ICCJ. Decizia nr. 1701/2004. Penal. Art.329 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1701/2004
Dosar nr. 5491/2003
Şedinţa publică din 26 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 223 din 2 octombrie 2003 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul G.D. la:
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, înlăturând aplicarea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., înlăturând aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A privat pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a prelungit arestarea preventivă a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive, de la 17 martie 2003 la 2 octombrie 2003.
În baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 a confiscat suma de 4800 euro şi l-a obligat pe inculpatul G.D. la plata către stat a acestei sume ori a contravalorii ei în momentul executării.
În baza art. 163 C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului, aparţinând inculpatului, prin Ordonanţa din 19 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi aplicat prin procesul-verbal din 15 aprilie 2003, bun ce se află indisponibilizat la sediul I.P.J. Hunedoara.
A constatat că părţile vătămate M.E.L. şi O.L. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpatul a fost obligat la 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul G.D., în vârstă de 32 ani, domiciliază în Deva, nu are o ocupaţie stabilă şi a fost cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.
Învinuitul S.C.L. în vârstă de 36 ani, de asemenea, nu are ocupaţie, a părăsit teritoriul naţional în cursul anului 2002, pentru a se sustrage cercetărilor penale, în prezent, aflându-se în Spania, unde este cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care se regăsesc proxenetismul, traficul de persoane, traficul de stupefiante, jafuri din spaţii comerciale, etc.
Cunoscându-l pe învinuitul S.C.L., de mai mulţi ani, inculpatul a fost contactat, telefonic de către acesta la sfârşitul lunii aprilie 2002. În cursul discuţiei, învinuitul i-a solicitat inculpatului să recruteze tinere din România, în vederea exploatării acestora, prin practicarea prostituţiei, în cluburile de noapte, din zona Valencia, Spania. Totodată, învinuitul i-a precizat inculpatului că îi va plăti suma de 1000 euro, pentru fiecare tânără recrutată şi transportată în Spania.
Sesizând posibilitatea de a obţine venituri ilicite, inculpatul a acceptat propunerea învinuitului şi în luna mai 2002, a contactat-o pe partea vătămată O.L., din municipiul Deva, căreia i-a propus, iniţial, să o transporte în Spania, cu precizarea că urmează să lucreze ca dansatoare, într-un club de noapte. În acelaşi timp, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să mai găsească o tânără, în acelaşi scop.
La scurt timp, partea vătămată O.L. a contactat-o pe partea vătămată M.E.L., în vârstă de 20 ani, din Deva, prietena sa, căreia i-a transmis propunerea făcută de inculpat. După ce au discutat, părţile vătămate au acceptat propunerea inculpatului şi s-au întâlnit cu acesta în municipiul Deva, în faţa părţii vătămate O.L.
Inculpatul se afla în acel moment, în autoturismul său, în care se afla şi numitul S.A.R., acesta din urmă, fiind cercetat într-o altă cauză, pentru fapte similare.
În cursul discuţiilor cu părţile vătămate, inculpatul le-a promis în mod fraudulos acestora, că vor lucra ca dansatoare într-un club de noapte din Spania. În realitate, inculpatul a acţionat cu rea-credinţă, urmărind realizarea unui profit material ilicit, prin transportarea părţilor vătămate în vederea practicării prostituţiei.
În data de 19 mai 2002, inculpatul le-a transportat în Spania pe cele două părţi vătămate, cu autoturismul său, fiind însoţit de martorul S.A.R., care l-a ajutat să conducă autoturismul. În Spania, Valencia, inculpatul a fost aşteptat de învinuitul S.C.L., care i-a condus într-o casă situată pe faleză, unde se aflau şi alţi cetăţeni români, printre care şi prietena învinuitului, respectiv, B.I.O.
La scurt timp, învinuitul S.C.L. l-a condus pe inculpatul G.D. la Clubul de noapte E.P., situat la circa 90-100 km de Valencia. Deplasarea a fost efectuată cu autoturismul inculpatului, în care se aflau şi părţile vătămate O.L. şi M.E.L.
În prealabil, învinuitul l-a contactat telefonic pe un alt cetăţean român, respectiv numitul B., aflat la clubul de noapte. Acesta din urmă i-a aşteptat în barul clubului, unde au fost introduse şi cele două părţi vătămate, care s-au aşezat la aceiaşi masă cu inculpatul.
