ICCJ. Decizia nr. 4287/2004. Penal. Art.174 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4287/2004
Dosar nr. 4419/2004
Şedinţa publică din 27 august 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 24 martie 2004, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul B.I. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. pen., a fost prelungită arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile şi, conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a acestuia de la 28 octombrie 2003 la zi.
A fost admisă acţiunea civilă, formulată de partea civilă S.M. şi a fost obligat inculpatul B.I. să-i achite acesteia suma de 35.000.000 lei cu titlu de despăgubiri.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit aflat la camera de corpuri delicte a instanţei.
A fost obligat inculpatul la 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu la urmărirea penală s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara de 27 octombrie 2003, inculpatul B.I. a plecat de acasă singur, în jurul orelor 19,30, la Căminul cultural din satul Popeni, judeţul Vaslui, unde era organizată o discotecă, luând asupra sa şi un briceag, cu mânerul metalic şi lamă rabatabilă, cu buton, pe care obişnuia să îl poarte asupra sa, încă de la sfârşitul lunii septembrie 2003.
Fiind îmbrăcat cu o vestă din fâş, inculpatul a pus cuţitul în buzunarul stâng al acesteia, în poziţia închis.
După ce a ajuns la discotecă, inculpatul a stat de vorbă cu mai mulţi tineri cunoscuţi, parte din ei audiaţi ca martori în prezentul dosar, observând că în incinta căminului şi ulterior şi în faţa acestuia, se afla şi victima S.D.
La un moment dat, inculpatul a ieşit afară din discotecă, unde, la o distanţă de 4-5 metri, se afla o râpă cu arbuşti, iar după ce a coborât treptele din beton dinspre uşa de acces în căminul cultural, a fost bruscat de victimă.
Imediat, între cei doi a avut loc o altercaţie, ocazie cu care inculpatul a fost lovit de câteva ori în zona feţei, cu pumnii, de către victimă, iar după câţiva paşi, au căzut împreună în râpă.
Acolo, victima s-a urcat cu genunchii pe inculpat, cu toate că martorul I.C.A. a intervenit pentru aplanarea conflictului, însă nu a reuşit să îi despartă pe cei doi, moment în care, inculpatul B.I. a scos din buzunarul vestei, briceagul cu lama rabatabilă, iar după ce l-a deschis, i-a aplicat victimei prima lovitură, în partea stângă a pieptului, iar următoarele două, în mod superficial, în zona spatelui şi a umărului drept.
Prima lovitură de cuţit aplicată victimei a fost penetrantă, perforându-i cavitatea toracică.
Văzând că victima a căzut pe spate, inculpatul s-a ridicat şi a fugit de la locul comiterii faptei, lăsând vesta din fâş cu care fusese îmbrăcat, precum şi un adidas din piciorul drept.
Cuţitul l-a aruncat în râpă, fiind găsit cu ocazia cercetărilor efectuate.
Toate aceste obiecte au fost recunoscute de inculpat, la scurt timp.
Din cauza plăgii penetrante toracice, cu interesarea cordului, victima a decedat imediat, iar după sosirea unei ambulanţe a fost constatată moartea acesteia de către medic.
Inculpatul B.I. s-a ascuns în podul casei părinţilor săi, fiind găsit de organele de urmărire penală şi condus la Postul de Poliţie Zorleni.
Inculpatul a ezitat la început să recunoască fapta, însă, imediat după administrarea primelor probe şi prezentarea cuţitului, a recunoscut modul în care a lovit victima.
În vederea identificării leziunilor traumatice, victima S.D., a fost supusă necropsiei, din concluziile raportului de specialitate rezultând că moartea acesteia a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator consecutiv unei plăgi tăiate penetrante hemitorace stâng, cu interesarea cordului.
Leziunea a fost produsă cu un obiect înţepător – tăietor (cuţit), din faţa victimei, de sus în jos şi de la dreapta la stânga, cu mâna stângă, posibil în timp ce victima se afla deasupra agresorului, acesta fiind culcat la pământ, cu faţa în sus şi a fost mortală.
