ICCJ. Decizia nr. 191/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.191/2004
Dosar nr. 4660/2003
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 265/2003 a Tribunalului Prahova au fost condamnaţi inculpaţii:
- D.F. la 11 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. ; la 16 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi la 10 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 8 ani.
Potrivit art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate a restului de 1416 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2545/2002 a Judecătoriei Ploieşti, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
- C.M.F. la 11 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat art. 20 C. pen., combinat cu art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 16 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare.
Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a restului de 298 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2825/2000 a Judecătoriei Ploieşti şi s-a contopit cu pedeapsa de 16 ani închisoare, ce urmează a fi executată de inculpat.
S-a reţinut că în seara de 14 aprilie 2003, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpaţii au acostat-o pe partea vătămată B.T. de 18 ani, elevă anul 3 la Colegiul Tehnic L.E. şi sub ameninţarea cuţitului au dus-o în pasajul subteran din apropierea S.C. T. SA Bucureşti.
În acest pasaj părăsit, inundat cu apă la nivelul de 35-40 cm, partea vătămată a fost constrânsă să se dezbrace fiind bătută şi ameninţată de inculpaţi. Apoi inculpaţii prin constrângere au obligat-o la raporturi sexuale anale şi orale. La un moment dat partea vătămată a încercat să iasă din pasaj dar a fost reţinută de inculpaţi, iar D.F. a înţepat-o cu cuţitul în zona toracică.
Abia după 6 ore inculpaţii i-au permis părţii vătămate să iasă din pasaj.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză a constatat că partea vătămată a suferit o serie de plăgi pe faţă, abdomen, mâini şi picioare şi o plagă tăiată înţepată, care a intersectat aparatul respirator. S-a concluzionat că viaţa părţii vătămate a fost pusă în pericol.
Prin Decizia penală nr. 400 din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor, care au susţinut că încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., este greşită şi că legală ar fi fost calificarea în infracţiunea de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 C. pen.
S-a motivat în decizie „Nu se pune problema infracţiunii de perversiuni sexuale, chiar dacă victima în urma activităţilor infracţionale a rămas virgină, ţinând seama de satisfacerea plăcerilor celor doi prin alte forme de viol".
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii, care critică hotărârile pentru reţinerea infracţiunii de viol în loc de infracţiunea de perversiune sexuală, iar în subsidiar pentru pedepsele pe care le consideră prea severe, în raport de criticile de individualizarea legale, motive de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de viol, actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Conform art. 201 alin. (4) actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Incriminate în capitolul infracţiuni privitoare la viaţa sexuală din cadrul titlului II al Codului penal, referitor la infracţiunile contra persoanei, infracţiunile de viol şi perversiune sexuală sunt reglementate ca infracţiuni distincte, una din diferenţele esenţiale, care le individualizează fiind modul de realizare sub aspectul elementului material, adică al acţiunilor comise.
Din acest punct de vedere infracţiunea de viol se realizează, potrivit art. 197 C. pen., sub aspectul elementului material printr-o acţiune sub forma unui act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex prin constrângere sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-şi exprima voinţa.
Legea penală nu defineşte ce înţelege prin act sexual. În lipsa definiţiei este firesc ca prin act sexual să se înţeleagă în primul rând raportul sexual firesc apt pentru procreare, între persoane de sex diferit adică raportul heterosexual.
Act sexual, ca manifestare, ca acţiune, ca fapt în domeniul sexualităţii apare şi raportul homosexual, definit în limba română ca perversiune sexuală, atracţie sexuală între indivizi de acelaşi sex, pederastie, inversiune sexuală.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 201 C. pen., referitoare la perversiunea sexuală, Codul penal în redactarea actuală nu o defineşte ca atare.
Pentru că perversiunea sexuală rămâne însă o infracţiune de sine stătătoare cu agravante şi variante distincte, infracţiunea fiind evident alta decât cea de viol reglementată la art. 197 alin. (1) C. pen., se impune a decela care sunt acţiunile materiale, prin care se realizează perversiunea sexuală ca infracţiune.
Interpretarea istorică a reglementărilor din capitolul referitor la infracţiuni la viaţa sexuală, este de natură să lămurească această chestiune.
Astfel până la OUG nr. 89/2001, când art. 200 C. pen., privind infracţiunea de relaţii sexuale între persane de acelaşi sex au fost abrogate, iar art. 201 C. pen., a fost modificat, C. pen., definea expres perversiunea sexuală ca fiind „orice acte nefireşti în legătură cu viaţa sexuală, altele decât cele prevăzute la art. 200".
Prin urmare definiţia perversiunii sexuale s-a făcut prin raportarea la art. 200 C. pen., care însă a fost abrogat. Dispărând art. 200 C. pen., în mod raţional a dispărut şi posibilitatea raportării la acest articol, iar o nouă definiţie nu a fost dată.
Din punct de vedere teoretic însă nu există nici un impediment pentru a interpreta ca fiind act de perversiune sexuală în continuare orice act nefiresc în legătură cu viaţa sexuală, altul decât cel de natură homosexuală ce fusese încriminat în vechea reglementare la art. 200 C. pen.
Revenind la definiţia violului din art. 197 alin. (1) C. pen., în mod raţional prin act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, ar trebui înţelese atât raporturile heterosexuale cât şi cele homosexuale, care realizate prin constrângere întrunesc elementele violului.
În ceea ce priveşte homosexualitatea masculină, este notoriu că ceea ce se înţelege îndeobşte prin aceasta este sexual anal – pederastia.
Aşa fiind ori de câte ori o astfel de activitate se consumă prin constrângere de către unul din parteneri a celuilalt, există infracţiunea de viol.
Este neîndoielnic că această interpretare este raţională şi corespunde pe deplin şi examenului literal, gramatical al textului.
Dacă constrângerea unei persoane de sex masculin la un raport anal realizează conţinutul infracţiunii de viol, nu există nici o raţiune ca un bărbat, care obligă o persoană de sex feminin la raporturi anale să nu răspundă pentru aceeaşi infracţiune. O altă interpretare ar fi nelegală, întrucât ar rezulta că legea permite o discriminare între femei şi bărbaţi prin apărarea diferită a drepturilor persoanei, textul art. 197 C. pen., fiind mai energic în ceea ce priveşte pedeapsa având deci o mai mare aptitudine de prevenire a infracţiunilor, referitoare la viaţa sexuală.
Ori în cauză din probele existente rezultă indubitabil că inculpaţii au constrâns-o pe partea vătămată B.T. la raporturi sexuale anale care realizează elementele constitutive ale infracţiunii de viol, în formele reţinute de instanţe. Prin urmare criticile din recursurile inculpaţilor cu privire la încadrarea juridică nu sunt fondate.
Cât priveşte individualizarea pedepselor aceasta este legală şi temeinică. Instanţele au avut în vedere criteriile prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Au ţinut seama de pericolul social al faptei şi făptuitorilor, de limitele de pedeapsă şi împrejurările reale şi personale care au însoţit faptele.
Prin urmare nici acest motiv de casare invocat de recurenţi nu este întemeiat.
Aşa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile, va computa prevenţia inculpaţilor pe care îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M.F. şi D.F., împotriva deciziei penale nr. 400 din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 15 aprilie 2003 la 14 ianuarie 2004, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1896/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 1914/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
