ICCJ. Decizia nr. 3435/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3435/2004
Dosar nr. 1653/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa penală nr. 269 din 7 noiembrie 2003, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., a condamnat pe inculpata O.A. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare au drept consecinţă revocarea beneficiului suspendării condiţionate.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 din acelaşi cod.
Conform art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 300 Euro sau contravaloarea în lei, la data executării, precum şi a sumei de 5.500.000 lei.
A menţinut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa din 23 mai 2003 asupra bunurilor inculpatei.
În baza art. 290, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul C.V.V. la 10.000.000 lei amendă penală, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 C. pen.
A dispus anularea adeverinţei eliberate de inculpat la data de 4 septembrie 2001.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
„Inculpata O.A. a îndeplinită funcţia de secretară la I.P.J. Sibiu, Serviciul Poliţiei de Ordine Publică, având gradul de plutonier major, până la data de 24 iulie 2002, când în urma faptului că a fost trimisă în faţa Consiliului de judecată, s-a hotărât trecerea acesteia în rezervă.
În cursul lunii ianuarie 2001, inculpata a fost contactată de denunţătorul T.F., pe care aceasta îl cunoştea de mai mult timp, mama sa fiind consăteancă cu denunţătorul.
Numitul T.F. a căutat-o pe inculpată la domiciliul său, fiind însoţit de numiţii T.N. şi V.C. şi i-a explicat acesteia că doreşte să-şi schimbe domiciliul în judeţul Sibiu şi totodată, să-şi înmatriculeze şi un autoturism în judeţul Sibiu.
Inculpata i-a promis denunţătorului că îi va rezolva aceste probleme, dar dacă va dori ca acestea să fie rezolvate mai repede, va trebui să plătească anumite sume de bani, în sensul că va trebui să dea aceste sume de bani la anumite persoane ca să urgenteze rezolvarea actelor.
La început, inculpata nu a precizat despre ce sume de bani este vorba, însă după câteva zile l-a chemat pe denunţător, cerându-i diferite sume de bani, invocând faptul că trebuie să achite diferite taxe. Din declaraţia denunţătorului rezultă că în total pentru obţinerea vizei de domiciliu şi înmatricularea autoturismului i-a înmânat inculpatei suma de 24.000.000 lei, însă nu a primit nici o chitanţă de la aceasta. Tot din declaraţia denunţătorului rezultă că pentru aceste servicii i-a mai dat inculpatei un burduf de brânză de aproximativ 15 kg şi un miel, a căror valoare o apreciază la aproximativ 1.000.000 lei.
În legătură cu acest aspect, inculpata a recunoscut că a primit de la denunţător suma de 2,5 milioane lei. Alte probe decât declaraţia denunţătorului că ar fi dat inculpatei sume mai mari, nu există.
În primăvara anului 2001, într-o discuţie purtată la locuinţa inculpatei, aceasta i-a spus denunţătorului T.F. că îi va rezolva obţinerea permisului de conducere cu condiţia ca acesta să-i dea suma de 700 mărci germane şi suma de 5.000.000 lei.
Din declaraţia denunţătorului rezultă că suma de 5.000.000 lei reprezintă taxa pentru şcoala de şoferi, iar cei 700 mărci germane urma să-i dea inculpatei pentru obţinerea permisului de conducere, fără să mai susţină examenul.
Din suma de 700 mărci germane pretinsă de inculpată, T.F. i-a dat acesteia suma de 600 mărci germane, în prezenţa martorului T.T. De asemenea, denunţătorul susţine că i-a mai dat inculpatei în două rânduri 3.000.000 lei şi 2.000.000 lei, pentru taxa de şcolarizare la şcoala de şoferi, însă, denunţătorul nu a primit nici o chitanţă de la inculpată.
Cu probele şi recunoaşterea inculpatei rezultă că aceasta a primit suma de 3.500.000 lei.
