ICCJ. Decizia nr. 277/2004. Penal. Art.175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 277/2004
Dosar nr. 2776/2003
Şedinţa publică din 20 februarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 178 din 28 iunie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul B.G. zis G. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 19 mai 2002 la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a stabilit, în fapt, următoarele:
Inculpatul trăia în concubinaj cu numita U.F. din anul 1994, iar aceasta din urmă are o fetiţă de 13 ani, care a fost crescută de inculpat de la vârsta de 5 ani, relaţiile dintre ei fiind puternic afectuoase, în sensul că inculpatul se comporta cu minora ca un adevărat tată.
În urmă cu cca. 2 ani, inculpatul şi concubina sa au adus-o pentru a locui cu ei, pe mătuşa sa, R.A., în vârstă de 89 ani, care era tarată şi handicapată fizic şi psihic (deplasarea nu o putea face decât cu ajutorul cârjelor şi era senilă).
La 30 aprilie 2002, concubina inculpatului a plecat în judeţul Maramureş pentru a-şi rezolva unele probleme legate de moştenire, inculpatul, minora şi victima rămânând acasă.
În seara de 17 mai 2002, victima l-a îndemnat pe inculpat să aibă cu minora raporturi sexuale, de faţă fiind şi minora. Inculpatul nu a băgat-o în seamă, ştiind că e senilă. A doua zi a mers la cimitir, iar la întoarcere a cumpărat şi consumat 400 ml de Pălincă de Bihor şi a ajuns acasă în stare de ebrietate.
Pe la orele 14,00, victima l-a îndemnat, iar pe inculpat să aibă relaţii sexuale cu minora, şi de această dată minora fiind de faţă.
În acest moment, fiind pe fondul consumului de alcool, inculpatul s-a enervat, certându-se cu victima, spunându-i acesteia că nu poate să facă aşa ceva, pentru că o iubeşte ca pe fiica sa.
În aceste împrejurări victima l-a lovit pe inculpat cu una din cârje peste picioare, după care a încercat să meargă în camera mică, dar s-a împiedicat şi a căzut jos. Atunci inculpatul a devenit mai furios şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele peste corp. Aceasta s-a târât apoi în cameră şi s-a aşezat jos pe o plapumă. La un moment dat victima a vomitat, inculpatul s-a dus şi i-a dat apă, după care i-a aplicat câteva palme şi a plecat să se culce.
După ora 14,00, inculpatul a sunat-o la telefon pe martora S.R., în două rânduri, rugând-o să vină la el, dar martora a refuzat spunându-I că are musafiri.
În dimineaţa aceleiaşi zile de 18 mai 2002, cât şi după amiază, martora S.R., la cererea inculpatului a venit la locuinţa inculpatului, ocazie cu care acesta i s-a plâns că victima l-a îndemnat de două ori să aibă raporturi sexuale cu minora, iar aceasta i-a spus să nu o bage în seamă.
Pe la orele 20,30, inculpatul a sunat-o din nou pe martoră pentru a veni la el, aceasta a venit, iar inculpatul i-a mărturisit că a lovit-o pe victimă şi crede că este moartă.
Martora a mers la locuinţa sa şi a anunţat poliţia şi salvarea, constatându-se decesul acesteia.
Între timp inculpatul a plecat şi s-a predat singur poliţiei, recunoscând fapta comisă.
În cauză nu a existat constituire de parte civilă, întrucât victima nu avea rude, iar cheltuielile de înmormântare au fost suportate de concubina inculpatului din bani comuni.
Raportul medico-legal concluzionează că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, consecutiv unui traumatism toracic cu fracturi multiple costale şi rupturi de organe.
Leziunile traumatice au putut fi produse prin loviri multiple, aplicate cu forţa, cu obiecte dure, iar moartea poate data din 18 mai 2002.
Instanţa a constatat că inculpatul a comis infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a motivat că în raport cu împrejurările în care a comis fapta, inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări provocate de victimă prin îndemnurile făcute de aceasta asupra lui, de a întreţine relaţii sexuale cu minora U.R. şi prin actele de violenţă exercitate de aceasta asupra lui.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 360/ A din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de procuror şi a desfiinţat sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen.; totodată, a condamnat pe inculpat la 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 835 din 19 februarie 2003, admiţând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpat, a casat Decizia atacată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Timişoara, pe considerentul că această instanţă a omis să soluţioneze apelul declarat de inculpat.
