ICCJ. Decizia nr. 3273/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3273/2004
Dosar nr. 2440/2004
Şedinţa publică din 15 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul N.F. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 8 noiembrie 2002 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţilor civile G.O., G.V., G.V., B.S. şi A.R., câte 8 milioane lei daune materiale şi câte 3 milioane lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în după-amiaza zilei de 4 noiembrie 2002, în timp ce se afla în barul A.F. C. din satul Călugăreni, comuna Adâncata, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu podul palmei în zona frunţii victimei G.D., cauzându-I leziuni grave la nivelul capului, care, în evoluţia lor, au dus la decesul acesteia la data de 5 noiembrie 2002.
Împotriva ambelor hotărâri au formulat apel părţile civile şi inculpatul.
Părţile civile au solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale de 40.000.000 lei şi a daunelor morale de 100.000.000 lei, iar inculpatul a cerut achitarea, invocând nevinovăţia sa.
Prin Decizia penală nr. 101 din 29 martie 2004, Curtea de Apel Suceava a luat act că partea civilă G.O. şi-a retras apelul declarat în cauză, obligând-o la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile G.V., G.V., B.S. şi A.R., obligându-le la câte 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.F., obligându-I la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei au declarat recurs părţile civile G.O., G.V., G.V., B.S. şi A.R., solicitând, în scris, admiterea recursurilor, casarea deciziei şi, pe fond, înlăturarea obligării lor la plata cheltuielilor judiciare către stat datorate în faza de apel.
Verificând actele dosarului, Curtea constată că recursurile sunt nefondate din următoarele considerente:
Prin Decizia penală nr. 101 din 29 martie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins apelurile declarate de părţile civile G.V., G.V., B.S. şi A.R. şi a luat act că partea civilă G.O. şi-a retras apelul, instanţa precedând, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 400.000 lei.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori şi-a retras apelul, recursul ori cererea.
În consecinţă, examinând Decizia atacată prin prisma motivului de recurs formulat de părţile civile şi în raport de textul de lege menţionat, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse ca atare.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., vor fi obligate recurentele părţi civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile G.O., G.V., G.V., B.S. şi A.R. împotriva deciziei penale nr. 101 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava, privind pe inculpatul N.F.
Obligă recurentele părţi civile la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.100.000 lei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3269/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3274/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|