ICCJ. Decizia nr. 363/2004. Penal. Legea nr.456&2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 363/2004
Dosar nr. 3080/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 327 din 25 aprilie 2003, Tribunalul Timiş a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului C.R. prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile la pedeapsa definitivă de 12 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 982 din 16 decembrie 1998 a aceluiaşi tribunal.
Condamnatul şi-a motivat cererea prin aceea că, pe de o parte, ulterior condamnării sale definitive în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin Legea nr. 456/2001, dispoziţiile art. 146 C. pen., care definesc înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave" au fost modificate, în sensul majorării pragului valoric care impune reţinerea agravantei în raport de care infracţiunea săvârşită va fi sancţionată cu pedeapsa închisorii între limite mai reduse, conform art. 209 alin. (1) C. pen., iar pe de altă parte, că a început executarea pedepsei încă de la data de 22 decembrie 1997, timp în care a avut o conduită bună, aşa cum rezultă din relaţiile furnizate de conducerea locului de deţinere.
Instanţa a respins cererea, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele arătate de art. 15 C. pen., pentru aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, întrucât condamnatul a săvârşit 156 acte materiale de furt, toate în condiţiile recidivei postcondamnatorii.
Apelul condamnatului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 248 din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate, condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi reducerea pedepsei.
Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen., „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei."
În cauză, recurentul C.R. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 882 din 16 decembrie 1998 a Tribunalului Timiş, la 12 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a nu mai puţin de 156 acte materiale de furt din autoturisme pe raza municipiului Timişoara, în condiţiile recidivei postexecutorii şi într-o perioadă relativ scurtă, respectiv iulie – decembrie 1997.
Faţă de pericolul social ridicat al infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea condamnatului, întemeiat au apreciat instanţele, în precedent, că nu se justifică reducerea pedepsei, chiar dacă prin modificarea art. 146 C. pen., ulterior rămânerii definitive a hotărârii, nu mai este incidentă agravanta prevăzută de art. 209 alin. ultim C. pen., iar condamnatul a avut în timpul executării pedepsei o bună conduită.
Constatând astfel că, Decizia instanţei de control judiciar este legală şi temeinică, recursul condamnatului urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-contestator C.R. împotriva deciziei penale nr. 248/ A din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 362/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3632/2004. Penal. Am.exec.ped. Recurs → |
|---|
