ICCJ. Decizia nr. 339/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.339/2004
Dosar nr. 5264/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 849 din 25 septembrie 2003, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul I.G., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d) C. pen., în art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
- în baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost computată prevenţia de la 30 aprilie 2002 la zi şi prelungită durata arestării preventive a inculpatului cu 30 zile, de la 5 octombrie 2003 la 3 noiembrie 2003.
S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscată de la inculpat încălţămintea.
Inculpatul a fost obligat să plătească 6.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 28 aprilie 2002 inculpatul I.G. a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul G.F. şi victima B.C. într-un local din oraşul Buftea. După ce au părăsit localul, în timp ce se deplasau pe un teren viran din localitate, amplasat în apropierea studiourilor M.P., între inculpat şi victimă s-a iscat un conflict, pe fondul stării provocate de consumul de alcool.
În cursul acestui incident martorul G.F. şi-a continuat drumul.
Inculpatul I.G. i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, inclusiv după ce acesta a căzut la sol, sustrăgându-i apoi încălţămintea sport şi lăsând-o pe victimă în stare de inconştienţă.
Ajungându-l pe martorul G.F., inculpatul i-a relatat despre conflict, spunându-i „i-am dat-o !, l-am pus jos!".
A doua zi a fost descoperit cadavrul numitului B.C.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că moartea susnumitului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutive asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo-branhic, urmare unui traumatism cranio-facial cu fracturi multiple nazale, mandibulă, oase zigomatice, orbite, survenit în cadrul unui politraumatism cu fracturi costale.
Sângele recoltat de la victimă conţine 3,25 gr %o alcool.
Inculpatul, ajuns la domiciliu după comiterea faptei, a ascuns adidaşii sustraşi de la victimă, în spatele unui butoi pentru ape fluviale, din curte, de unde au fost ridicaţi de organul de urmărire penală.
În motivarea înlăturării agravantei legale speciale a omorului deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., instanţa a reţinut că rezoluţia sustragerii adidaşilor este ulterioară celei de lovire.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a criticat-o pentru greşita schimbare a încadrării juridice, prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. şi nejustificata reţinere a circumstanţelor atenuante cu efectul coborârii pedepsei sub minimul legal special, precum şi de către inculpat, care a solicitat să menţină şi circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., urmând ca pedeapsa să fie redusă.
Prin Decizia penală nr. 660 din 3 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de către parchet, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, prin aplicarea art. 334 C. proc. pen., în baza art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d) C. pen., prin înlăturarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 6 ani închisoare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 15 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin succesiunea imediată a faptelor de ucidere şi deposedare, aceasta din urmă nu se putea realiza fără punerea victimei în imposibilitate de a se opune actului de sustragere.
Asemenea, s-a constatat că este nejustificată reţinerea circumstanţelor atenuante.
Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, criticând-o prin motivele scrise şi susţinute oral, personal şi prin apărător, pentru greşita încadrare juridică prin reţinerea agravantei, prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen. şi solicitând casarea acesteia şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., însă nu este fondat.
Existenţa faptelor, identitatea autorului şi vinovăţia acestuia sunt temeinic stabilite.
În raport de împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, aşa cum acestea rezultă din mijloacele de probă, încadrarea juridică reţinută de instanţa de apel este cea legală.
În general, intenţia, ca formă a vinovăţiei, care prevede şi însoţeşte săvârşirea unei fapte, rezultă din datele exterioare de comitere, respectiv din felul şi împrejurările de săvârşire, mijloacele folosite, mobilul ş.a.
Infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. d) C. pen., implică, în plan subiectiv, vinovăţia în forma intenţiei.
În cauza de faţă rezultă, din mijloacele de probă administrate, îndeosebi din Raportul de autopsie medico-legală, că inculpatul a aplicat numeroase lovituri cu corp dur (pumni) în zona facială a victimei, producându-i multiple fracturi ale oaselor feţei şi a călcat cu picioarele pe toracele acesteia, ceea ce explică fracturile costale.
Imediat însă după exercitarea acestor violenţe, inculpatul, aşa cum rezultă din declaraţia sa, dată la 30 aprilie 2002, a târât victima sub o tufă de măceş, i-a luat pantofii şi a controlat-o în buzunarele de la pantalon şi haină, sperând să găsească bani, după care a plecat acasă, punând pantofii după un butoi din curtea locuinţei.
Coroborând aceste elemente de fapt cu constatarea inexistenţei în precedent, a unor stări conflictuale între inculpat şi victimă, se impune concluzia că actele de violenţă nu aveau alt scop decât acela de a o deposeda pe victimă de bunurile sale, între care încălţămintea acesteia, tip sport, i-a atras în mod special atenţia.
Faptul că inculpatul a suprimat viaţa unui om, pentru a-l deposeda de o pereche de adidaşi este explorabil prin personalitatea acestuia, de tip instabil impulsiv, pe fond de intelect liminar, aşa cum concluzionează raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.
În sfârşit, întemeiat au fost înlăturate de instanţa de apel, circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., reţinute de instanţa de fond, întrucât în raport de gravitatea infracţiunilor săvârşite, aceste împrejurări sunt valorificabile la individualizarea pedepsei între limitele legale, ceea ce s-a şi avut în vedere prin stabilirea pedepsei celei mai grele de executat, la limita minimă prevăzută de măsura de incriminare.
Faţă de cele ce preced şi întrucât nici din examinarea hotărârii, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existenţa vreunuia dintre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului I.G. urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului de la 30 aprilie 2002 la 21 ianuarie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 660/ A din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 30 aprilie 2002 la 21 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3389/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3392/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
