ICCJ. Decizia nr. 2675/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2675/2004
Dosar nr. 1679/2004
Şedinţa publică din 18 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 141 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul A.S.R. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 864 alin. (1) C. pen., raportat la art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 129 din 2 iulie 1997 a Tribunalului Bucureşti şi executarea în întregime a acestei pedepse, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru noua infracţiune comisă în perioada termenului de încercare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de o zi din 12 octombrie 2001 şi perioada arestării preventive de la 20 aprilie 1996 la 5 iulie 1996.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a hotărât, în fapt, următoarele:
În ziua de 12 octombrie 2001, în urma percheziţiei corporale efectuate de organele de poliţie, asupra inculpatului s-a găsit cantitatea de 0,11 gr. heroină în amestec cu cofeină.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de depistare, proces-verbal de percheziţie corporală, raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Laboratorul de analize fizico-chimice droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, declaraţiile martorilor D.M.O., A.M.P., A.A.M., Ş.C.O., declaraţiile inculpatului, acesta a recunoscut împrejurarea că este consumator de droguri, precizând că îşi administrează heroină datorită durerilor provocate de o rană pe care o are din timpul războiului din Irak.
Având în vedere faptul că inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni pe teritoriul ţării începând cu anul 1996 şi că nu i-a mai fost prelungită valabilitatea vizei de şedere începând cu 8 octombrie 2001, iar la dosarul cauzei nu s-au făcut dovezi care să creeze convingerea că există riscul ca acesta să fie supus la tortură în ţara de origine, instanţa de fond a dispus expulzarea inculpatului, în temeiul art. 117 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 183 din 12 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 900.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul A.S.H.R., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
În ultimul cuvânt, inculpatul a solicitat înlăturarea prevederilor art. 117 C. pen., privind expulzarea, susţinând că în ţara sa este condamnat la moarte.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea constată că instanţele de judecată au dat eficienţa cuvenită acestor criterii generale în procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A.S.R., ţinând seama atât de pericolul social concret al faptei săvârşite, cât şi de datele personale ale inculpatului care a recunoscut infracţiunea reţinută în sarcina sa şi a manifestat regretul cuvenit; totodată, instanţele de judecată au avut în vedere şi împrejurarea că inculpatul este bolnav, dar au ţinut seama şi de statutul de recidivist al acestuia, precum şi de ineficienţa pedepselor neprivative de libertate care i-au fost aplicate anterior.
Prin cuantumul său şi modalitatea de executare dispusă, pedeapsa aplicată inculpatului este în măsură să asigure reeducarea acestuia şi prevenirea săvârşirii pe viitor de fapte penale.
Pentru aceste motive, critica formulată prin motivele de recurs privind individualizarea pedepsei nu poate fi primită, fiind neîntemeiată.
Curtea constată că recursul este fondat în ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv invocat şi bazat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Potrivit art. 117 C. pen., expulzarea este o măsură de siguranţă care se poate dispune faţă de cetăţeanul străin care a comis o infracţiune.
Instanţa de judecată trebuie să constate că rămânerea făptuitorului pe teritoriul ţării constituie o stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară îndepărtarea lui din ţară, dar şi că în ţara în care acesta va fi expulzat cetăţeanul străin, nu riscă să fie supus la tortură.
Dispunând expulzarea inculpatului A.S.R., instanţele de judecată au dat o greşită interpretare dispoziţiilor legale arătate şi dovezilor existente la dosarul cauzei.
Inculpatul a susţinut în mod constant că a fost rănit în război, iar existenţa unei plăgi împuşcate la piciorul stâng este de netăgăduit.
Inculpatul a obţinut statutul de refugiat începând cu anul 1999.
Susţinerile sale că în ţara al cărei cetăţean este, ar putea fi condamnat la moarte au fost ignorate de instanţele de judecată cu motivarea că nu s-au produs dovezi care să creeze convingerea că există acest risc.
Or, aceste dovezi nu trebuiau administrate de către inculpat, sarcina probaţiunii celor invocate de el revenind organului judiciar. Pe de altă parte, Curtea constată că în ţara al cărui cetăţean este inculpatul există pedeapsa capitală, iar statutul acestuia de fost combatant de război l-ar putea expune unor riscuri plauzibile privind tratamentul la care ar putea fi supus.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul inculpatului şi să caseze hotărârile pronunţate numai cu privire la măsura de siguranţă prevăzută de art. 117 C. pen., pe care o înlătură.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale vor fi menţinute.
Curtea constată că recurentul este arestat în altă cauză.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.S.R. împotriva deciziei penale nr. 183 din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 141 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia II penală, numai cu privire la măsura de siguranţă prevăzută de art. 117 C. pen., pe care o înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2674/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2678/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