Ulterior, inculpata O.A. i-a solicitat lui T.F. să-i aducă o adeverinţă de la şcoala pe care a urmat-o. T.F. a prezentat o adeverinţă de la Şcoala Generală Gruiul Lupului, com. Racoviţa, din care rezultă că a absolvit patru clase.
Inculpata i-a spus lui T.F. că nu este bună şi nu poate fi înscris la şcoala de şoferi, dar îi va face rost de o adeverinţă din care să rezulte că a absolvit 8 clase, solicitându-i pentru acest lucru suma de 600 mărci germane.
Martorul T.T. în declaraţia de la dosar arată că aceste discuţii s-au purtat în prezenţa sa, dar nu cunoaşte dacă denunţătorul i-a dat inculpatei această sumă.
O altă probă că inculpata ar fi primit această sumă de 600 mărci germane (pentru acea adeverinţă) nu există.
În data de 29 august 2001, denunţătorul T.F. a fost prins de organele de poliţie din loc. Brezoi, jud. Vâlcea, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală fără să posede permis de conducere, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.
După acest eveniment denunţătorul T.F. s-a întâlnit cu inculpata O.A. la o înmormântare în satul în care locuia, ocazie cu care i-a povestit cele întâmplate.
Inculpata O.A. i-a promis lui T.F. că îi va rezolva problema, în sensul că va vorbi cu poliţistul şi procurorul de la Brezoi. Inculpata i-a pretins lui T.F. suma de 300 mărci germane, spunându-i că aceşti bani urmează să-i dea poliţistului că să nu fie trimis în judecată.
În zilele următoare, T.F. i-a dat martorului T.T. suma de 4.000.000 lei echivalentul a 300 mărci germane, pentru a-i duce inculpatei. Martorul a dus banii la locuinţa inculpatei însă, aceasta a refuzat să-i primească spunând că are nevoie de mărci nu de lei. În aceste condiţii martorul a schimbat cei 4.000.000 lei în mărci şi i-a dus la locuinţa inculpatei, aceasta primindu-i.
Inculpata O.A. l-a contactat apoi pe T.F., spunându-i că-i va face rost de o adeverinţă din care să rezulte că a urmat cursurile şcolii de şoferi, pentru care i-a cerut în schimb suma de 3.000.000 lei.
În acest sens, inculpata O.A. l-a contactat pe inculpatul C.V.V., director la Şcoala de şoferi SC A. SRL Sibiu, solicitându-i acestuia să-i elibereze o adeverinţă din care să rezulte că T.F. a urmat cursurile şcolii de şoferi şi mai mult, deşi nu era înscris la şcoală, inculpatul C.V.V. a întocmit în fals o adeverinţă din care să rezulte că numitul T.F. a urmat cursurile şcolii de şoferi SC A. SRL Sibiu în perioada 31 iulie 2001 – 31 august 2001.
Inculpatul C.V.V. a cunoscut de la inculpata O.A. că această adeverinţă urmează să fie folosită de T.F. la poliţie, întrucât a fost prins în timp ce conducea autoturismul fără să posede permis de conducere.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul C.V.V. nici nu-l cunoştea pe numitul T.F.
Ulterior, după ce s-au sesizat organele de poliţie în legătură cu faptele săvârşite de inculpata O.A., inculpatul C.V.V. şi-a dat seama că se va face dovada că adeverinţa pe care a eliberat-o este falsă, motiv pentru care a încercat să dea o tentă de legalitate acesteia, întocmind în fals două facturi fiscale pentru a face dovada că numitul T.F. ar fi fost înscris la şcoală şi ar fi urmat cursurile.
În realitate aşa cum am arătat mai sus, numitul T.F. nu a fost nici înscris şi nici nu a urmat cursurile şcolii de şoferi, inculpatul C.V.V. recunoscând acest fapt pe parcursul cercetărilor.
Nu s-a făcut dovada că inculpatul C.V.V. ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpata O.A. pentru a elibera acea adeverinţă în fals.
Inculpata O.A. a înmânat acea adeverinţă numitului T.F., acesta prezentând-o la Poliţia Brezoi. În dosarul în care a fost cercetat pentru conducere fără permis s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Numitul T.F. a denunţat ulterior aceste fapte la poliţie.
