ICCJ. Decizia nr. 2298/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2298/2004
Dosar nr. 5844/2003
Şedinţa publică din 28 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 750 din 15 august 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
- B.I.D. şi
- R.M. la câte un an şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 C. proc. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate ambilor inculpaţi, pe o perioadă de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor.
S-a luat act că partea vătămată B.A. nu se constituie parte civilă.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la 13.046.157 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Universitar Bucureşti, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara de 31 august 2002, B.A., în vârstă de 17 ani, se afla în zona Piaţa Mihail Kogălniceanu din Bucureşti, împreună cu un individ, rămas neidentificat, care, afirmativ, ar fi negociat cu B.I.D. şi R.M., ambii din com. Jilava, jud. Ilfov, ca să întreţină raporturi sexuale cu sus-numita, contra sumei de 500.000 lei.
În urma acestei înţelegeri, cei doi inculpaţi au luat pe B.A. şi, cu un taxi, s-au deplasat în Bucureşti, str. Amurgului, C.M. (rudă cu B.I.D.) deţinea un apartament, în curs de zugrăvire.
După ce B.I.D. a luat cheile apartamentului respectiv, o plapumă şi o pernă de la fiica proprietarei, împreună cu R.M. şi B.A., au intrat în el.
Într-o cameră din acel apartament, cei doi inculpaţi au întreţinut, pe rând, relaţii sexuale, normale, cu B.A. Apoi, intervenind o discuţie şi îmbrânceală între cei doi inculpaţi şi partea vătămată, aceasta a fost împinsă pe fereastră.
Alarmându-se mai multe persoane, în ziua de 1 septembrie 2002, în jurul orei 3,00, la faţa locului au sosit organele de poliţie, victima fiind dusă cu o salvare la Spitalul Universitar Bucureşti, unde s-a constatat că ea suferise „un politraumatism. Fracturi, tasare vertebrale-lombare L2 – L3. Fractură epifiză radius bilaterale şi contuzie toraco-abdominală", fiindu-i pusă viaţa în primejdie.
Aplicarea circumstanţelor atenuante este motivată prin aceea că situaţia conflictuală cu partea vătămată a determinat reacţia inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale, poziţia şi gradul de cultură al acestora.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu motivarea că hotărârea este contrară legii, fiind încălcate dispoziţiile art. 81 alin. (3) şi ale art. 76 alin. final C. pen.
În cauză au declarat apel şi inculpaţii solicitând achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că partea vătămată s-a aruncat singură de la etaj, fără contribuţia lor, fiindu-i frică, aşa cum a declarat, să se întoarcă la cel care le-a prezentat-o.
Prin Decizia penală nr. 670/ A din 6 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi, înlăturând aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 şi art. 81 – art. 83 C. pen., a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor la câte 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi conform art. 65 C. pen., s-a dispus interzicerea inculpaţilor a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Instanţa de control judiciar, reevaluând probele de la dosar, a reţinut că, „în pofida faptului că pe parcursul urmăririi penale, imediat după săvârşirea faptelor şi transportarea părţii vătămate la spital, aceasta a dat declaraţii complete, în sensul că a fost aruncată de la etaj de cei doi inculpaţi, coroborate cu depoziţiile de martori, care au găsit-o pe jos lângă bloc, iar anterior auziseră strigăte de ajutor, unite cu actele medicale din momentul internării în Spitalul Universitar Bucureşti, partea vătămată nu şi-a mai menţinut declaraţiile, revenind asupra lor, achiesând la cele ale inculpaţilor, în scopul vădit al exonerării lor de răspundere penală".
Se concluzionează că, din cronologia faptelor şi a cercetărilor întreprinse, rezultă că partea vătămată a fost aruncată de inculpaţi de la etaj, fiind agresată sexual, aşa cum ea însăşi a declarat, imediat după săvârşirea faptei, relatare care se confirmă şi prin actele întocmite de organele de poliţie şi foaia de observaţie a Spitalului Universitar, întregite cu declaraţiile martorei C.V. şi cu atitudinea inculpaţilor, care au fugit de la locul faptei.
Împotriva deciziei nr. 670/ A din 6 noiembrie 2003, au declarat recurs ambii inculpaţi, solicitând din nou achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că ei nu au săvârşit fapta penală pusă în sarcină. Apărătorul, în subsidiar a solicitat reducerea pedepselor aplicate ambilor inculpaţi.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând actele şi lucrărilor de la dosar, se constată că instanţele de judecată au reţinut, corect, că părăsirea camerei, prin fereastră, nu a fost rezultatul unei voinţe libere a părţii vătămate, aceasta datorându-se unei forţe externe, unei acţiuni determinante şi executate de către inculpaţi.
