ICCJ. Decizia nr. 3433/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3433/2004
Dosar nr. 1476/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 266 din 6 august 2002 a Tribunalului Dâmboviţa, au fost condamnaţi inculpaţii:
- A.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), e) şi g) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- G.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 lit. a), e) şi g) C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, a fost revocat beneficiul graţierii aplicate pentru pedepsele de 6 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 1462 din 18 decembrie 1999 a Judecătoriei Târgovişte.
Pedepsele de 6 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, pe care inculpatul G.N. o va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, în total 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- G.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) şi g) C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 – art. 42 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că prejudiciul cauzat părţii civile S.C. S. SA Târgovişte a fost recuperat integral.
Inculpatul A.I. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei, iar ceilalţi inculpaţi la câte 950.000 lei din care câte 450.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească a fost condamnat şi inculpatul S.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) şi g) C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 24 octombrie 2000, la propunerea inculpatului A.I., acesta, împreună cu G.C. şi S.M. au sustras profile de aluminiu de la S.C. S. SA Târgovişte, producând o pagubă de 5.796.630 lei care a fost acoperită prin restituirea bunurilor însuşite pe nedrept.
Conform înţelegerii avute cu A.I., inculpatul G.N. a venit la locul faptei cu autoturismul său pentru a asigura transportul bunurilor sustrase.
La intervenţia agenţilor de pază, inculpaţii A.I. şi S.M. au fugit.
Inculpaţii G.N. şi G.C. le-au oferit în mod repetat, paznicilor câte 1.000.000 lei pentru ca aceştia să nu sesizeze organele de poliţie şi să îi lase să plece, propunerile lor fiind refuzate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare, proces-verbal de recunoaştere din grup, planşe fotografice, declaraţiile martorilor, proces-verbal de confruntare, procese-verbale de cântărire şi predare-primire, adresă şi raport de evaluare a prejudiciului, declaraţiile inculpaţilor.
Toţi inculpaţii, cu excepţia lui A.I., au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 537 din 25 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A.I., G.N. şi G.C.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului câte 850.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 450.000 lei reprezintă onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, inculpatul A.I. a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 12 şi 171 C. proc. pen., în sensul că, în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, iar pe de altă parte, s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 4058 din 26 septembrie 2003, a admis recursul declarat de inculpatul A.I., a casat Decizia penală nr. 537 din 25 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti şi a trimis cauza spre rejudecare acestei instanţe.
Curtea a constatat că, deşi în mod evident inculpaţii A.I. şi G.N. au interese contrare în cauză (primul nerecunoscând participarea sa la comiterea infracţiunii de furt calificat, vinovăţia sa fiind însă stabilită şi pe baza declaraţiilor celui de-al doilea inculpat) instanţa de apel le-a desemnat acelaşi apărător din oficiu amândurora, ceea ce echivalează cu neasistarea lor de către apărător, deşi asistenţa juridică este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen.
În aceste condiţii hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., motiv de casare şi de trimitere spre rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 83 din 26 februarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A.I., G.N. şi G.C., pe care i-a obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 1.500.000 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii.
Inculpatul A.I. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.; în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Temeiul juridic al recursului în constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171, 18 şi 14 C. proc. pen.
Recurenţii inculpaţi G.C. şi G.N. au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate şi reducerea pedepselor aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţii A.I. şi G.C. sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Instanţele de judecată au stabilit în mod corect şi complet, situaţia de fapt, au reţinut în mod just vinovăţia inculpaţilor şi au dat încadrarea juridică temeinică şi legală faptelor săvârşite de aceştia.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă în mod cert participarea inculpatului A.I. la comiterea infracţiunii de furt calificat, prezenţa şi contribuţia sa fiind confirmate de declaraţiile celorlalţi coinculpaţi, precum şi declaraţiile martorilor D.I., P.M. şi N.C.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare a recurentului-inculpat, critica formulată prin motivele de recurs în temeiul art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., nefiind fondată.
Curtea constată însă că instanţele de judecată nu au făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate recurenţilor inculpaţi A.I. şi G.C. cu privire la modalitatea dispusă de executare a acestora.
Inculpatul A.I. nu are antecedente penale; este căsătorit şi are 3 copii minori în întreţinere. În sarcina sa se reţine săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, cu un prejudiciu modic, recuperat în întregime.
Inculpata G.C. nu are antecedente penale; este căsătorită şi are un copil minor din căsătoria cu G.N. Pe tot parcursul cercetării penale şi judecătoreşti ea a dat dovadă de o sinceritate deplină.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că executarea pedepselor aplicate acestor doi recurenţi inculpaţi prin privare de libertate constituie o măsură excesivă în raport cu pericolul social concret al faptelor săvârşite şi cu persoana inculpaţilor.
Curtea consideră că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpaţii A.I. şi G.C. care, chiar fără executarea pedepsei, nu vor mai săvârşi alte infracţiuni, astfel că va face în cauză aplicarea instituţiei suspendării executării sub supraveghere prevăzută de art. 861 C. pen.
Curtea apreciază că în acest mod se pot pune în valoare şi căpăta eficienţa dorită de legiuitor dispoziţiile art. 52 C. pen., procesul de reeducare şi prevenire a săvârşirii de fapte penale fiind mai eficient, în cazul acestor inculpaţi, prin dispunerea unei modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate, obligându-i să-şi reconsidere atitudinea faţă de valorile sociale încălcate şi oferindu-le posibilitatea să asigure traiul familiilor lor.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursurile declarate de inculpaţii A.I. şi G.C. şi să caseze hotărârile judecătoreşti pronunţate numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestora.
În baza art. 861 C. pen., se va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A.I. şi, respectiv, a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei G.C. pe un termen de încercare de câte 6 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, fiecare condamnat se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte în prima zi de marţi a fiecărei luni, la organul de poliţie de la domiciliu;
- să anunţe, în prealabil, organului de poliţie desemnat, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.I. se va plăti din fondul Ministerului Justiţie.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.N., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat şi urmează a-l respinge ca atare.
Instanţele de judecată au făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate acestui recurent-inculpat, dând eficienţa cuvenită dispoziţiilor articolului 72 C. pen.
S-a apreciat în mod just pericolul social al faptelor săvârşite de către o persoană care a mai încălcat legea penală şi care, deşi a beneficiat de clemenţa dispoziţiilor de graţiere, a perseverat în comiterea de acte antisociale şi a ignorat avertismentul primit.
Inculpatul G.N. era cunoscut de toţi agenţii de pază şi lucrătorii S.C. S. SA Târgovişte, fiind dat în consemn ca fiind o persoană care se ocupa cu furtul de la sere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că prin cuantumul său şi modalitatea de executare dispusă, pedeapsa aplicată inculpatului este în măsură să asigure reinserţia socială a acestuia şi să prevină săvârşirea de alte fapte penale.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului este nefondat, neimpunându-se modificarea pedepsei aplicate.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii A.I. şi G.C. împotriva deciziei penale nr. 83 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 266 din 6 august 2002 a Tribunalului Dîmboviţa, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestor inculpaţi.
În baza art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A.I. şi respectiv, a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei G.C., pe termenul de încercare de câte 6 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte în prima zi de marţi a fiecărei luni, la organul de poliţie de la domiciliu;
b) să anunţe, în prealabil, organului de poliţie desemnat, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentul inculpat G.N. la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.I., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3435/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
