte şi s-o ajute, inculpatul a luat-o pe partea vătămată pe malul Someşului unde, prin violenţă, a obligat-o să întreţină cu el raporturi sexuale normale şi orale.
Astfel, din vara anului 2001, ambii inculpaţi au întreţinut cu minora A., împotriva voinţei sale, prin violenţă, raporturi sexuale, strigătele de ajutor ale victimei fiind auzite uneori de vecini.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 5 din 8 ianuarie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi partea civilă B.A. şi casând parţial hotărârea de fond, a aplicat ambilor inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru B.A. şi art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru B.V. pe o durată de câte 6 ani, după executarea pedepsei, obligându-i totodată, în solidar, la 500.000.000 lei daune morale către partea civilă.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.A. şi V.
Declarând recurs împotriva acestei decizii, inculpatul B.A. a solicitat să fie achitat, întrucât a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, având acordul acesteia.
Recursul inculpatului este întemeiat, potrivit celor ce urmează.
Pe baza probelor complet administrate şi just interpretate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, greşind însă cu privire la încadrarea în drept a acestora.
Astfel, în sarcina inculpatului s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, constând în aceea că a prezentat fiicei sale în vârstă de 13 ani, reviste porno şi a vizionat împreună cu aceasta casete de aceeaşi natură, îndemnând-o apoi să pună în practică cele văzute.
Potrivit art. 202 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de corupţie sexuală actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor.
Se consideră că actul este comis asupra unui minor când autorul se foloseşte de corpul minorului pentru acte obscene, cum ar fi dezgolirea, palparea, ehibarea sau alte asemenea acte.
În prezenţa unui minor pot fi comise orice acte cu caracter obscen, chiar asupra sau în compania unei alte persoane.
Ca atare, infracţiunea de corupţie sexuală constituie o infracţiune comisivă, întrucât se realizează prin acte comisive de către făptuitor, care este conştient că săvârşeşte un act cu caracter obscen şi urmăreşte efectuarea lui (intenţie directă).
În alte cuvinte, comiterea actelor obscene trebuie realizată de chiar făptuitor, caracterul obscen rezultând fie din natura actului în sine, fie din semnificaţia ce se atribuie în genere actului şi de care făptuitorul este conştient.
Rezultă aşadar că prezentarea minorei a unor reviste cu caracter pornografic sau vizionarea unor filme video cu caracter pornografic nu realizează latura obiectivă a infracţiunii de corupţie sexuală.
În realitate, inculpatul a prezentat fiicei sale minore asemenea reviste şi casete video pentru ca apoi să o oblige să practice raporturile sexuale văzute în acele reviste şi casete, ceea ce realizează conţinutul infracţiunii de viol, asemenea raporturi sexuale fiind consumate prin constrângere şi violenţă.
Sub acest aspect, recursul inculpatului este întemeiat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate, a înlăturării dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen. şi a achitării inculpatului pentru infracţiunea de corupţie sexuală în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
După contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunea de viol şi incest, se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor şi se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive până la 11 martie 2004.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 5 din 8 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 637 din 13 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj, numai cu privire la greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen.
Înlătură prevederile art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de:
- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 15 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., achită pe inculpat pentru infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pedeapsă pe care inculpatul o va executa în final.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 5 februarie 2003 până la 11 martie 2004.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1390/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1393/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
---|