ICCJ. Decizia nr. 2212/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2212/2004
Dosar nr. 198/2004
Şedinţa publică din 23 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 184 din 10 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Teleorman, au fost condamnaţi inculpaţii:
- G.M. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) din acelaşi cod.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive cu începere de la 21 martie 2003 la zi.
- G.I. la 8 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 8 ani închisoare în temeiul art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c) şi alin. (21) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la două pedepse de câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
A fost computată perioada arestării preventive cu începere de la 21 martie 2003 la zi.
Sub aspectul laturii civile, inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile G.M. suma de 880.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi s-a luat act că părţile vătămate I.D. şi P.M. nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt.
În seara zilei de 21 ianuarie 2003, cei doi inculpaţi au pătruns în locuinţa părţii vătămate G.M. şi au sustras 10 găini şi o raţă, iar pentru a-şi asigura scăparea, au exercitat violenţe fizice asupra victimei care îi surprinsese.
De asemenea, în seara zilei de 9 martie 2003, inculpatul G.I., înarmat cu un cuţit, a pătruns, fără drept, în curtea părţii vătămate P.M. însă nu a reuşit să sustragă vreun bun, dar a revenit după două zile înarmat cu o bară metalică. Partea vătămată a auzit zgomote, a ţipat şi a cerut ajutor, situaţie în care inculpatul a fugit fără a o agresa pe aceasta în vreun fel, întrucât la faţa locului s-au adunat martori care l-au recunoscut pe făptuitor.
S-a mai reţinut că acelaşi inculpat, G.I., în seara zilei de 10 martie 2003, prin violenţă, i-a sustras părţii vătămate I.D., suma de 40.000 lei.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate, proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, fotografiilor judiciare, raportului de expertiză medico legală, depoziţiilor martorilor G.D., V.M., M.I., B.F., I.M., V.F. şi L.F., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 707 din 2 decembrie 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţi, apeluri care au vizat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Împotriva acestei decizii, inculpaţii au declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel, în sensul că nu ei sunt autorii infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele săvârşite.
Este adevărat că inculpaţii nu au recunoscut infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, însă vinovăţia lor rezultă din toate celelalte mijloace de probă.
Astfel, infracţiunea comisă de inculpaţi la data de 21 ianuarie 2003 (parte vătămată G.M.) este dovedită prin declaraţia victimei care a şi încercat să-i imobilizeze şi s-a luptat cu aceştia, recunoscându-i imediat, întrucât inculpaţii sunt vecini cu ea, declaraţie ce se coroborează cu procesele-verbale de confruntare, cu depoziţiile soţului părţii vătămate şi cu declaraţiile martorului G.D. (fiul victimei) care i-au surprins pe făptaşi în timpul altercaţiei cu partea vătămată, intervenţia lor fiind decisivă în alungarea infractorilor.
De asemenea, fapta comisă la 10 martie 2003 de inculpatul G.I. este confirmată de partea vătămată I.D. şi de martorul V.I.
Deşi în momentul în care l-a atacat pe I.D. inculpatul era mascat (purta pe faţă o mască tip Zoro de culoare neagră şi-i acoperea ochii) victima l-a recunoscut pe inculpat după alte elemente de identificare (înălţime, îmbrăcăminte), iar martorul V.I., ieşit afară în urma ţipetelor părţii vătămate, l-a observat pe inculpat în timp ce fugea şi escalada gardul locuinţei bunicii sale, R.E. La fel, infracţiunile de violare de domiciliu comise la 9 şi 11 martie 2003 de inculpatul G.I. (parte vătămată P.M.) sunt dovedite cu declaraţiile victimei care a şi declarat că făptuitorul în momentul în care acesta îi adresa expresii indecente, iar martorii C.C. şi M.E. au confirmat prezenţa inculpatului la locul faptei.
Rezultă, aşadar, din probele administrate în cauză că autorii infracţiunilor menţionate sunt inculpaţii şi nicidecum numitul B.I., indicat de făptuitori ca autor, care nu a făcut altceva decât să o însoţească pe partea vătămată P.M. în ziua de 9 martie 2003, în jurul orelor 12,00, pentru ca aceasta să revină în siguranţă în locuinţa sa.
Ca atare, primul motiv de recurs nu este fondat şi va fi înlăturat.
Referitor la individualizarea pedepselor aplicate, Înalta Curte constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de pericolul social concret al faptelor comise şi de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.
Pericolul social al infracţiunilor săvârşite rezidă în modalitatea în care au fost comise şi în urmările acestora.
Referitor la profilul moral al inculpaţilor, din actele aflate în dosar, rezultă că aceştia sunt recidivişti, anterior G.I. a mai fost condamnat pentru infracţiuni de aceeaşi natură (tâlhărie), iar G.M. pentru multiple infracţiuni de furt calificat, nu au recunoscut faptele şi au încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală şi instanţa, elemente în raport de care pedepsele aplicate sunt bine individualizate.
Ca atare, recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.I. şi G.M. împotriva deciziei penale nr. 707 din 2 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepse, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpaţilor de la 21 martie 2003 la 23 aprilie 2004.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2210/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2214/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