În fond, după casare, aceeaşi curte de apel, prin Decizia penală nr. 208/ A din 28 mai 2003, a admis apelul procurorului, a desfiinţat, în parte sentinţa atacată, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani la 15 ani închisoare şi pedeapsa complimentară prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., de la 2 ani la 5 ani, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Totodată, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de inculpat.
Înlăturând circumstanţa atenuantă a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de apel a motivat că, în speţă, purtarea victimei, de a îndemna pe inculpat să întreţină relaţii sexuale cu fiica concubinei sale în vârstă de 13 ani şi de a-l lovi cu o cârjă, nu constituie acte de provocare, deoarece provine din partea unei persoane în vârstă de 89 ani, handicapată fizic, putându-se deplasa doar cu ajutorul cârjelor, şi psihică, fiind senilă.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, inculpatul a declarat recurs, formulând trei motive de casare.
Prin primul motiv de casare inculpatul critică hotărârile atacate pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că în raport cu probele de la dosar, rezultând că i-a lipsit intenţia de a ucide, instanţele în mod greşit au considerat că fapta comisă de el constituie infracţiunea de omor, în loc de infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
Motivul invocat nu este întemeiat.
Intenţia de a ucide, în mod just a fost reţinută de instanţe întrucât aceasta rezultă cu suficienţă din materialitatea faptei săvârşite.
În adevăr, inculpatul lovind pe victimă cu pumnii şi picioarele, cu o deosebită intensitate, în regiuni vitale ale corpului şi producându-i leziuni grave descrise în actul medico-legal ce au dus la deces, a prevăzut şi chiar dacă nu a dorit, a acceptat moartea numitei ca rezultat posibil.
Evidenţiindu-se în acest mod existenţa elementului intenţional, rezultă că în mod corect instanţele au caracterizat fapta comisă de inculpat ca infracţiune de omor, iar nu ca infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, astfel cum susţine recurentul prin motivul de casare invocat.
În consecinţă, sub aspectul analizat hotărârile atacate sunt temeinice şi legale.
Prin al doilea motiv de recurs inculpatul critică hotărârea instanţei de apel pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că fapta a fost săvârşită în urma provocării victimei, astfel că instanţele în mod greşit nu au aplicat în cauză prevederile art. 73 lit. b) C. pen.
În mod corect instanţa de apel nu a reţinut apărarea inculpatului referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării, activitatea victimei de a îndemna pe inculpat să întreţină raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani, iar apoi de a-i aplica o lovitură cu o cârjă, neputând fi considerată ca un act provocator, din moment ce provine din partea unei persoane în vârstă de 89 ani care nu se afla în deplinătatea facultăţilor sale mintale şi este cunoscută ca atare de inculpat, iar lovitura aplicată nu a prezentat nici o gravitate.
Astfel fiind, hotărârea atacată este legală şi temeinică şi sub aspectul analizat, motiv pentru care critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs urmează a se respinge.
Recursul declarat de inculpat este însă fondat cu privire la greşita încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat şi în prevederile art. 175 lit. c) C. pen.
Conform prevederilor art. 175 lit. c) C. pen., constituie infracţiunea de omor calificat, omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate.
Potrivit art. 149 din acelaşi cod, „rude apropiate" sunt ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile, copii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Din probele dosarului rezultă că victima nu-i era rudă apropiată, în sensul prevederilor din textul de lege menţionat, fiind soră cu bunicul inculpatului şi i se spunea „mătuşă" într-o accepţiune largă. Ca atare, corecta încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat este în prevederile art. 174 şi art. 175 lit. d) C. pen.
Aşa fiind, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie admis numai sub acest aspect, să se caseze hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică dată faptei şi, schimbându-se încadrarea juridică a faptei în art. 174 şi art. 175 lit. d) C. pen., inculpatul să fie condamnat la 15 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În raport de gradul de pericol social al faptei comise de inculpat, în condiţiile concrete, corect reţinute prin hotărârile atacate, numai unele date personale ce îl caracterizează nu pot fi considerate circumstanţe atenuante, astfel că susţinerea formulată prin cel de la treilea motiv de casare în sensul că în cauză se impune aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 208/ A din 28 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 178 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Arad numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. d) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 15 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 mai 2002 la 16 ianuarie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2769/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2770/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
