ICCJ. Decizia nr. 31/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 31/2004
Dosar nr. 259/2003
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 350/ D din 11 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău, inculpatul C.C.C. a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) şi alin. ultim. C. pen.
S-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (2) şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din durata pedepsei închisorii, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 iulie 1998, la 6 noiembrie 1998.
S-a dispus scoaterea din cauză a părţii civile S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala P. Iaşi, pentru lipsă de calitate procesuală.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Cauza a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Iaşi, iar prin încheierea nr. 22 din 12 ianuarie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Bacău.
Pentru a pronunţa soluţia mai sus arătată, instanţa de fond a reţinut că, în lunile noiembrie şi decembrie 1994, inculpatul C.C.C., manager la SC P. SA Iaşi, l-a contactat pe H.D., ca prin firmele acestuia să importe benzină din Austria, iar la data de 7 decembrie 1994, cei doi au semnat o „scrisoare de intenţie" pentru importul a 24.000 tone benzină CO 98.
Din dispoziţia inculpatului s-a constituit furnizorului o garanţie bancară în sumă de 265.000 dolari S.U.A., deşi scrisoarea de intenţie prevedea o garanţie bancară de 200.000 dolari S.U.A.
În ziua de 15 februarie 1995 înainte de semnarea contractului, H.D. i-a mai cerut inculpatului o garanţie bancară suplimentară de 92.500 dolari S.U.A., dar inculpatul a refuzat.
Faţă de acest refuz, H.D. a făcut cunoscut inculpatului că nu mai semnează contractul şi pentru a-l convinge să accepte suplimentarea garanţiei cu suma de 92.500 dolari S.U.A., i-a oferit drept comision, din această sumă, 79.000 dolari S.U.A. şi totodată s-a oferit să suporte tot el plata interpretului P.I., în sumă de 4000 dolari S.U.A., propunere pe care inculpatul a acceptat-o tacit.
La data de 22 februarie 1995, H.D. a trimis prin fax lui P.I. o scrisoare prin care îi aduce aminte de înţelegerea avută la Bucureşti în ziua de 15 februarie 1995, cu inculpatul C.C.C., cu ocazia încheierii contractului şi că aşteaptă garanţia suplimentară de 92.500 dolari S.U.A.
Deoarece inculpatul era plecat la nişte cursuri în Austria, lângă Viena, interpretul P.I. nu i-a putut aduce la cunoştinţă această scrisoare, transmisă prin fax.
La data de 24 februarie 1995, H.D. a trimis o nouă scrisoare, prin fax, la biroul inculpatului de la SC P. SA Iaşi.
Scrisoarea este scrisă în limba engleză şi se arată „Stimate domnule C.C.C., referitor la întâlnirea noastră din Bucureşti, din data de 15 februarie 1995 şi la tranzacţia de mai sus. Ca urmare la cererea dumneavoastră, prin prezenta, avizăm ca, în schimbul garanţiei dumneavoastră bancare de 92.500 dolari S.U.A., să credităm contul dumneavoastră bancar, în mod gradat, cu plăţi lunare de comision, până aproximativ la suma de 79.000 dolari S.U.A., luând în considerare că, în mod suplimentar suma de 4000 dolari S.U.A. să fie creditată domnului P.I., în conformitate cu instrucţiunile dumneavoastră".
Nici la data primirii acestei scrisori, prin fax, inculpatul C.C.C. nu se afla în ţară, dar a revenit la data de 26 februarie 1995 din Austria şi a doua zi a scris pe scrisoare „Am înţeles, confirmat şi de acord, locul şi data Iaşi 27 februarie 1995, C.C.C.". Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală cu privire la situaţia de fapt reţinută şi la stabilirea vinovăţiei, susţinând în esenţă, că din nici o probă a dosarului nu rezultă că el şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu în calitate de reprezentant al SC P. Iaşi, în relaţiile cu partenerul austriac şi că nu a avut nici o înţelegere cu acesta pentru plata vreunui comision, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în fond, achitarea sa pentru infracţiunea de luare de mită.
După casarea de către Curtea Supremă de Justiţie a două decizii în apel, cu trimitere la instanţa de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 402 din 27 septembrie 2002, a admis apelul declarat de inculpatul C.C.C. şi desfiinţând sentinţa penală nr. 350 din 11 noiembrie 1999, numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei şi aplicarea pedepsei accesorii, în fond:
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, iar în temeiul art. 82 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Totodată, a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
A dispus înlăturarea aplicării art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Se motivează că situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, aceasta conturând pe deplin vinovăţia inculpatului.
Se arată în continuare, că Tribunalul Bacău a apreciat corect că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită, în modalitatea acceptării promisiunii unor foloase, care nu i se cuveneau, în sensul că, la întâlnirea care a avut loc la data de 15 februarie 1995, inculpatul a acceptat promisiunea lui H.D. de a primi sub formă de comision, suma de 79.000 dolari S.U.A., pentru a încheia contractul nr. 287/1995.
Referitor la scrisoarea transmisă prin fax, din data de 25 februarie 1995, contestată de inculpat, în sensul că aceasta este o copie contrafăcută, se arată că susţinerea inculpatului nu este întemeiată, întrucât organele poliţiei judiciare din Austria au confirmat autenticitatea scrisorii.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat şi motivat că sunt suficiente elemente de natură să formeze convingerea că reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără privare de libertate, prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Împotriva deciziei penale nr. 402 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, a declarat recurs inculpatul C.C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 3859 alin. (1), pct. 17, 171 şi 18 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că nu a pretins şi nu a primit bani sau alte foloase care nu i se cuveneau de la H.D. şi nici nu a acceptat, expres sau tacit, astfel de promisiuni, iar faxul „incriminator" din 24 februarie 1995 nu poate constitui o dovadă a vinovăţiei sale.
Recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta, în continuare.
Din examinarea hotărârii instanţei de fond şi a hotărârii instanţei de apel, în raport cu probele administrate, se constată următoarele:
Cu privire la martorul P.I., care a fost interpret de limba germană, la convorbirile dintre H.D. şi inculpatul C.C.C. Acesta a declarat că a tradus oferta cetăţeanului străin de a da inculpatului circa 80.000 dolari S.U.A. drept comision şi lui (interpretului) 4000 dolari S.U.A., pentru plata prestaţiei, menţionând că este greu de spus că inculpatul a auzit traducerea ofertei şi că a fost surprins de faptul că atunci inculpatul nu a avut nici o reacţie. Martorul a mai precizat că cetăţeanul străin nu a precizat cui va da comisionul şi că nu s-au făcut astfel de promisiuni cu alte prilejuri, că nu a primit cei 4000 dolari S.U.A. şi că, la suplimentarea garanţiei bancare, inculpatul a protestat.
Referitor la aprecierea declaraţiei martorului P.I., trebuie avută în vedere şi declaraţia martorului L.M., care a menţionat că, în discuţia care a avut-o primul i-a precizat că, între inculpat şi delegatul firmei străine nu a avut nici o înţelegere cu privire la plata unui comision şi că lipsa de reacţie a inculpatului la oferta cetăţeanului străin, pentru plata comisionului, a fost interpretată de martorul traducător ca fiind urmarea faptului că inculpatul nu a auzit această ofertă, ceea ce nici nu era exclus, avându-se în vedere că a avut loc într-un restaurant, după semnarea contractului.
Cu privire la scrisoarea transmisă prin fax, din 24 februarie 1995, prin care partenerul străin face cunoscut inculpatului că în schimbul garanţiei bancare suplimentare, de 92.500 dolari S.U.A., îi va credita contul bancar, în mod gradat, cu plăţi lunare de comision, până aproximativ la suma de 79.000 dolari S.U.A., iar suma de 4000 dolari S.U.A. va fi creditată domnului P.I. în conformitate cu instrucţiunile.
Conform expertizei tehnice, la dosar există numai copie a actului respectiv şi prezintă unele vicii.
Astfel, nu sunt menţionate numărul de telex al destinatarului, data transmiterii, ora şi minutul (date care sunt obligatorii). Totodată, este menţionat ca destinatar P. Iaşi, iar pe partea de jos, ca expeditor, tot P. Iaşi.
În ceea ce priveşte menţiunea „Am înţeles, confirmat şi de acord, locul şi data Iaşi", în limba engleză, a fost scrisă la maşină sau calculator, cu aceleaşi caractere ca şi restul scrisorii, ceea ce dovedeşte că autorul acestei menţiuni este redactorul scrisorii şi nu inculpatul.
Pe de altă parte, avându-se în vedere că, la data acestei scrisori, transmisă prin fax, inculpatul se afla în Austria, se pune întrebarea de ce a mai fost necesară transmiterea acesteia în loc de a se trata direct înţelegerea, mai ales că necesita să fie asigurată o discreţie maximă.
De altfel, oferta partenerului străin, de a plăti un comision de 79.000 dolari S.U.A., plus să achite şi suma de 4000 dolari S.U.A., traducătorului, în schimbul majorării garanţiei bancare cu 92.500 dolari S.U.A., apare ca nereală, neserioasă, lipsită de credibilitate, încât nu a fost de natură a suscita o reacţie aprobativă din partea inculpatului.
De altfel, nu s-a plătit nici o sumă de bani, iar în corespondenţele de la cetăţeanul străin nu se menţionează numărul de cont şi banca unde urma să vireze comisionul şi nici nu s-a solicitat ca să-i fie comunicate astfel de date. Nu s-a dovedit, nici că inculpatul a avut cont bancar în străinătate.
În fine, mai este de menţionat şi faptul că inculpatul trimis separat în judecată, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu contractul încheiat cu partenerul austriac, a fost achitat de judecătorie, soluţie menţinută în apel de tribunal, iar recursurile declarate de procuror şi partea civilă nu au fost soluţionate până în prezent.
De asemenea şi H.D. a fost achitat de către instanţa de fond pentru infracţiunile de înşelăciune şi dare de mită, în legătură cu acelaşi caz, iar apelul declarat de procuror nu a fost încă soluţionat.
În raport de cele arătate, se impune concluzia că nu s-a dovedit cu certitudine vinovăţia inculpatului C.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi că probele pe care s-a întemeiat condamnarea, respectiv declaraţia martorului P.I. şi faxul din 24 februarie 1995, luate în considerare de către tribunal şi curtea de apel, nu oferă date suficiente, certe şi clare.
Astfel, însuşi martorul P.I. a mărturisit că îi este greu să spună, faţă de condiţiile concrete care au existat în momentul respectiv, că inculpatul a auzit propunerea cetăţeanului străin şi că ar fi acceptat-o tacit, iar faxul din 24 februarie 1995, având serioase vicii şi necoroborat cu probe certe, nu poate constitui un temei pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a se admite recursul declarat de inculpat, a se casa Decizia atacată precum şi sentinţa penală nr. 350 din 11 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achita pe inculpat pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.C.C., împotriva deciziei penale nr. 402 din 27 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Casează hotărârea atacată precum şi sentinţa penală nr. 350 din 11 noiembrie 1999 a Tribunalului Bacău şi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul C.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. c) şi alin. ultim. C. pen.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3085/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3101/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
