ICCJ. Decizia nr. 2811/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2811/2004
Dosar nr. 3818/2003
Şedinţa publică din 25 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 366 din 9 decembrie 2002, Tribunalul Vrancea, secţia penală, a condamnat pe inculpatul F.D. la:
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-a pus în vedere inculpatului să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen. şi să respecte obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
A stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Supraveghere Socială şi Reintegrare de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În baza art. 257 C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000 dolari S.U.A.
În final, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Martorul C.I. este antrenor la C.S.Ş. Adjud, secţia judo.
În această calitate, la data de 13 sau 14 noiembrie 2001, a dat inculpatului, prin intermediul şoferului R.V., suma de 5000 dolari S.U.A., în vederea obţinerii unor vize Schengen pentru un număr de 15 paşapoarte.
Suma a fost pretinsă de inculpat sub promisiunea că va obţine vizele prin Consulul E.F.R., asupra căruia are influenţă şi căruia îi va remite suma respectivă.
La data primirii sumei de 5000 dolari S.U.A., de la R.V., inculpatul a intrat şi în posesia celor 15 paşapoarte pentru care urma să obţină vizele.
Întrucât inculpatul nu a mai restituit paşapoartele cu vizele promise, între el şi C.I. au avut loc mai multe discuţii în urma cărora F.D. a restituit paşapoartele, mai puţin suma de bani, cu motivarea că aceasta a fost dată consulului care între timp s-a pensionat, nemaiavând nici o posibilitate de a o mai recupera.
S-a mai reţinut faptul că anterior comiterii faptei, inculpatul a fost militar reangajat în cadrul trupelor de jandarmi până în luna august 2001, împrejurări în care l-a cunoscut pe consulul general al Austriei, E.F.R.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpatul F.D. şi cumpărătorul de influenţă C.I.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea blândă atât în ce priveşte cuantumul, cât şi al modalităţii de executare, solicitând înlăturarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., majorarea acesteia şi executarea ei prin privare de libertate.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se constata că nu se face vinovat de comiterea faptei imputate, motiv pentru care se impune achitarea sa.
Cumpărătorul de influenţă, C.I., a solicitat a se constata că în mod greşit instanţa de judecată nu a dispus restituirea sumei de 5000 dolari, care au fost daţi inculpatului.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 247 din 21 iulie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza a decis:
- înlăturarea din hotărârea atacată a dispoziţiilor art. 861 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispunerea ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, prin privare de libertate;
- aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);
- respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpatul F.D. şi cumpărătorul de trafic C.I.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii casate.
Inculpatul F.D. a fost obligat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în concordanţă cu probele administrate în cauză, aceasta rezultând din declaraţiile martorului C.I. în care arată modul în care s-au derulat faptele şi că declaraţiile acestui martor se coroborează cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut că l-a cunoscut pe consulul general al Austriei în România, precum şi relaţiile sale cu C.I., recunoscând faptul că la Bucureşti a fost contactat de numitul C.I. în legătură cu vizele.
S-a mai arătat că primirea sumei de 5000 dolari S.U.A. de către inculpat, pentru rezolvarea problemei vizelor, a fost dovedită cu declaraţiile martorilor R.V., B.I., I.S.M. şi C.L.
S-a concluzionat că faţă de probele mai sus enunţate, nu există nici un dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, condamnarea sa fiind legală.
Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a arătat că „aceasta a fost corect individualizată în cuantum în raport de condiţiile concrete în care s-a comis fapta, cât şi persoana inculpatului, fără antecedente penale" sau că „măsura stabilită de prima instanţă şi anume aceea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu este justificată, deoarece nu poate realiza scopul preventiv pe care trebuie să-l aibă pedeapsa", şi că având în vedere pericolul social concret al faptei se impune ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate, motiv pentru care apelul declarat de parchet urmează a fi admis în aceste limite.
S-a precizat că urmare a dispunerii ca inculpatul să execute pedeapsa prin privare de libertate în cauză se va face şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Referitor la motivul invocat de cumpărătorul de trafic, C.I., s-a arătat că este neîntemeiat, deoarece în cazul traficului de influenţă dispoziţiile art. 257 alin. (2), care fac trimitere la dispoziţiile art. 256 alin. (2), nu se prevede măsura restituirii banilor sau valorilor date în vederea comiterii faptei.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul F.D., pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita sa condamnare, întrucât nu a comis fapta imputată, iar din probele de la dosar nu rezultă acest lucru, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., iar, în subsidiar, menţinerea hotărârii primei instanţe care este mai apropiată de adevăr.
Recursul declarat de inculpatul F.D. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut o situaţie de fapt corectă, confirmată de probele administrate în cauză, şi au încadrat fapta în textul de lege corespunzător.
Şi pedeapsa aplicată inculpatului, cu corectura adusă de instanţa de apel în ce priveşte modalitatea de executare, se constată că a fost just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
Întrucât din declaraţiile denunţătorului C.I., cumpărătorul de trafic, şi declaraţiile martorilor B.I., I.S.M., R.V. şi C.L., la care se adaugă şi declaraţiile inculpatului, rezultă neîndoielnic că acesta din urmă a primit suma de 5000 dolari S.U.A., în vederea obţinerii unor vize Schengen pentru un număr de 15 paşapoarte cu precizarea că are relaţii la ambasada Austriei în România, respectiv la consulul general, E.F.R., vinovăţia sa a fost corect reţinută şi pe cale de consecinţă condamnarea pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă este corectă şi deci nu există nici un motiv pentru a se dispune achitarea.
Nici cea de a doua critică, respectiv menţinerea hotărârii primei instanţe, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, nu este întemeiată, deoarece instanţa de apel a evaluat corect pericolul social al faptei, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului ţinând seama şi de faptul că acesta, în pofida probelor de vinovăţie, în mod constant a negat săvârşirea faptei, elemente care sunt de natură, să ducă la concluzia neechivocă că realizarea scopului pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen., nu se poate realiza decât prin executarea acesteia prin privare de libertate.
Faţă de cele ce preced, având în vedere şi faptul că analizând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul F.D. este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.D. împotriva deciziei penale nr. 247 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2809/2004. Penal. Art. 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2815/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
