ICCJ. Decizia nr. 2059/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2059/2004
Dosar nr. 3280/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 12 mai 2003 a Tribunalului Bihor, în baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul i.g. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 215 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 291 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, în infracţiunea prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., text în baza căruia a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinut inculpatul în starea de arest şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv a acestuia de la 13 februarie 2002 până la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SRL Vadu Crişului să plătească părţii civile SC P. SA Suplacu de Barcău suma de 2.318.120.000 lei, actualizată conform indicelui de inflaţie de la 11 noiembrie 2000, până la plata efectivă, precum şi dobânda legală la această sumă, cu titlu de despăgubiri.
S-a constatat că partea vătămată SC A.I. SRL Vadu Crişului nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat în favoarea statului de la inculpat, suma de 2.046.304.000 lei.
În baza art. 445 C. proc. pen., a fost declarată falsă comanda nr. 4496 din 8 noiembrie 2001 a SC P. SA Roman către Rafinăria Suplacul de Barcău, fiind anulată, iar în baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscată.
Au fost menţinute măsurile asiguratorii luate asupra bunurilor inculpatului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin actul adiţional autentificat sub nr. 1344 din 17 august 2001, M.R.V. a cesionat inculpatului I.G. întregul aport la capitalul social al SC A. SRL Vadu Crişului pentru suma de 3.586.500.000 lei, din care a achitat suma de 1.586.500.000 lei în numerar, urmând ca diferenţa de 2.000.000.000 lei să fie achitată până în 20 noiembrie 2001, inculpatul dobândind astfel calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii.
Aflând de un proces-verbal de compensare între SC P. SA Roman şi S.N.P. P. Bucureşti, care a indicat drept furnizor Rafinăria SC P. SA Suplacu de Barcău, pentru produse petroliere în valoare de 4,5 miliarde lei, inculpatul s-a prezentat la SC P. SA Roman, oferindu-se să preia creanţa în valoare de 4,5 miliarde lei, urmând să ridice de la rafinărie păcură, iar după vânzare să vireze banii în contul SC P. SA, în acest sens a fost încheiat între SC P. SA Roman şi SC A. SRL Vadu Crişului contractul nr. 1716 din 19 octombrie 2001 prin care SC P. SA Roman s-a obligat să pună la dispoziţia SC A.I. SRL creanţe în valoare de numai 2 miliarde lei faţă de S.N.F. P., iar societatea inculpatului s-a obligat la plata preţului până la 22 noiembrie 2001. Pentru a garanta plata preţului, inculpatul a ipotecat bunul conform contractului de garanţie imobiliară şi a lăsat un cec.
Pentru executarea contractului SC P. SA Roman a emis comanda nr. 4488 din 19 octombrie 2001 către SC P. SA Suplacul de Barcău, pentru cantitatea de 450 tone de păcură, urmând ca păcura să fie livrată la SC A.I. SRL.
La 24 octombrie 2001, inculpatul I.G. s-a prezentat cu această comandă la SC P. SA Suplacul de Barcău, comanda fiind onorată pentru 440,400 tone păcură, preţul fiind de 4.000 lei/kg, iar valoarea totală de 2.096.304.000 lei.
Inculpatul a vândut păcura către SC G.C.I. SRL şi SC M.C. SRL Arad, însă sub preţul de cumpărare, respectiv cu 3.398 lei/kg şi 3613,446 lei/kg, fără a plăti vreun leu către SC P. SA Roman.
Din suma încasată, inculpatul a declarat că a plătit mai multe datorii, comisioane şi cheltuieli pe care nu le poate justifica.
La data de 9 noiembrie 2001, inculpatul s-a prezentat din nou la SC P. SA Suplacul de Barcău, înmânând martorului V.I.D. comanda nr. 4496 din 8 noiembrie 2001, emisă de SC P. SA Roman, pentru cantitatea de 550 tone păcură, comandă ce a fost onorată, deşi aşa cum s-a dovedit din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 14900 din 7 februarie 2002, este falsă, semnăturile de la poziţiile director achiziţii, director economic şi şef departament, nefiind executate de cei în cauză, iar impresiunea de ştampilă de la poziţia director economic, nu a fost executată cu ştampilele SC P. SA Roman.
Inculpatul a prezentat comanda martorului V.I.D. care, aşa cum s-a mai arătat, a onorat-o, dirijând cantitatea de 478 tone de păcură către SC D.L. SRL Oradea, totodată a emis factură fiscală către SC P. SA Roman, pentru valoarea totală de 2.318.120.000 lei.
