ICCJ. Decizia nr. 2553/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2553/2004
Dosar nr. 1644/2004
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1085 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, printre alţii, pe inculpatul C.G.D. la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată B.C.M., nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 5 aprilie 2003, inculpatul, aflat în compania coinculpatului S.C., a observat, pe strada Ionel Perlea din sectorul 1 al Capitalei, că tânăra B.C.M., vorbea la un telefon mobil şi, ca atare, s-au înţeles să-i sustragă obiectul şi geanta purtată pe umăr.
Astfel, el s-a apropiat de fată, i-a smuls geanta, a trântit-o la sol şi a părăsit locul în fugă, în tot acest timp celălalt inculpat atent să nu fie văzut incidentul de trecători, a încercat să-i insufle fetei sentimentul că îl va prinde el pe hoţ.
Partea vătămată i-a recunoscut pe inculpaţi din planşele foto prezentate.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 97 din 12 februarie 2004, a admis apelul declarat, a desfiinţat sentinţa şi prin reţinerea aplicării art. 74 lit. a) şi a art. 76 C. pen., a modificat pedeapsa privativă de libertate, în sensul că a redus-o de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul că a fost condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o şi s-a aplicat pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Astfel, partea vătămată, în primele declaraţii date, a menţionat că persoana care i-a smuls geanta şi a trântit-o la pământ avea statură atletică, era de înălţimea 1,70 m – 1,75 m, era brunet şi purta haine închise la culoare.
Totodată, partea vătămată a menţionat că atunci când şi-a revenit din şocul produs de violenţa cu care fusese agresată, a observat pe caldarâm un portofel, în acesta ea găsind Cartea de Identitate a inculpatului. Că inculpatul a fost cel care a săvârşit fapta, se reţine şi din declaraţiile martorului G.C., acesta, prezent într-un imobil situat în apropierea locului faptei, fiind cel care l-a văzut pe inculpat şi, totodată, cel care l-a revăzut când s-a reîntors pentrua-şi recupera portofelul ce-i căzuse din buzunar.
Este de reţinut şi faptul că în diferite momente ale fazelor procesului penal, cei doi inculpaţi au dat vina unul pe altul.
Şi motivul de recurs privind greşita individualizare a pedepsei este nefondat.
Orientându-se la pedeapsa de 5 ani închisoare, instanţa de apel, în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a considerat pericolul social grav al faptei, mărit şi de săvârşirea acesteia în loc public şi de două persoane împreună, împrejurările în care ea a fost comisă, respectiv prin urmărirea părţii vătămate, dar şi persoana făptuitorului, fără antecedente penale, în acest sens reţinându-i-se circumstanţe atenuante cu efect asupra cuantumului, apropiat de minim.
Executarea pedepsei prin privare de libertate răspunde şi scopului ei, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.D. împotriva deciziei penale nr. 97/ A din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 9 aprilie 2003, la 11 mai 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2549/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2558/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
