ICCJ. Decizia nr. 2548/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2548/2004
Dosar nr. 1515./2004
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 357 din 3 decembrie 2003, Tribunalul Mehedinţi a condamnat pe inculpatul B.C. la:
- 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 5 august 2003, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă acţiunea civilă formulată de B.A., în sensul că a obligat pe inculpatul B.C. să-i plătească suma de 50.000.000 lei cu titlu de despăgubiri din care 25.000.000 lei reprezentând daune materiale iar restul de 25.000.000 lei daune morale.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit corp delict.
În final, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 9.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 4 august 2003, inculpatul B.C. şi victima B.D. se aflau în cafe-barul din satul Greci.
Între cei doi a avut loc o altercaţie, provocată de victimă care avea la bază o afirmaţie făcută de inculpat cu mai multă vreme în urmă, conform căreia era acuzat că a furat o sacoşă cu prune din livada acestuia din urmă.
În cadrul acestei altercaţii, victima l-a lovit pe inculpat cu palmele şi pumnii, după care a pus mâna pe un scaun, cu care, de asemenea, l-a lovit.
Încercând să se apere de atacul victimei, inculpatul a luat şi el un scaun, pentru a se apăra. Întrucât victima a continuat să se manifeste agresiv, inculpatul a scos din teacă un cuţit pe care îl avea asupra sa, somând-o să-l lase în pace.
Victima nu numai că nu a dat curs somaţiei inculpatului, dat a continuat exercitarea de acte de violenţă, împrejurare în care acesta i-a aplicat o lovitură de cuţit în partea stângă a toracelui, în zona inimii, cauzându-i moartea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă B.A. şi inculpatul B.C.
Partea civilă a criticat hotărârea primei instanţei cu privire la cuantumul daunelor materiale şi morale acordate, solicitând majorarea acestora astfel cum au fost formulate la instanţa de fond: respectiv, 50.000.000 lei cu titlu de daune materiale şi 100.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre, în principal, cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât fapta a fost comisă în condiţiile legitimei apărări iar, în subsidiar, cu privire la greşita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă care, prin reţinerea de circumstanţe atenuante (art. 74 şi art. 76 C. pen.) să fie redusă către minimul general prevăzut de lege.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 95 din 23 februarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă B.A. şi inculpatul B.C., pe care i-a obligat să plătească statului câte 200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus detenţia de la 3 decembrie 2003 până la 23 februarie 2003.
Cu privire la motivele de casare invocate de inculpat, instanţa de apel a arătat că „în mod corect prima instanţă a constatat că inculpatul a săvârşit infracţiunea în stare de provocare, întrucât din probele administrate a rezultat o comportare necorespunzătoare a victimei, care a generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i acestuia posibilităţile de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei, stare în care acesta a acţionat cu precizarea că „Susţinerea apelantului inculpat, în sensul că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare este nefondată, întrucât din probe nu rezultă existenţa unui atac material direct, imediat şi injust, condiţie obligatorie pentru existenţa stării de legitimă apărare".
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului s-a arătat că „hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, întrucât au fost avute în vedere la individualizarea judiciară criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi care se referă la gradul de pericol social al faptei săvârşite, dat de împrejurările şi modalitatea de săvârşire a faptei, precum şi de persoana inculpatului, acesta fiind infractor primar, de împrejurările care atenuează răspunderea penală, în cauză fiind reţinută scuza provocării." ceea ce a avut drept consecinţă aplicarea unei pedepse situată sub minimul prevăzut de lege, apreciindu-se în mod corect că executarea acesteia în regim de detenţie, va contribui la realizarea prevederilor art. 52 C. pen.
Referitor la apelul declarat de partea civilă, s-a arătat că este nefondat, deoarece „prima instanţă a reţinut în mod corect că în raport de natura infracţiunii comise de inculpat, partea civilă este îndreptăţită, atât la repararea prejudiciului patrimonial dovedit cu probele administrate, cât şi la repararea prejudiciului nepatrimonial constând în lezarea puternică a sentimentelor părţii civile, defunctul fiind soţul său, cu reducerea acestora raportat la starea de provocare în care a fost săvârşită fapta".
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs partea civilă B.A. şi inculpatul B.C.
Partea civilă a criticat hotărârea instanţei de apel pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în calea de atac a apelului şi anume, neacordarea daunelor materiale şi morale în cuantumul solicitat la judecata în fond şi anume 50.000.000 lei şi respectiv 100.000.000 lei.
Prin recursul declarat inculpatul a criticat hotărârea instanţei de apel numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă, solicitând că, prin reaprecierea criteriilor de individualizare, să fie redusă la minimul special permis de textul incriminator, motiv, de asemenea invocat şi la judecata în calea de atac a apelului.
Recursurile declarate de partea civilă şi inculpat sunt nefondate.
Verificând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în măsură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen.
Şi în ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, se constată că instanţele au apreciat în mod corect atât cuantumul daunelor materiale, cât şi al celor morale ce se cuvin părţii civile.
Întrucât motivele pentru care atât partea civilă, cât şi inculpatul, au declarat recurs, au fost invocate şi la judecata în apel, cărora instanţa competentă le-a dat o motivare corespunzătoare, în acord cu probele de la dosar, expuse pe larg în prezenta decizie, motivare pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte pe deplin ca fiind în acord cu materialul probator administrat în cauză, cu respectarea prevederilor legale, aplicabile în cauză, se constată că reluarea lor nu se mai impune.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de partea civilă B.A. şi inculpatul B.C. sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.A. şi de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 95 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 5 august 2003, la 11 mai 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurenta parte civilă la plata, cu acelaşi titlu, a sumei de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2546/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2549/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
