ICCJ. Decizia nr. 3110/2004. Penal. Art.211alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3110/2004
Dosar nr. 2200/2004
Şedinţa publică din 8 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39 din 15 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.M. la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., raportat la art. 209 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă, în baza dispoziţiilor art. 998, art. 999 C. civ., cu referire la art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească cu titlu de daune materiale, suma de 4.400.000 lei părţii vătămate D.L.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 18 septembrie 2003, în timp ce D.L., elevă în vârstă de 14 ani, se plimba cu C.I. pe Bd. Dimitrie Cantemir din sectorul 4 al Capitalei, la un moment dat ea vorbind la telefonul mobil, a simţit că o persoană i-a smuls din mână aparatul telefonic şi a văzut că imediat aceea s-a îndepărtat în fugă, urmărindu-l cu privirea pe cel care fugise, fata a văzut când din buzunar i-a căzut un pachet de ţigări şi atunci când a ridicat de la sol respectivul pachet, a constatat că el conţinea 3 ţigări marca.
Expertizarea urmei papilare găsită pe pachetul de ţigări a evidenţiat că aceasta aparţinea inculpatului.
Instanţa a motivat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, pe considerentul că smulgerea din mâna părţii vătămate a telefonului mobil s-a făcut fără întrebuinţarea de violenţe fizice sau psihice, luarea, în acest mod, a obiectului negenerând o suferinţă fizică în sensul art. 180 C. pen.
De asemenea, instanţa a apreciat că lipsa elementului material ce caracterizează infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen., constituie ca infracţiunea săvârşită de inculpat să fie aceea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a motivat calea de atac pe nelegala schimbare a încadrării juridice a faptei şi pe omisiunea aplicării art. 61 C. pen.
Inculpatul, în apelul declarat, a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 201 din 19 martie 2004 a admis apelurile declarate, a desfiinţat sentinţa şi în baza dispoziţiilor art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., inculpatul P.M. a fost condamnat la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au menţinut liberarea condiţionată din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1805 din 19 octombrie 2001 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti şi celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat pedeapsa greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Instanţa de apel, procedând la individualizarea pedepsei, în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se la 5 ani închisoare, a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere patrimoniului şi integrităţii fizice ale persoanei vătămate, împrejurările în care fapta a fost săvârşită, respectiv într-un loc public, dar şi persoana făptuitorului, cu antecedente penale.
Executarea pedepsei în regim de privare de libertate, se apreciază că va fi în măsură să asigure şi scopul ei aşa cum prevede art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prevenţia generală şi specială.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 201 din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 6 octombrie 2003 la 8 iunie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3106/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3111/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