Din ansamblul probelor, administrate în cauză, rezultă, neîndoielnic, că această acţiune a fost precedată de un conflict, care a avut loc între cei doi inculpaţi şi partea vătămată, marcat prin ţipătul de disperare şi alarmare al victimei, moment imediat anterior părăsirii camerei în care se afla.
Acest conflict şi ţipătul victimei anterior plonjării de la înălţime, au fost înregistrate de:
- coinculpatul R.M., care la poliţie, în prezenţa avocatului, a declarat că, în timp ce se afla în altă cameră, iar o fată a proprietarei apartamentului a bătut la uşă, inculpatul B.I.D. a deschis-o, astfel că el a intrat în acea cameră unde a găsit partea vătămată plângând, precizând că „Fata zicea să plece, iar D. i-a zis că nu mai pleacă de acolo şi atunci ea şi-a dat seama singură că urmează să o vândă".
De asemenea, în declaraţia dată la procuror, coinculpatul a menţionat că, „în momentul în care vorbea cu D. în pragul uşii, a auzit ţipete provenind din camera unde se afla fata" (partea vătămată). Menţionează că atunci când a venit a doua oară fata, a intrat şi el, în cameră, constatând că partea vătămată plângea, şi a treia oară când a bătut fata la uşă a auzit ţipete.
- martora G.M. fiica lui C.I., proprietara apartamentului, în instanţă declară că, „după ce a auzit acel ţipăt", l-a auzit pe celălalt, care venise cu D., spunând vino că a sărit fata aia de la balcon".
Ea a făcut precizarea că „a auzit doar un ţipăt din apartament";
- martora C.V. (care locuia în blocul de vis-a-vis, la parter) a declarat că, în jurul orei 2 - 2,20, a fost trezită de „un ţipăt de ajutor", iar după circa 5 minute, ieşind afară a văzut victima, care era conştientă, spunând că a fost aruncată pe geam;
- martora S.G.,care locuia la parter în acelaşi bloc unde se aflase victima, a declarat că, în jurul orei 2,30, când dormea, a auzit din spatele blocului ţipete de ajutor şi, când a ieşit afară, a văzut o fată „căzută cu faţa în sus care spunea că au aruncat-o de sus din bloc".
Deci, se constată că urmarea, imediată, a conflictului, care a avut loc în cameră, s-a produs părăsirea acesteia, prin fereastră, de către partea vătămată, care a fost găsită, conştientă, cu faţa în sus şi partea dorsală a corpului pe sol.
Victima, în mod constant, a relatat celor care au venit, imediat, la faţa locului, cât şi ulterior la spital, că a fost aruncată pe fereastră de către cei doi inculpaţi.
Astfel, asemenea afirmaţii partea vătămată le-a făcut faţă de martorele C.V. şi S.G., venite printre primele persoane la locul faptei.
Agentul şef de poliţie B.C. de la secţia 19 poliţie, în jurul orei 3,00, în timp ce patrula, s-a deplasat la faţa locului, găsind victima, cu faţa în sus, aceasta spunându-i că a fost aruncată de la etajul 2, pe geam, fiind adusă acolo de doi indivizi, pe care nu-i cunoaşte.
Ulterior, agentul şef adjunct de poliţie T.S., de la secţia 19 poliţie, a fost dirijat la locul faptei, unde a găsit victima, conştientă, care i-a declarat că a fost acostată de un individ, pe care nu-l cunoaşte şi care a aruncat-o de la etajul 2.
La orele 4,30, inspectorul de poliţie M.A. de la secţia 19 poliţie s-a deplasat la Spitalul Universitar Bucureşti, unde, în prezenţa dr. Z.M., partea vătămată B.A., a declarat că în ziua de 31 august 2002, în jurul orei 20,00, în zona Kogălniceanu, a fost acostată de doi tineri necunoscuţi care au condus-o, cu un taxi, într-un imobil din str. Amurgului, de unde au aruncat-o pe geam de la nivelul etajului 2.
La ora 3,17, victima fiind consultată la „gardă de deşocare" a Spitalului Universitar Bucureşti, în Foaia de prezentare „dr. Z.M. consemnează „Cădere de la înălţime (aproximativ 8 m.). Afirmativ aruncată de la etaj. Agresată sexual".
De asemenea, ulterior, în Foaia de observaţie clinică chirurgie la „istoricul bolii actuale" medicul consemnează: „Conform afirmaţiilor pacientei, aceasta ar fi fost victima unei agresiuni sexuale, după care a fost aruncată de la etajul 2 al unui bloc, cu urmarea politraumatismului, nu şi-a pierdut starea de conştienţă şi afirmă că impactul ar fi fost prin cădere pe spate".
