ICCJ. Decizia nr. 1501/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1501/2004
Dosar nr. 750/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din 30 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţii:
C.I., în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), combinat cu art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din OUG nr. 43/2002, la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
M.M., în baza art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din OUG nr. 43/2002, la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Pentru ambii inculpaţi s-a dispus, în baza art. 861 C. pen., suspendarea executării pedepselor sub supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani pentru C.I. şi de 6 ani pentru M.M.
Conform art. 862 C. pen., instanţa a indicat măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpaţii pe durata termenului de încercare.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a celor doi inculpaţi, fiind dedusă prevenţia de la 21 octombrie 2003.
C.F., în baza art. 254 alin. (2) C. pen., combinat cu art. 6 şi art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 64 – art. 71 C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă prevenţia de la 6 noiembrie 2003 la zi.
S-a constatat că inculpatul M.M. a restituit lui L.Z. suma de 1000 dolari S.U.A.
Inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 4 decembrie 2001, inculpaţii, subcomisarul M.M. şi inspectorul principal C.F., ambii din D.G.P.M.B., poliţia sectorului 3, Serviciul economico-financiar, au efectuat un control la un magazin aparţinând S.C. G.I.E. SRL, constatând unele nereguli.
Constatările au fost prezentate asociaţilor firmei, respectiv martorului L.Z. şi L.A., soţi, cărora le-au comunicat că urmează să deschidă dosar penal, pentru evaziune fiscală, dându-le totodată de înţeles că situaţia se poate rezolva în schimbul remiterii unei sume de bani.
Pentru a fi practici, inculpatul C.F. a scris pe colţul unui ziar suma de 1000 dolari S.U.A.
Nefiind de acord cu această sumă, martorul L.Z. l-a sunat pe inculpatul subcomisar C.I., adjunct al şefului secţiei 12 Poliţie, căruia i-a relatat cele întâmplate şi l-a rugat să ia legătura cu inculpaţii aflaţi în control.
În adevăr, inculpatul C.I. a luat legătura cu inculpatul M.M., acesta din urmă confirmând că poate fi rezolvat cazul în schimbul sumei de 1000 dolari S.U.A.
Urmare acestei discuţii, inculpatul C.I. l-a sunat pe L.Z., comunicându-i din proprie iniţiativă, că suma necesară pentru cei doi poliţişti este 1500 dolari S.U.A.
Convorbirile telefonice sus-menţionate au fost înregistrate în baza autorizaţiei dată de procuror pentru postul telefonic aparţinând inculpatului C.I.
Martorul L.Z., auzind că inculpatul C.I. îi impune o sumă mai mare, a împrumutat sumele de 400 dolari S.U.A. şi 10.000.000 lei şi apoi, împreună cu soţia sa L.A. s-a deplasat în zona Complexului M. unde, în parcare, s-a întâlnit cu inculpaţii C.F. şi M.M., cărora le-a predat banii şi a primit în schimb actele ridicate de la magazin.
Inculpaţii C.I. şi M.M. cu recunoscut săvârşirea faptelor, aşa cum au fost reţinute şi întrucât aceştia au denunţat fapte de corupţie ale unor ofiţeri activi din cadrul D.G.P.M.B. formându-se dosarul de urmărire penală nr. 452/P/2003 al P.N.A., acestora li s-au aplicat dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 43/2002.
Inculpatul C.F. nu a recunoscut săvârşirea faptei, negând însăşi participarea la realizarea actului de control.
Împotriva hotărârii instanţei inculpatul C.F. a declarat recurs, susţinând, prin motive scrise şi concluziile orale, prin apărător şi personal, nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei în sensul că:
- s-a comis o eroare gravă de fapt, fiind contrazicere evidentă între ceea ce rezultă din actele dosarului şi ceea ce a menţionat instanţa prin hotărâre. În acest context, s-a arătat că asociaţii L.Z. şi L.A. nu puteau avea calitatea de martori ci pe aceea de inculpaţi, deoarece nu le sunt incidente dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen., privind cauza de nepedepsire urmare denunţului, în cauză organul de urmărire penală sesizându-se din oficiu, anterior datei de 30 septembrie 2003, când L.Z. a dat declaraţia-denunţ.
S-a mai arătat că nici declaraţiile martorilor J.M. şi V.C., angajate la magazinul controlat, nu sunt concludente, întrucât procedura judiciară a recunoaşterii inculpatului C.F. din album s-a realizat după ce cu câteva zile în urmă, acest inculpat le-a fost arătat martorelor chiar la parchet, cu prilejul unei alte audieri.
În sfârşit, s-a susţinut că, din constatarea potrivit căreia numărul de telefon al denunţătorului L.Z. aparţine de fapt D.G.P.M.B., secţia 12, fapt confirmat şi prin adresă de CONNEX, nu se poate trage altă concluzie decât că fie în cauză este vorba de o provocare din motive oculte, fie mituitorul este şantajabil.
- în cazul reţinerii faptei, încadrarea juridică dată acesteia este greşită, fiind în realitate vorba de săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., inculpatul C.F. doar ajutându-l pe inculpatul M.M., după ce acesta a pretins banii, să intre în posesia sumei.
- individualizare judiciară a pedepsei este greşită, impunându-se, în raport cu situaţia personală şi trecutul profesional ale inculpatului, precum şi împrejurările şi urmările faptei, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
În drept, recursul este întemeiat de către inculpat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen.
Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei.
În cauză instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, în concordanţă cu aceea care rezultă din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmării penale, cât şi în cel al judecăţii.
Mijloacele de probă esenţiale prin care s-au constatat elementele de fapt, care atestă participarea inculpatului C.F. la efectuarea controlului din data de 4 decembrie 2001, la pretinderea şi primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. în scopul de a nu valorifica pe cale legală constatările, sunt înregistrările audio privind convorbirile telefonice de la postul telefonic al inculpatului C.I. cu inculpatul M.M. şi numitul L.Z., redate în formă scrisă şi aflate la dosar, declaraţiile martorilor L.Z., L.A., J.M., V.C., L.F.A. şi P.M., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor C.I. şi M.M.
Astfel, în cronologia faptelor, sunt relevante declaraţiile martorilor J.M. şi V.C., vânzătoare şi, respectiv, casieră, care confirmă că la control s-au prezentat două persoane, prima martoră precizând că a doua zi a aflat de la patroană şi cum îi cheamă pe poliţişti.
Martorul L.F.A., fiul asociaţilor, i-a găsit pe inculpaţii M.M. şi C.F. în biroul părinţilor, recunoscându-l pe acesta din urmă şi în faţa instanţei.
Din nota privind conţinutul convorbirii telefonice între inculpaţii C.I. şi M.M., rezultă fără echivoc că acest din urmă inculpat a fost însoţit la control de către „F." cu care urma să împartă banii.
Soţii L.Z. şi L.A. susţin fără echivoc identitatea inculpaţilor şi toate acestea se coroborează cu declaraţiile constante ale inculpaţilor C.I. şi M.M., care îl indică pe inculpatul C.F. ca participant la control şi la săvârşirea infracţiunii, fiind persoana identificată prin pronumele „F." din convorbirea telefonică interceptată, sus-menţionată.
Conform adresei nr. 120869 din 21 octombrie 2003 a D.G.P.M.B., inculpaţii M.M. şi C.F. erau încadraţi la data faptei, ofiţeri operativi I la sectorul 3 poliţie, Serviciul poliţiei economico-financiare, mai existând un ofiţer, S.F., sublocotenent, însă la Biroul judiciar al secţiei 11 din cadrul poliţiei sectorului 3.
Criticile formulate prin recurs procedurii judiciare a recunoaşterii inculpatului din planşa foto sunt întemeiate, acesta, fiind văzut anterior de martorele J.M. şi V.C. la sediul parchetului, însă nu afectează probaţiunea avută în vedere la reţinerea infracţiunii.
Speculaţiile privind apartenenţa numărului telefonului numitului L.Z. la D.G.P.M.B. sunt neconcludente, întrucât acest număr, a aparţinut secţiei 12 poliţie, a fost deconectat de CONNEX încă din data de 13 iulie 2001, fiind ulterior atribuit în Sistem CONNEX Go, cu cartelă.
În sfârşit, critica privind nepromovarea acţiunii penale, faţă de soţii L.Z. şi L.A., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, invocată în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv al erorii grave de fapt, nu este pertinentă declaraţiile acestora având valoare probantă chiar şi în ipoteza inculpării lor, conform art. 69 C. proc. pen.
În realitate însă procurorul a motivat judicios neînceperea urmării penale faţă de L.Z., pentru cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., în sensul că, fără declaraţia-denunţ a acestuia, interceptarea convorbirilor telefonice nu ar fi avut eficienţă sub aspectul tragerii la răspundere penală a inculpaţilor.
Încadrarea juridică dată faptei inculpatului C.F. este legală.
Este pe deplin stabilit prin mijloacele de probă comentate anterior că inculpatul C.F. a participat şi la control şi la pretinderea şi primirea sumei de 1000 dolari S.U.A. pentru a nu fi valorificate constatările.
Fapta săvârşită în aceste împrejurări, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în încadrare juridică reţinută de instanţa de fond, astfel încât cererea de schimbare a încadrării juridice în prevederile art. 264 C. pen., este neîntemeiată.
Recursul inculpatului va fi însă admis pentru greşita individualizare a pedepsei.
Deci inculpatul C.F. nu a recunoscut participarea sa la săvârşirea infracţiunii, datele de caracterizare a persoanei acestuia, furnizată de conducerea unităţii de poliţie în care a fost încadrat sunt în totalitate pozitive. Se reţine astfel, că inculpatul era încadrat în poliţie de peste 17 ani, promovând de la subofiţer la ofiţer prin merite profesionale, fiind necompensat cu premii în bani, iar în ultimii 3 ani apreciat cu calificativul profesional „ foarte bun".
Aceste date referitoare la persoana inculpatului constituie unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În raport de aceste date şi de celelalte criterii de individualizare, se apreciază că realizarea funcţiilor sancţiunii penale, de constrângere şi reeducare, precum şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, pot fi atinse echilibrat prin aplicarea unei pedepse la limita minimului legal special, cu executare în regim de detenţie.
Regimul diferit de executare a pedepsei de către inculpatul C.F. faţă de cel al celorlalţi doi inculpaţi este justificat de conduita necooperantă a recurentului inculpat în cursul procesului.
Faţă de cele de preced, recursul inculpatului C.F. va fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Conform art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului C.F. de la 6 noiembrie 2003 la 17 martie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 30 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa atacată, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului C.F., pe care o reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 6 noiembrie 2003 la 17 martie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1508/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
