ICCJ. Decizia nr. 2768/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2768/2004
Dosar nr. 1724/2004
Şedinţa publică din 21 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 48 din 19 ianuarie 2004, Tribunalul Timiş, a condamnat pe inculpatul G.M.I. la 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea din data de 4 septembrie 2003 şi arestul preventiv din data de 5 septembrie 2003 la zi şi a menţinut starea de arest.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, la data de 3 septembrie 2003, reclamantul B.D.C. a sesizat organele de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara cu săvârşirea infracţiunii de tâlhărie comisă asupra sa de un individ cunoscut sub numele de M., ocazie cu care acesta l-a deposedat de un telefon mobil.
În sprijinul acuzaţiei aduse, partea vătămată a prezentat un raport medico-legal care atestă existenţa unor leziuni la nivelul ochilor, gurii şi membrelor superioare sub formă de echimoze şi escoriaţii ce pot data din 2 septembrie 2003, ele fiind provocate prin loviri directe şi repetate cu corpuri dure. Acelaşi înscris medical a concluzionat faptul că pentru vindecarea leziunilor, partea vătămată a necesitat un număr de 5 zile de îngrijiri medicale.
Luând act de sesizarea formulată, organele de poliţie au procedat la efectuarea de cercetări pentru identificarea autorului pe care l-au identificat la data de 4 septembrie 2003 în persoana numitului G.M.I.
În urma analizării probelor administrate, s-a reţinut că în cursul lunii august 2003, partea vătămată B.D. a venit în vizită la unchiul său M.C. care locuieşte în Timişoara, cunoscând-o pe numita O.V. cu care a intrat în relaţii de prietenie şi în baza acestei relaţii, partea vătămată a acceptat să o conducă pe amica sa la locuinţă atunci când lucra până târziu la localul D., unde era angajată, în calitate de ospătară, fapt ce nu i-a plăcut fostului ei amic, G.M.I. Acest fapt este dovedit de altercaţia pe care a avut-o cu partea vătămată în seara zilei de 1 septembrie 2003 când acesta îşi aştepta prietena, iar inculpatul a încercat să o lovească pe victimă, care nu a răspuns provocării.
În seara zilei de 2 septembrie 2003, victima a revenit din nou, la local pentru a-şi aştepta prietena, iar în acest timp inculpatul se afla la una din mese, împreună cu mai mulţi amici, printre care şi martorul F.L. În jurul orelor 24,00, partea vătămată împreună cu prietena sa a părăsit localul, însă nu au parcurs mai mult de 400 metri, când au fost ajunşi de către inculpat, care a încercat să lovească victima cu pumnii şi picioarele. După ce acesta a căzut, inculpatul a continuat să o agreseze pe victimă, smulgându-i, totodată, telefonul mobil pe care îl purta la gât, într-o carcasă de plastic. Acest fapt a fost văzut de martorul F.L.
Inculpatul a vândut telefonul mobil, martorului B.A. cu suma de 45 Euro.
Telefonul a fost restituit de organele de poliţie victimei, aceasta neconstituindu-se parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul G.M.I., care a solicitat casarea sentinţei, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în infracţiunea de furt şi lovire, urmând a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 91/ A din 15 martie 2004 a respins apelul inculpatului, a dedus arestul preventiv de la 19 ianuarie 2004, la zi, a menţinut măsura arestării preventive pe 60 de zile şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul G.M.I. care, prin apărătorul său, a reiterat motivele formulate în apel, în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, reducerea pedepsei şi aplicarea unei pedepse cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recursul este nefondat.
În raport de materialul probator administrat starea de fapt stabilită este în deplină concordanţă cu aceasta, încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar vinovăţia inculpatului rezultă neîndoielnic din actele dosarului.
Corect instanţele au stabilit că fapta inculpatului G.M.I., de a sustrage un telefon mobil prin agresarea victimei, realizează conţinutul infracţiunii de tâlhărie şi nu de furt calificat.
În raport de cele reţinute primul motiv de recurs al inculpatului, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat nu poate fi primit.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, se constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, instanţele făcând o justă individualizare prin respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama şi de circumstanţele aparţinând faptei, cât şi cele ale făptuitorului.
Pedeapsa de 5 ani închisoare pentru inculpat, corespunde unei individualizări proporţionale este de natură prin durata sa să asigure atât finalitatea preventivă cât şi cea educativă.
Se constată, deci că şi al doilea motiv de recurs prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, nu este fondat.
Întrucât motivele de recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 3599 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge ca nefondat recursul.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 septembrie 2003 la 21 mai 2004.
Urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.I. împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 septembrie 2003 la 21 mai 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2767/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2769/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