Tot în ziua de 1 septembrie 2002, inspectorul de poliţie M.G. de la secţia 19 poliţie, s-a deplasat la Spitalul Universitar Bucureşti, unde, în prezenţa unui martor a consemnat, într-un proces-verbal, declaraţia făcută de B.A., în care aceasta arată, în detaliu, cum a ajuns în strada Amurgului, dusă de cei doi tineri, cu care a avut raporturi sexuale. Menţionează că apoi, a refuzat propunerea acestora de a avea raporturi sexuale orale, începând să plângă şi chiar a ţipat, după care a fost prinsă de ambii de mâini şi ridicată de picioare şi „i-a dat drumul pe fereastra ce era deschisă".
Acest proces-verbal a fost semnat atât de „martorul asistent", cât şi de B.A. pe fiecare pagină.
În ziua de 4 septembrie 2002, procurorul criminalist M.I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inspectorul principal D.M. de la secţia 19 poliţie, s-au deplasat la Spitalul Universitar, unde, în prezenţa avocatei C.O., au întocmit un proces-verbal, consemnându-se declaraţia părţii vătămate B.A., în care aceasta a prezentat în detaliu, modul în care s-au produs faptele, făcându-se precizarea că, după ce a avut raport sexual cu ambii tineri, aceştia au insistat să aibă raporturi sexuale orale, ea a refuzat „începând să plângă şi să ţipe" şi, când s-a dus la fereastră să-şi aprindă o ţigară, „a simţit cum a fost ridicată pe pervaz şi aruncată de la etajul 2".
Deci, din probele analizate, rezultă că partea vătămată, în mod constant, faţă de persoanele care au găsit-o la faţa locului, organele de poliţie, procuror, avocat şi medicii care au consultat-o şi i-au dat îngrijiri, a declarat că a fost aruncată pe fereastră de către cei doi inculpaţi.
În faţa instanţei de judecată B.A. a revenit asupra declaraţiilor făcute la urmărirea penală, susţinând că, mergând la geam, să fumeze şi, fiind noapte, nu a văzut distanţa şi a sărit, „crezând că nu va păţi nimic", în cameră în acel moment neaflându-se nici unul din inculpaţi. Menţionează că nu are pretenţii la inculpaţi, voind ca aceştia să fie liberi.
Susţine că „nu a plecat pe uşă de frică să nu se întâlnească cu cel (inculpatul) care a plecat după taxi".
Nu menţine declaraţiile, deoarece nu ştie ce s-a scris şi nu a semnat nici un proces-verbal (procesul verbal întocmit de inspectorul M.G. este semnat pe fiecare pagină de partea vătămată).
Faţă de probele analizate, Înalta Curte consideră că declaraţia părţii vătămate din instanţă este nesinceră, interesată.
De altfel, însăşi modul cum justifică partea vătămată faptul că ar fi „sărit" peste geam, „crezând că nu va păţi nimic" este neverosimil, deoarece nu este de acceptat că un om, conştient, fără o justificare plauzibilă (cu excepţia sinuciderii), să poată avea o asemenea iniţiativă, să sară de la etajul 2, respectiv de la înălţimea de 8 m, însăşi instinctul de conservare umană nejustificând o asemenea acţiune, neforţată de împrejurări.
Nefiind în cameră nimeni, cum declară în instanţă partea vătămată, firesc se pune întrebarea: de ce a fost necesar ca ea să sară peste geam şi să nu plece din apartament, respectiv din bloc, în condiţii normale, având şi posibilitatea să alarmeze locatarii, în caz de necesitate.
Tot atât de nesincere şi interesate sunt declaraţiile celor doi inculpaţi, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia psihologică a comportamentului, prin folosirea tehnicii poligraf, indicând „modificări semnificative ale stresului emoţional, caracteristice indiciilor comportamentului simulat", la inculpaţii B.I.D. şi R.M.
Este semnificativă şi fuga inculpaţilor de la locul faptei, în loc să dea primul ajutor victimei, când au constatat că este în viaţă.
În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, se constată că instanţa de control judiciar a făcut o corectă apreciere a pericolului social al faptelor şi împrejurărilor în care ele au fost comise, gravitatea acestora, faptul că victima era o minoră, fără posibilitatea de a se apăra, cât şi poziţia inculpaţilor pe parcursul procesului penal, astfel că pedepsele au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru considerentele arătate, având în vedere că, verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi nefiind identificată existenţa altor motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, se va constata că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, urmând a fi respinse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.I.D. şi R.M. împotriva deciziei penale nr. 670/ A din 6 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2297/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2301/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
