ICCJ. Decizia nr. 3427/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3427/2004
Dosar nr. 1602/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 168 din 9 februarie 2004, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, formulată de inculpatul D.D..
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul D.D., din infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în aceea prevăzută de art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, şi în baza acestor din urmă texte de lege, l-a condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, detenţia de la 5 martie 2003, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
Conform art. 116 C. pen., a interzis inculpatului de a se afla pe raza municipiului Bucureşti pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de droguri în vederea consumului.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatei de a se afla pe raza municipiului Bucureşti pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A constatat că heroina ridicată de la cei doi inculpaţi a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
În baza art. 7 din Legea nr. 143/2000 a confiscat suma de 1.000.000 lei ridicată de la inculpata M.G.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 4 martie 2003, inculpatul D.D. a vândut numitului M.F. patru doze de heroină în schimbul sumei de 1.000.000 lei, iar asupra inculpatei M.G. s-au găsit, cu ocazia percheziţiei corporale, în buzunarul unei jachete, o doză de heroină deţinută fără drept pentru consumul propriu.
Împotriva sentinţei penale, a declarat apel inculpatul D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, pe care o consideră excesiv de aspră şi solicită reţinerea în favoarea sa de largi circumstanţe atenuante.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 173 din 10 martie 2004, a respins apelul, ca nefondat, reţinând că prima instanţă a stabilit, în mod temeinic, pe baza tuturor probelor administrate situaţia de fapt, împrejurările cauzei, precum şi vinovăţia inculpatului, care este în mod cert dovedită.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurările cauzei şi modalitatea concretă de comitere a infracţiunii, pericolul social al faptei, urmările acesteia, dar şi poziţia procesuală avută de inculpat pe parcursul procesului penal şi persoana acestuia, necunoscut cu antecedente penale, apreciind însă că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea lui, ţinând seama de faptul că, din probele administrate, rezultă că şi anterior prinderii sale în flagrant, inculpatul s-a ocupat cu traficul de droguri, ceea ce relevă o periculozitate a inculpatului, ce trebuie sancţionată ferm.
Nemulţumit şi de hotărârea instanţei de apel, în temeiul legal, inculpatul D.D. a declarat recurs, reluând critica de netemeinicie a pedepsei aplicate şi a solicitat reducerea acesteia, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor, se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Art. 74 C. pen., enumeră, exemplificativ, împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante.
Dar, constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică, prin ea însăşi, considerarea lor ca circumstanţe atenuante şi pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este de atributul instanţei de judecată şi deci, lăsată la aprecierea acesteia.
În aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptelor comise, la urmările lor, la ansamblul condiţiilor în care au fost săvârşite, precum şi la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.
În cauză, pedeapsa de 10 ani închisoare a fost just individualizată în raport de pericolul social concret al faptei, de împrejurările şi de modalitatea în care a fost comisă şi de datele referitoare la persoana inculpatului, care a manifestat o atitudine sinceră în cursul procesului penal şi nu are antecedente penale.
Se apreciază însă, că inculpatului D.D. nu i se pot reţine circumstanţe atenuante, de vreme ce din probatoriu rezultă că era fără ocupaţie, traficul de droguri fiind pentru el un mijloc de subzistenţă, iar anterior prinderii lui în flagrant, s-a mai ocupat cu distribuirea drogurilor, astfel că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat prin recurs.
Pentru considerentele arătate, ţinând seama şi de faptul că, verificând hotărârile atacate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.D. este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 173 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 5 martie 2003, la 22 iunie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3425/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3429/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