Din probele testimoniale administrate, rezultă că martorul S.A.R. a rămas în oraşul Valencia, nedeplasându-se la clubul de noapte.
După ce au intrat în barul clubului, învinuitul S.C.L. şi numitul B. au discutat cu patronul barului circa 15 min., în legătură cu aducerea celor două tinere, apoi, au revenit şi l-au chemat deoparte pe inculpat, discutând cu acesta circa 5 min., în incinta barului. Discuţia nu a putut fi auzită de părţile vătămate datorită muzicii din bar.
La încheierea discuţiei dintre cei trei (inculpat, învinuit şi numitul B.) învinuitul S.C.L. şi inculpatul au părăsit barul, iar părţilor vătămate li s-a cerut să se prezinte la patronul clubului. Deoarece, după ce a ajuns la club numitul B. le-a spus părţilor vătămate că va trebui să practice prostituţia, acestea i-au cerut inculpatului să le aducă în România, însă au fost refuzate, inculpatul motivând „că se vor obişnui".
Părăsind clubul de noapte, învinuitul S.C.L. şi inculpatul G.D. au revenit la Valencia. După câteva ore, inculpatul şi martorul S.A.R. au plecat spre România, cu acelaşi autoturism, aparţinând primului dintre aceştia. Înainte de a pleca, inculpatul a primit de la învinuit suma de 900 euro, reprezentând o parte a plăţii pentru recrutarea şi transportul părţilor vătămate. Diferenţa din aceasta, în sumă de 1500 euro a fost primită de inculpat, prin serviciul W.U., fiind expediaţi de prietena învinuitului S.C.L., respectiv B.I.O. şi ridicaţi de inculpaţi prin intermediul martorului M.D.C.
Din probele administrate în cauză, rezultă că părţile vătămate au fost obligate să practice prostituţia în clubul de noapte, o perioadă de 3 luni, de către învinuitul S.C.L. şi numitul B., cu motivarea că vor trebui să obţină sumele de bani pe care învinuitul le-a plătit inculpatului, pentru recrutarea şi transportul în Spania.
În perioada menţionată, partea vătămată M.E.L. a obţinut suma de circa 7000 euro, pe care a dat-o celor doi proxeneţi.
Inculpatul recunoaşte doar parţial faptele comise, în sensul că le-a recrutat şi transport în Spania pe cele două părţi vătămate şi că a primit suma totală de 2.400 euro, în schimbul acestora.
În ceea ce priveşte scopul transportului în Spania a părţilor vătămate, inculpatul susţine că acestea urmau să lucreze ca dansatoare la clubul de noapte.
Susţinerile inculpatului au fost infirmate de declaraţia părţii vătămate M.E.L., confruntarea dintre inculpat şi această martoră, declaraţia martorului S.A.R., adresa W.B. SA, Sucursala Deva, o serie de înregistrări ale unor convorbiri telefonice şi declaraţiile martorilor M.D.C. şi D.V.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul.
Parchetul a solicitat majorarea pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune şi aplicarea unui spor de contopire.
Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru ambele infracţiuni, întrucât doar a transportat pe cele două tinere în Spania, unde, acestea ştiau ce activităţi vor realiza. Că, deci, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru că nu au exercitat ameninţări, violenţe, ori alte forme de ameninţări, violenţe, ori alte forme de constrângere. În subsidiar, inculpatul a arătat că pedepsele sunt prea mari, iar sub aspectul confiscării, că nu se putea dispune confiscarea asupra sumei de 4.800 euro, ci doar asupra sumei primite, de 2.400 euro.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia nr. 390/ A din 13 noiembrie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împotriva sentinţei nr. 223 din 2 octombrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, pe care a desfiinţat-o numai cu privire la individualizarea pedepsei şi, rejudecând, i-a aplicat inculpatului un spor de contopire de 8 luni închisoare, la pedeapsa principală, în baza art. 34 lit. b) C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 5 ani şi 8 luni închisoare.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Curtea de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.D., obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de control judiciar a constatat că în cauză, s-a reţinut o corectă stare de fapt dându-se şi o încadrare juridică legală faptelor.
Ambele infracţiuni există, au fost comise de inculpat şi sunt dovedite.