Susţinerea inculpatului că nu a ştiut că acea comandă este falsă şi că nu a prezentat-o personal la SC P. SA Suplacu de Barcău este infirmată de declaraţia martorului V.I.D., care arată că inculpatul s-a prezentat cu o a doua comandă la SC P. SA Suplacu de Barcău, într-o vineri după-amiază, în jurul orelor 15,00 – 16,00, spunându-i că nu ştie cu exactitate unde o va livra. Ulterior, inculpatul a sunat din nou pe martor, propunându-i să se întâlnească în Marghita, unde într-un local au discutat despre livrarea mărfii. Potrivit declaraţiei acestui martor „inculpatul dorea să fie sigur că va exista marfă suficientă pentru a putea fi livrată" şi că inculpatul urma să-l sune pentru a-i spune unde se livrează marfa. Această întâlnire este confirmată şi de declaraţia martorului A.F.D. şi este recunoscută şi de către inculpat.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului A.F.D., instanţa a apreciat că ora la care acesta a fost sunat de inculpat pentru a-l duce la Marghita este 16,00 – 17,00, aşa cum a declarat în faza de urmărire penală şi nu l-a luat de la gară la ora 16,00 aşa cum a arătat în faţa instanţei, declaraţia din faza de urmărire penală fiind cea care se coroborează cu declaraţia martorului V.I.D.
Pe de altă parte, martorul M.G. a declarat în faza de urmărire penală, că inculpatul i-a spus că a rezolvat cu o a doua tranşă de păcură şi că a închis compensarea cu SC P. SA Suplacu de Barcău, iar singurul care a avut de câştigat de pe urma comenzii false a fost inculpatul.
Pentru considerentele mai sus-arătate, instanţa a înlăturat susţinerea inculpatului că nu a ştiut că cea de a doua comandă este falsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul, solicitând în principal, achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracţiunilor menţionate, întrucât nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii şi uz de fals, iar infracţiunea de gestiune frauduloasă nu există, în subsidiar solicitând reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru astfel de infracţiuni, ţinând cont de sinceritatea acestuia şi lipsa antecedentelor penale.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel în termen şi partea civilă SC P. SA Suplacu de Barcău, apel nemotivat până la data soluţionării cauzei.
Curtea de Apel Oradea prin Decizia penală nr. 144/ A din 26 aprilie 2003 a admis apelul declarat de inculpatul I.G. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 12 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o desfiinţează în parte, în sensul că:
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., cu privire la suma de 2.046.304.000 lei.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă SC P. SA, cu sediul în Balc, str. Primăverii nr. 46/ A, jud. Bihor, pe care o obligă să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în apel.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Deduce din pedeapsă arestul preventiv până la 26 iunie 2003.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul, reluând motivele invocate în apel, în sensul achitării sale în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate faptele ce i se reţin în sarcină, fie, să i se reducă pedeapsa.
Recursul este nefondat.
Examinându-se hotărârea atacată faţă de criticile aduse, dar şi din oficiu şi în raport de probatoriul administrat, se constată că acesta a fost corect evaluat, situaţia de fapt reţinută, fiind în acord cu activitatea infracţională efectiv desfăşurată de recurent şi care evidenţiază fără dubiu vinovăţia penală a acestuia.
De asemeni şi încadrarea juridică este cea legală.
Toate aceste date, demonstrează că sunt întrunite toate elementele constitutive, ale infracţiunilor pentru care a fost judecat şi condamnat recurentul şi nu poate a fi primită ca justificată, nici în fapt şi nici în drept, prima critică, ce vizează achitarea sa, aceasta neavând suport probator.
Apoi, verificându-se cuantumul pedepselor aplicate, precum şi rezultanta de 10 ani închisoare, se constată că acestea, reprezintă limita minimă a textelor de incriminare şi în plus sancţiunea penală finală, nu cuprinde nici un spor cum ar fi fost posibil şi legal dar, nu obligatoriu.
Toate aceste considerente, precum şi întinderea deosebit de mare a pagubei produse, nu justifică reducerea pedepsei prin acordarea şi de circumstanţe atenuante şi care judicios nu au fost recunoscute.
În consecinţă, recursul declarat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat.
Se vor aplica şi prevederile art. 381 şi art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 144/ A din 26 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 februarie 2002 la 16 aprilie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2056/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2062/2004. Penal. Conf.comp.. Stabilirea... → |
|---|
