ICCJ. Decizia nr. 308/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 308/2004
Dosar nr. 5481/2003
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 587/ PI din 17 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost condamnat inculpatul L.Şt. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 20 mai 2003 la zi.
Totodată, în baza art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus restituirea sumei de 300.000 lei către B.M.A. şi 200.000 lei către M.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 15 mai 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a fost sesizat de numita B.M.A. că inculpatul L.Şt. profesor la Grupul Sector Agricol Sânnicolaul Mare, unde aceasta era elevă în clasa a X-a, i-a solicitat suma de 300.000 lei pentru a-i da o notă care să-i permită promovarea clasei la disciplina „Microbiologie", disciplină predată de inculpat.
În declaraţie, denunţătoarea a arătat că în primul semestru al anului şcolar a rămas corijentă la această materie, iar în semestrul II având situaţia şcolară neîncheiată i-a fost pretinsă suma menţionată de către inculpat pentru a i se încheia situaţia cu o medie care să-i permită promovarea anului şcolar.
Denunţătoarea a mai arătat că inculpatul îşi făcuse un obicei din a cere diverse sume de bani de la elevi, fie pentru a le acorda note de promovare fie pentru a le da note mai mari decât cele meritate, indicând numele altor colegi de clasă, cărora inculpatul le-a solicitat bani sau bunuri.
În acest scop au fost audiaţi elevii J.L., G.A., M.C., T.O. şi G.B.I., toţi fiind ascultaţi în prezenţa părinţilor şi toţi recunoscând că au dat bani sau alte bunuri inculpatului la solicitarea acestuia în scopul arătat mai sus.
Pe baza acestor indicii, s-a organizat prinderea în flagrant a inculpatului, motiv pentru care au fost tratate chimic trei bancnote de câte 100.000 lei, iar denunţătoarea a fost dotată cu un reportofon în vederea înregistrării pe bandă magnetică a convorbirii.
La data de 19 mai 2003, după terminarea orei de microbiologie, inculpatul i-a solicitat denunţătoarei ca împreună cu G.B.I., să-l însoţească la o terasă unde urma să i se remită suma convenită anterior. În jurul orelor 14,00, cei trei au ajuns la T. unde au ocupat o masă.
De menţionat că denunţătoarea avea asupra ei în afara celor 300.000 lei capcanaţi chimic, încă 200.000 lei, bani ce-i fuseseră daţi de martora M.C. spre a fi înmânaţi inculpatului în acelaşi scop. La un moment dat, martorul G.B.I. l-a întrebat pe inculpat când poate să-i dea bani denunţătoarei B.M., iar inculpatul i-a răspuns că în orice moment. După ce a avut loc această discuţie, denunţătoarea i-a înmânat inculpatului suma de 500.000 lei, acesta i-a numărat şi i-a pus într-un pliant al firmei Orange, confirmându-i că-i va da nota de trecere.
La circa 10 minute după primirea banilor, organele de procuratură s-au prezentat la masa unde se aflau inculpatul, denunţătoarea şi martorul G.B.I., şi, după ce şi-au declarat identitatea, în prezenţa unor martori asistenţi asupra inculpatului, s-a găsit suma de 500.000 lei.
Situaţia de fapt expusă, a fost stabilită pe baza denunţurilor, proceselor verbale de aplicarea unei capcane chimice, procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, notei de redare a conţinutului înregistrării audio, depoziţiilor martorilor B.M.A., G.B.I., J.L., M.C., T.O. şi G.A., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 417/ A din 13 noiembrie 2003, a admis apelul formulat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, a aplicat dispoziţiile art. 74 – art. 76 C. pen. şi a redus pedeapsa de la 3 ani închisoare la un an şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a computat perioada arestării preventive.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul.
Prin recursul parchetului se critică hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 65 C. pen., iar pedeapsa stabilită a fost greşit individualizată, întrucât a fost redusă prin reţinerea nejustificată a circumstanţelor atenuante. Oral, reprezentantul parchetului a solicitat să se deducă reţinerea de 24 ore.
La rândul său inculpatul a solicitat să se dea un efect sporit circumstanţelor atenuante şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Recursurile sunt fondate însă numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză, a fost stabilită în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrându-se fapta comisă de inculpat în textul de lege mai sus-menţionat.
Hotărârea instanţei de apel este însă nelegală, întrucât a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Potrivit acestui text de lege, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi stabilită dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani, condiţie care trebuie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea acestei pedepse este obligatorie potrivit legii.
Întrucât prin admiterea apelului inculpatului, instanţa de apel a redus pedeapsa principală la un an şi 6 luni închisoare, aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi nu au temei legal, deoarece nu este îndeplinită condiţia privind durata minimă a pedepsei principale stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Ca atare, sub un prim aspect, Decizia atacată va fi casată şi se va înlătura aplicarea art. 65 C. pen., de pe lână pedeapsa principală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Pe de altă parte, Decizia pronunţată este greşită şi cu privire la perioada deducerii reţinerii şi arestării preventive a inculpatului. Aşa cum rezultă din ordonanţa de reţinere din 19 mai 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş inculpatul L.Şt. a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore din data de 19 mai 2003, reţinere care a fost omisă, a fi dedusă de către instanţa de control judiciar.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, aspect sub care hotărârea este criticată atât de parchet, cât şi de făptuitor, Curtea constată că în cauză au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, la dozarea pedepsei s-a ţinut seama atât de pericolul social concret al faptei comise, cât şi de persoana inculpatului.
Împrejurarea că inculpatul, fost cadru didactic, calitate în care avea un rol important în educarea tinerei generaţii, prin comportamentul său infracţional, a adus atingere statutului profesoral şi a comis infracţiunea în condiţiile circumstanţei aparente prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), imprimă faptei un pericol social care exclude posibilitatea aplicării art. 81 C. pen., cu atât mai mult cu cât inculpatul a avut o poziţie oscilantă, faţă de infracţiune, deşi a fost pus un flagrant iar toate probele administrate evidenţiau vinovăţia sa.
Totodată, nu trebuie omise elementele de circumstanţiere ale inculpatului care este infractor primar, a avut o comportare bună anterior săvârşirii faptei în familie şi la locul de muncă. Sub ultimul aspect este de relevat că inculpatul a fost caracterizat elogios de conducerea şcolii şi a Universităţii de Ştiinţe Agricole, inculpatul fiind şef de an, remarcându-se prin activitate, conştiinciozitate şi seriozitate.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de instanţa de apel, iar pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit şi în modalitatea clară, apare ca sine lezată, motiv pentru care Decizia atacată nu va fi menţinută sub acest aspect.
În raport de considerentele arătate, recursurile declarate vor fi admise în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. şi se va casa Decizia Curţii de Apel Timişoara numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 65 C. pen. şi la nededucerea reţinerii de 24 de ore, din data de 19 mai 2003.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul L.Şt. împotriva deciziei penale nr. 417/ A din 13 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la greşita aplicare a pedepsei complimentare şi nededucerea timpului reţinerii de 24 ore.
Înlătură aplicarea art. 65 C. pen., de pe lângă pedeapsa principală.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea de 24 ore din data de 19 mai 2003 şi arestul preventiv la zi.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3076/2004. Penal. Legea nr.87/1994. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 3080/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