Existenţa infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, rezultă din aceea că inculpatul împreună cu S.C.L., au înşelat pe cele două tinere, spunându-le că vor lucra în Spania ca dansatoare, că, vor locui singure într-o casă pe faleză, că vor avea bodyguarzi şi maşină cu şofer, că astfel le-a recrutat şi le-a transportat în Spania, unde le-a pus să se prostitueze, pentru activitatea lui primind suma de 2400 euro.
Inculpatul a comis şi infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., pentru că a recrutat cele două tinere şi le-a traficat pentru a se prostitua, obţinând foloase materiale.
Pedepsele aplicate pentru cele două infracţiuni sunt corect individualizate în raport de gravitatea concretă a fiecărui fapte şi de persoana inculpatului.
Prima instanţă a greşit, însă, atunci când nu a aplicat nici un spor de contopire. Inculpatul a comis două infracţiuni grave, i s-au aplicat pedepse de 5, respectiv, 4 ani închisoare, iar prin neaplicarea unui spor, s-a efectuat o greşită aplicare a legii, întrucât acest procedeu poate constitui o primă de încurajare pentru infractori, în sensul că, ori comit o infracţiune, ori mai multe, tot pedeapsa cea mai grea, o execută. Ori, ar fi şi nedrept şi nelegal, ca un infractor care comite o singură infracţiune, să fie tratat la fel ca un infractor care comite mai multe infracţiuni.
În raport de aceasta, se va aplica inculpatului un spor de contopire.
În ce priveşte confiscarea sumei de 4800 euro, aceasta este legală întrucât suma primită pentru recrutarea şi transportul tinerelor a fost de 2400 euro, la care s-a adăugat şi suma de 2400 euro, rezultată din vânzarea autoturismului cu care a comis infracţiunea.
În ce priveşte apelul inculpatului s-a arătat că apare ca nefondat, motiv pentru care inculpatul apelant va fi obligat la cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legale, a declarat recurs inculpatul G.D., invocând art. 3859 pct. 12, art. 3899 pct. 14 şi art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În recursul său, inculpatul a reiterat motivele invocate în apel, susţinând că, greşit a fost condamnat în loc să fi fost achitat, pentru cele două infracţiuni, că, şi în situaţia în care s-ar ajunge la concluzia comiterii infracţiunilor, pedepsele stabilite şi cea aplicată, sunt prea mari şi că, în sfârşit, în mod greşit, s-au confiscat 4800 euro, în loc de suma primită, de numai 2400 euro.
Examinându-se hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că primele două motive de recurs nu pot fi primite, pentru argumentele arătate, pe larg, în Decizia instanţei de apel.
Aşa cum, corect, arată instanţa de apel, infracţiunile imputate inculpatului există, sunt comise de inculpat, şi sunt dovedite cu probele enunţate, încât, este exclusă achitarea acestuia pentru învinuirile de a le fi comis.
Cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la confiscarea, în plus, a sumei de 2400 euro, este însă întemeiat şi el va trebui să fie admis, ca atare, în baza art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., instanţele făcând o greşită aplicare a legii, atunci când au confiscat pe lângă suma primită de inculpat, pentru faptele primite şi suma rezultată din vânzarea maşinii, cu care a transportat părţile vătămate în Spania.
Potrivit art. 118, privind confiscarea specială, reglementată de C. pen., sunt supuse acesteia, printre altele, lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului. Ori, autoturismul, din speţă, nu intră sub incidenţa acestui text de lege, aşa cum este interpretat în practica judiciară, nefiind nici indispensabil şi nici destinat să servească la comiterea infracţiunii, cele două părţi vătămate putând fi transportate şi cu alte mijloace de transport, cum ar fi trenul sau avionul, ori cu transporturi combinate.
Prin urmare, în speţă, făcându-se o greşită aplicare a legii, Înalta Curte, va trebui să privească recursul declarat de inculpat ca fondat şi să-l admită, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi, rejudecând cauza, în urma casării celor două hotărâri, numai cu privire la măsura confiscării sumei de 4800 euro, să reducă acea sumă, la 2400 euro.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă, durata arestării preventive.
În rest, se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.D., împotriva deciziei penale nr. 390 din 13 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 223 din 2 octombrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, numai cu privire la măsura confiscării sumei de 4800 euro, pe care o reduce la 2400 euro.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 17 martie 2003, până la 26 martie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1699/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1702/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