Pe parcursul cercetărilor inculpata O.A. a fost trimisă în faţa Consiliului de judecată din cadrul I.P.J. Sibiu, stabilindu-se vinovăţia sa, fiind trecută în rezervă pe motiv disciplinar.
După demararea cercetărilor, inculpata O.A. a încercat să-i returneze denunţătorului T.F. suma de 300 Euro, prin intermediul martorului M.I.N., iar denunţătorul a refuzat să primească aceşti bani, motivând că nu sunt toţi.
De asemenea, martorul M.I.N. a încercat în situaţia în care denunţătorul ar fi primit cei 300 Euro, să întocmească un act cu acesta din care să rezulte că această sumă de bani reprezintă un împrumut pe care inculpata l-ar fi luat de la denunţător.
Din declaraţia denunţătorului rezultă că suma totală a banilor şi a bunurilor pe care le-a dat inculpatei se ridică la suma de 40.000.000 lei, însă din coroborarea tuturor probelor de la dosar, a declaraţiilor inculpatei şi a martorilor audiaţi în cauză rezultă că inculpata a primit de la denunţător următoarele sume: 2.500.000 lei + 3.500.000 lei, 600 mărci germane, 300 mărci germane şi 3.000.000 lei.
Din această sumă de care a beneficiat inculpata, conform declaraţiei date de denunţător, rezultă că o parte din aceste sume au fost date de inculpată pentru plata taxelor legale, astfel că denunţătorul a recunoscut că în mod ilegal i-au rămas inculpatei suma de 600 mărci germane şi 5,5 milioane lei, sumă pe care denunţătorul a solicitat să-i fie restituită.
Faptul că inculpata a plătit taxele legale rezultă şi din declaraţia denunţătorului.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel P.N.A., Serviciul Anticorupţie Alba şi inculpaţii.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita aplicare a pedepsei accesorii, în condiţiile în care prima instanţă a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru că s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumelor de 300 Euro şi 5.500.000 lei, sume ce trebuiau restituite denunţătorului şi a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în regim privativ de libertate.
Inculpata O.A. a solicitat în apelul său, achitarea, întrucât fapta nu există şi nu este vinovată, iar inculpatul C.V.V. a solicitat, de asemenea, achitarea, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 76/ A din 26 februarie 2004 a admis apelul declarat de P.N.A., Serviciul Anticorupţie Alba Iulia, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a înlăturat confiscarea de la inculpata O.A. a sumei de 300 Euro şi a sumei de 5.500.000 lei şi în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a obligat-o pe inculpată să restituie numitului T.F. suma de 300 Euro sau contravaloarea în lei la data executării, precum şi suma de 5.500.000 lei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.A. şi C.V.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut, pe baza ansamblului probator administrat în cauză, că faptele există şi au fost comise cu vinovăţie de către inculpaţii O.A. şi C.V.V., neputându-se astfel, reţine solicitarea acestora de a fi achitaţi, iar pedepsele aplicate au fost judicios individualizate.
Cu privire la critica din apelul parchetului, referitoare la greşita aplicare faţă de inculpata O.A. a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pedeapsă care nu trebuia aplicată, pentru că s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale, instanţa de control judiciar a reţinut că în procesul de individualizare, instanţa este obligată să aprecieze şi să aplice o pedeapsă principală, după care, trebuie să aplice şi pedeapsa accesorie, pentru că altfel, s-ar încălca principiul înscris în art. 71 alin. (2) C. pen., potrivit căruia, pedeapsa accesorie decurge de drept din pedeapsa principală, pe care o însoţeşte din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei principale.
S-a mai arătat că efectul imediat al dispunerii suspendării condiţionate a executării pedepsei este acela că, pedeapsa aplicată (principală şi accesorie) nu se mai pune în executare, însă, acest efect este condiţionat de purtarea condamnatului pe durata termenului de încercare; în caz de neîndeplinire a cerinţelor art. 83 şi art. 84 C. pen., se va revoca suspendarea, iar pedepsele (principală şi accesorie) vor deveni executabile, astfel că, această critică a parchetului a fost înlăturată.
