ICCJ. Decizia nr. 1917/2004. Penal. Legea nr.143/2004. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1917/2004
Dosar nr. 933/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1262 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul M.G.D., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 la 3 ani şi 6 luni închisoare, înlăturându-se dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore din data de 24 ianuarie 2002.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză şi s-a luat act că în procesul analizelor de laborator a fost consumată în totalitate cantitatea de 0,06 gr. heroină.
În fapt s-a reţinut că la data de 24 ianuarie 2002, cu prilejul unei percheziţii efectuată în apartamentul nr. 46 situat în imobilul din A.F.C. a fost depistat inculpatul M.G.D., având asupra sa o punguţă conţinând 0,06 gr. heroină, drog destinat consumului propriu.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), instanţa a constatat că inculpatul a comis fapta după împlinirea termenului de încercare de 4 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 295 din 3 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, astfel că operând reabilitarea de drept privind pedeapsa de 2 ani închisoare, suspendată condiţionat, conform art. 86 C. pen., este exclusă recidiva.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică aflat în dosar, a declaraţiilor martorilor L.G., L.C. şi P.C.I., probe coroborate cu recunoaşterile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 76 din 4 februarie 2004, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondată critica formulată în sensul că pedeapsa aplicată este prea severă.
Astfel, s-a apreciat că sancţiunea este conformă cu pericolul social al faptei şi că pedeapsa răspunde cerinţelor art. 72 şi art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.G.D. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea acesteia.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama printre altele de limitele legale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Potrivit art. 52 din acelaşi cod, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, având drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele, reţinând în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 au aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată înspre maximul prevăzut de lege, cu încălcarea dispoziţiilor imperative invocate.
Având în vedere conduita sinceră a inculpatului pe parcursul întregului proces penal, comportamentul anterior general bun şi faptul că are în întreţinere un copil minor, în vârstă de 2 ani, ţinând seama de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, de cantitatea mică de drog deţinută, instanţele puteau aprecia că o pedeapsă situată chiar la minimul prevăzut de lege este de natură a satisface cerinţele textelor evocate.
Întrucât nu au procedat astfel şi au aplicat o pedeapsă severă orientată înspre maximul legal hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen., ceea ce constituie caz de casare, conform art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce preced Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpat şi a casa Decizia atacată, cât şi sentinţa primei instanţe.
Rejudecând cauza, se va dispune modificarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii ei de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare, suficientă pentru a asigura prevenirea generală şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate şi se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii de 24 ore din 24 ianuarie 2002.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.G.D. împotriva deciziei penale nr. 76 din 4 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1262 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în sensul că o reduce de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii de 24 de ore din 24 ianuarie 2002.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1918/2004. Penal. Art.20 rap.la art.197 alin.3... → |
|---|
