ICCJ. Decizia nr. 1881/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1881/2004
Dosar nr. 902/2004
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 301 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor, inculpatul B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 25/1999 a Curţii de Apel Oradea şi contopirea restului de pedeapsă rămasă neexecutat de 483 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de la 26 septembrie 2002, la zi.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească a fost condamnat, în baza aceloraşi încadrări juridice şi la aceeaşi pedeapsă rezultantă, şi inculpatul C.D.V.
S-a luat act că prejudiciul cauzat de cei doi inculpaţi în urma săvârşirii infracţiunilor în dauna părţilor vătămate P.I. şi T.N. a fost recuperat.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 5.000.000 lei, onorariile apărătorilor din oficiu fiind suportate din fondul Ministerul Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 24 septembrie 2002, inculpaţii B.V. şi C.D.V. au intrat în magazinul administrat de partea vătămată P.I.
Inculpatul C.D.V. a sustras două spray-uri şi la intervenţia părţii vătămate, aceasta a fost lovită cu pumnii de inculpatul B.V.
În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale (raport de constatare medico-legală nr. 2883/II-a/79 din 25 septembrie 2002 întocmit de Serviciul de medicină legală al judeţului Bihor).
În dimineaţa aceleiaşi zile, inculpaţii au pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate T.N. de unde au sustras obiecte de îmbrăcăminte, bibelouri, un radiocasetofon, bunuri care au fost găsite de organele de poliţie în locuinţa lui C.D.V.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului B.V. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, proces-verbal de constatare, proces-verbal de cercetare la faţa locului, acte medico-legale, declaraţiile martorilor M.G., M.A.G., B.B., S.L., procese verbale de confruntare, dovezi de ridicare, declaraţiile inculpaţilor.
Inculpatul B.V. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 2/ A din 15 ianuarie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termen legal inculpatul B.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, trimiterea dosarului instanţei de apel pentru motivarea hotărârii dispuse.
În al doilea rând, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tâlhărie şi infracţiunile de lovire şi furt calificat şi, constatându-se lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate, să se dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracţiunea de furt calificat.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9, 17 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Hotărârea instanţei de apel analizează criticile formulate de inculpaţi, permiţând instanţei de control verificarea acesteia, împrejurare în care motivul de recurs invocat prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 9 se dovedeşte întemeiat şi nu poate fi primit.
Nici motivul de recurs privind schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de loviri şi furt calificat nu este fondat.
În momentul în care partea vătămată a sesizat că inculpatul C.D.V. i-a sustras bunurile şi a intervenit, inculpatul B.V. a lovit-o, cu intenţia de a-i asigura partenerului său scăparea, acesta reuşind să părăsească magazinul.
Întrucât activitatea principală de sustragere a fost urmată de exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, în cauză, sunt pe deplin întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, astfel cum au stabilit în mod just instanţele de judecată, neimpunându-se schimbarea încadrării juridice.
Instanţele de judecată au realizat o temeinică individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.V., corespunzător gradului de pericol social al faptelor săvârşite şi statutului de recidivist al acestuia, condamnat penal de 5 ori pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie.
Aşa fiind, Curtea constată că nu sunt temeiuri de modificare a pedepsei aplicate recurentului, aceasta fiind stabilită în conformitate cu scopul preventiv – educativ statuat de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.
Timpul arestului preventiv se va deduce din pedeapsa executată de la 26 septembrie 2002 la 6 aprilie 2004.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 2/ A din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 26 septembrie 2002 la 6 aprilie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1880/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1896/2004. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
