ICCJ. Decizia nr. 3429/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3429/2004
Dosar nr. 2710/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17 din 13 februarie 2004 a Tribunalului Neamţ, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului D.V.S. din art. 192 alin. (2) C. pen., art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 201 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Inculpatul D.V.S. a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi interzicerea executării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul arestării preventive de la 12 noiembrie 2003, ora 20,30 până la data pronunţării sentinţei – 13 februarie 2004.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 40 zile, de la 13 februarie 2004 până la 24 martie 2004.
S-a luat act că partea vătămată B.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 189 şi art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare statului în sumă de 3.000.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul minor T.B.C. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, pentru aceleaşi fapte penale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 18 noiembrie 2003, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, la iniţiativa inculpatului minor, D.V.S. şi T.B.C. au hotărât să pătrundă în casa părţii vătămate B.M.
Inculpatul minor T.B.C. cunoştea faptul că partea vătămată, în vârstă de 68 ani, locuia singură şi încasase, chiar în acea zi, ajutorul social de la primărie.
Prin violenţe şi ameninţări, inculpaţii i-au solicitat victimei banii, dar aceasta le-a spus că nu deţine nici o sumă în casă.
Inculpaţii au constrâns victima la întreţinerea de raporturi sexuale normale şi orale.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 1505 din 12 noiembrie 2003, întocmit de Serviciul de medicină legală Piatra-Neamţ rezultă că victima B.M. a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu mijloace contondente care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D.V.S. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, raport de constatare medico-legală, declaraţiile martorilor B.I., B.A., T.C., T.C., declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 120 din 20 aprilie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond şi, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 192 alin. (2) şi art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen., în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen. şi din art. 201 alin. (1) C. pen., în art. 201 alin. (4) C. pen., pentru ambii inculpaţi.
În baza art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul D.V.S. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani.
În baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 201 alin. (4) C. pen., cu art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în total 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani.
S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Apelul inculpatului D.V.S. a fost respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei, din care 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a considerat că inculpaţii, săvârşind acte de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra şi prin constrângere, au comis infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., aceste fapte nefiind absorbite în latura materială a infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen.
Pentru existenţa infracţiunii de perversiuni sexuale prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., nu se cere a fi îndeplinită condiţia ca fapta să fi fost săvârşită în public sau să fi produs scandal public, aşa cum, în mod greşit, a considerat prima instanţă.
Cât priveşte faptul că inculpatul D.V.S. a revenit în mod nejustificat la declaraţiile date în faza urmăririi penale, acesta nu împietează asupra tragerii sale la răspundere penală, vinovăţia sa fiind pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul D.V.S., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului acesteia.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat a susţinut că este nevinovat şi a solicitat rejudecarea cauzei de instanţa de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D.V.S.
Săvârşirea de către acesta a infracţiunilor de viol, perversiuni sexuale şi tentativei la infracţiunea de tâlhărie este pe deplin dovedită prin declaraţiile părţii vătămate B.M. şi ale martorilor B.A., B.I. şi T.C. cărora victima le-a relatat faptele comise de cei doi inculpaţi.
Susţinerile victimei sunt confirmate şi de actul medico-legal existent la dosarul cauzei prin care se constată existenţa de echimoze pe membrele inferioare ale acesteia, produse prin lovire cu mijloace contondente, dar şi de declaraţiile coinculpatului minor T.B.C. care, cu sinceritate, a detaliat în ce a constat activitatea infracţională a sa şi a recurentului D.V.S.
Acesta a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, declaraţiile sale coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză. Revenirea sa ulterioară şi susţinerea neimplicării sale în faptele comise este nedovedită şi nesinceră, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurentul inculpat se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, neimpunându-se achitarea acestuia.
Nici critica privind modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.V.S. nu este fondată.
Pedeapsa dispusă corespunde criteriilor de individualizare stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând eficienţa necesară împrejurărilor şi datelor referitoare atât la pericolul social sporit şi gravitatea faptelor comise, cât şi la persoana inculpatului. recidivist, nesincer şi autor, alături de un minor, a unor fapte reprobabile împotriva unei femei în vârstă de 68 de ani şi lipsită de orice apărare.
Curtea constată că scopul punitiv şi preventiv al pedepsei nu poate fi atins prin reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului D.V.S., astfel că respinge critica formulată în temeiul dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Timpul reţinerii şi arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 12 noiembrie 2003 la 22 iunie 2004.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.S. împotriva deciziei penale nr. 120 din 20 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 noiembrie 2003, la 22 iunie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3427/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3433/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