Fondată, a fost însă, apreciată de către instanţa de apel, critica parchetului referitoare la greşita confiscare în folosul statului a sumelor primite de inculpata O.A. de la cumpărătorul de influenţă T.F., reţinând că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, care prevăd că banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul traficului de influenţă se restituie persoanei care le-a dat, dacă aceasta a denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fie fost sesizat pentru acea faptă.
Împotriva deciziei penale, în termenul legal, inculpata O.A. a declarat recurs, solicitând achitarea sa, apreciind că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece nu a solicitat şi nici nu a primit vreodată de la denunţătorul T.F., bani sau alte valori materiale şi nici nu i-au fost promise de către acesta, în vederea obţinerii permisului de conducere fără examen ori o soluţie favorabilă în dosarul penal de pe lângă Judecătoria Brezoi.
Recursul declarat de inculpată nu este fondat.
Potrivit art. 257 C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu".
Rezultă, deci, că esenţial pentru existenţa acestei infracţiuni este referirea la un funcţionar, chiar nenominalizat, dintr-un serviciu în competenţa căruia intră rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influenţă pentru că, prin asemenea acţiune, traficantul lezează prestigiul funcţionarilor din serviciul vizat de el şi de beneficiarul de trafic, indiferent dacă făptuitorul nominalizează sau nu funcţionarul, ori dacă are sau numai lasă să se creadă că are influenţă asupra acelui funcţionar.
Or, în speţă, în raport de probele de la dosar, este de necontestat că inculpata a pretins şi primit de la denunţătorul T.F., diferite sume de bani, promiţându-i în schimb că prin intermediul influenţei pe care o are asupra anumitor persoane îi va rezolva mutaţia în Sibiu, înmatricularea unui autoturism proprietate personală a acestuia, că-i va rezolva obţinerea unui permis de conducere fără să mai susţină examenul şi în sfârşit, că va interveni la poliţistul şi procurorul din Brezoi pentru a nu fi trimis în judecată pentru fapta de a fi depistat că a condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
În această privinţă este de observat că, aşa cum s-a arătat în hotărârile instanţei de fond şi de apel, că denunţătorul T.F., având interese pentru rezolvarea cărora a intrat în legătură cu inculpata, a declarat că i-a dat sumele de bani reţinute în aceste hotărâri. În fiecare dintre cazuri, inculpata a fost aceea care a avut iniţiativa şi a pretins banii, promiţându-i denunţătorului că îi va rezolva problemele, dar dacă doreşte că acestea să fie rezolvate mai repede, va trebui să plătească anumite sume de bani, în sensul că ea va trebui să dea aceste sume de bani la anumite persoane, ca să urgenteze rezolvarea actelor şi respectiv, să pronunţe o soluţie favorabilă în procesul penal iniţiat ca urmare a conducerii de către denunţător a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
Faptele inculpatei O.A., rezultă fără dubiu din denunţul şi declaraţiile denunţătorului T.F., care se coroborează cu celelalte probe de la dosar, şi anume: declaraţiile coinculpatului C.V.V., declaraţiile martorilor T.T., V.C., S.A., P.N., B.M.A., M.I.N., procesele-verbale de confruntare între O.A. şi C.V.V., între O.A. şi T.T., adeverinţa, chitanţa şi facturile fiscale întocmite în fals de inculpatul C.V.V.
Cum aceste fapte întrunesc, prin conţinutul lor concret, cerinţele înscrise în art. 257 alin. (1) C. pen., se constată că inculpata a fost condamnată corect pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 şi art. 42 C. pen., încât criticile formulate de aceasta în recurs nu pot fi primite.
În consecinţă, în baza art. 3851 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de inculpata O.A., ca nefondat şi o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata O.A. împotriva deciziei penale nr. 76/ A din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3433/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3436/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
