ICCJ. Decizia nr. 1706/2004. Penal. 211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1706/2004
Dosar nr. 3480/2003
Şedinţa publică din 26 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 61 din 25 februarie 2003 a Tribunalului Mureş, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului K.E. şi în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., în art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen.
A fost condamnat inculpatul K.E. la 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen.
Au fost aplicate prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din durata pedepsei timpul reţinerii şi arestării preventive de la 5 august 2002, la 6 august 2002 şi în continuare la zi. A fost menţinut inculpatul în stare de arest.
A fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă alăturată acţiunii penale promovată de partea civilă C.M.
A fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare la stat, din care 600.000 lei, urmau să fie avansaţi Baroului Mureş din fondul special al Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
La data de 1 august 2002 după ce a consumat băuturi alcoolice, şi a ajuns în stare de ebrietate, inculpatul s-a deplasat pe raza localităţii Bahnea, împreună cu mai multe persoane. La un moment dat, inculpatul a rămas singur cu partea vătămată, care de asemenea se afla în stare de ebrietate.
În urma analizei probelor din dosarul cauzei instanţa de fond a considerat că în seara respectivă inculpatul a luat hainele părţii vătămate, împreună cu banii ce se găseau, precum şi ceasul de pe mână, însă nu s-a dovedit faptul că inculpatul ar fi lovit-o pe partea vătămată, motiv pentru care s-a şi schimbat încadrarea juridică a faptei, reţinută în sarcina inculpatului, din tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., în furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privitoare la faptele comise şi la persoana inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, apel admis de Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia penală nr. 116/ A din 2 iulie 2003, care a desfiinţat total sentinţa, în sensul schimbării încadrării juridice din furt calificat în infracţiunea de tâlhărie şi înlăturării circumstanţelor atenuante, aplicându-se inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate. S-a dedus detenţia preventivă de la 5 august 2002, la 4 iunie 2003, când inculpatul a fost pus în libertate la expirarea pedepsei aplicate de prima instanţă.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că numai printr-o interpretare greşită a probelor, a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi nu de furt calificat.
Recursul este nefondat.
Din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în instanţă, rezultă că inculpatul a sustras hainele părţii vătămate, ceasul de la mână şi suma de 1.100.000 lei, folosind violenţa fizică exercitată asupra acesteia.
Martorii B.A., Z.S. şi fratele părţii vătămate au menţionat că au găsit victima pe marginea şanţului, dezbrăcată în chiloţi, tumefiată pe faţă şi plină de sânge.
Martorul M.M. a precizat că inculpatul i-a povestit că a bătut pe cineva şi i-a luat ceasul, iar martorul B.A. a aflat de la partea vătămată că a fost bătută de inculpat.
Încă din prima sa declaraţie, partea vătămată s-a plâns de faptul că bunurile (un maieu, blugii, ceasul şi suma de bani) i-au fost sustrase de inculpat după ce l-a lovit şi l-a strâns de mână, iar într-o altă declaraţie, precizează că a fost lovit pe la spate în cap, iar în cădere s-a întors şi l-a văzut pe inculpat.
Aşadar, instanţa de apel a considerat corect că fapta comisă de inculpat este infracţiunea de tâlhărie şi nu de furt calificat, întrucât a lovit partea vătămată după care a deposedat-o de bunuri.
La individualizarea pedepsei instanţa, prin Decizia criticată, a apreciat judicios periculozitatea socială deosebită a faptei, determinată de modul în care a fost comisă, împrejurările comiterii şi conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii.
Drept urmare, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul inculpatului, ca nefondat.
Se va computa din durata pedepsei, perioada executată în arest preventiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.E., împotriva deciziei penale nr. 116 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată în arest preventiv de la 5 august 2002, până la 4 iunie 2003.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1704/2004. Penal. Art.20, 197 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1713/2004. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
