ICCJ. Decizia nr. 1702/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1702/2004
Dosar nr. 665/2004
Şedinţa publică din 26 martie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 764/ PI din 26 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 8109/P/2003, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.L. la:
- 7 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.V. la:
- 7 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi b), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., a fost condamnat inculpatul minor B.R.O. la:
- 3 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedepse durata arestării din data de 8 iulie 2003, la zi.
În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., a confiscat de la inculpatul K.L. o cagulă folosită la săvârşirea infracţiunii.
A constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate B.A.
A obligat inculpaţii la câte 1.500.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Din actele de la dosar, instanţa a reţinut că în seara de 7 iulie 2003, în jurul orelor 22,30, cei trei inculpaţi s-au deplasat la saivanul părţii vătămate, inculpatul K.L., fiind mascat cu o cagulă, ceilalţi doi inculpaţi au imobilizat-o pe partea vătămată de mâini, inculpatul K.L., a deschis lănţişorul de aur pe care partea vătămată îl avea la gât, sustrăgându-l. Bijuteria sustrasă a fost găsită la locuinţa inculpatului.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere pericolul social al infracţiunii, circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor, care au recunoscut faptele, împrejurările în care a fost comisă fapta.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, fiind recuperat prejudiciul.
Apelurile declarate de inculpaţi împotriva acestei sentinţe, au fost respinse de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 23/A/2004, ca nefondate.
Inculpatul minor B.R.O. a formulat recurs împotriva ultimei decizii, cerând, în principal, casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare, susţinând că părinţii săi nu au fost citaţi la judecarea apelului, iar în subsidiar, aplicarea unei măsuri educative, în locul celei privative de libertate, ori recunoaşterea circumstanţelor atenuante şi reducerea cuantumului pedepsei închisorii.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 484 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea cauzei privind o infracţiune comisă de un minor, în afară de părţi, se citează autoritatea tutelară, părinţii, precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de către instanţă.
Instanţa de apel nu a citat părinţii inculpatului minor B.R.O., dar această omisiune nu constituie motiv de nulitate absolută, care să atragă casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
De reţinut că prejudiciul a fost acoperit prin restituire, astfel că părinţii minorului, nu au fost părţi responsabile civilmente.
Pe de altă parte, se constată că instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului minor, faptul că acesta, deşi fusese coleg de şcoală cu partea vătămată, nu a ezitat să participe alături de ceilalţi doi inculpaţi la tâlhărirea acesteia, lovirea cu picioarele, imobilizarea şi sustragerea unui lănţişor din aur, în valoare de 10 milioane lei.
Inculpatul a premeditat săvârşirea infracţiunii, întâlnindu-se cu ceilalţi participanţi şi hotărând împreună modul de operare, după ce s-au asigurat că victima este singură cu oile în saivan.
Chiar dacă inculpatul minor nu a mai comis alte fapte, în raport de periculozitatea socială deosebită a infracţiunii săvârşite, corect, instanţele au apreciat că reeducarea acestuia nu se poate realiza decât prin executarea unei pedepse privative de libertate, al cărui cuantum a fost stabilit la limita minimă prevăzută de lege.
Pentru considerentele sus-expuse, având în vedere şi faptul că alte motive de casare, care să poată fi luate în considerare din oficiu, nu există, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul inculpatului ca nefondat.
Din durata pedepsei se va computa detenţia preventivă de la 8 iulie 2003, la 26 martie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.O.R., împotriva deciziei penale nr. 23 din 19 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 iulie 2003, până la 26 martie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1701/2004. Penal. Art.329 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1704/2004. Penal. Art.20, 197 c.pen. Recurs → |
|---|