Cadavrul a prezentat încă două plăgi tăiate superficiale (la umărul drept şi în regiunea axială dreaptă – posterior), care nu au legătură de cauzalitate cu decesul şi care, în condiţiile supravieţuirii victimei, ar fi necesitat aproximativ 8–9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În momentul decesului, victima se afla sub influenţa intoxicaţiei alcoolice, iar sângele acesteia aparţinea grupei sanguine 01 (raportul de constatare medico-legală-de autopsie nr. 70/ C din 20 noiembrie 2003, întocmit de către Cabinetul medico-legal Bârlad).
La data de 28 octombrie 2003, a fost examinat şi inculpatul B.I., din cuprinsul raportului de specialitate rezultând că acesta a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, la 27 octombrie 2003 şi care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.
Inculpatul a recunoscut că a lovit victima cu cuţitul în contextul conflictului declanşat de aceasta, motivând că a fost nevoit să se apere şi să-şi salveze viaţa, în condiţiile în care victima îl ameninţa că îl omoară şi era foarte agresivă.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. şi că inculpatul nu a acţionat în stare de legitimă apărare, aşa cum acesta a susţinut.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul B.I. şi partea civilă S.M., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
Motivându-şi apelul, inculpatul a susţinut că a comis fapta pe care a recunoscut-o şi pe care o regretă, fiind provocat de către victimă. A solicitat reaprecierea materialului probator administrat, desfiinţarea hotărârii pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate.
În motivarea apelului său, partea civilă a criticat hotărârea pronunţată atât cu privire la modul de soluţionare a laturii penale, cât şi a laturii civile.
În ce priveşte latura penală a cauzei a cerut a se reţine în sarcina inculpatului săvârşirea faptei în condiţii de premeditare, aspect dovedit cu martorii audiaţi în cursul judecăţii.
Faţă de această nouă încadrare juridică, a cerut a se reindividualiza pedeapsa aplicată, în sensul majorării acesteia.
În ce priveşte latura civilă a cauzei a susţinut că suma de 35.000.000 lei, acordată cu titlu de daune materiale, este mult prea mică, dacă se are în vedere că reprezintă contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi a praznicelor ce au urmat acestui eveniment, astfel că a cerut majorarea acesteia la 70.000.000 lei.
Totodată, apelanta parte civilă a cerut obligarea inculpatului şi la plata sumei de 150.000.000 lei, reprezentând daune morale. A susţinut că prin pierderea fiului, i s-a cauzat o imensă traumă psihică care o îndreptăţeşte la primirea unei compensaţii băneşti.
Prin Decizia penală nr. 245 din 6 iulie 2004, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B.I. şi de partea civilă S.M.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 24 martie 2004 până la 6 iulie 2004.
Au fost obligaţi, inculpatul să plătească statului suma de 700.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar partea civilă-apelantă suma de 300.000 lei, cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Iaşi a constatat că, prima instanţă apreciind materialul probator administrat, a reţinut, în mod corect vinovăţia inculpatului, făcând o justă încadrare în drept a faptei comisă de acesta, iar daunele materiale şi morale acordate părţii civile au fost judicios stabilite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs partea civilă S.M. şi inculpatul B.I.
Partea civilă a solicitat majorarea cuantumului daunelor materiale, apreciind că suma acordată este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor reale efectuate. Totodată, a solicitat şi acordarea de daune morale.
Inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., susţinând, în principal că a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de omor, în realitate fapta fiind săvârşită în stare de legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei şi dându-se, o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., recunoscută în favoarea sa de prima instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Deşi inculpatul a solicitat a se reţine că a comis fapta în stare de legitimă apărare, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 44 C. pen.
Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat, injust, îndreptat împotriva sa şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Probele administrate în cauză au demonstrat că victima a avut iniţiativa conflictului, însă inculpatul s-a lăsat antrenat în desfăşurarea acestuia, răspunzând la agresiune. Acţiunea victimei poate fi considerată ca un atac, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen., în sensul că era material, direct, imediat şi injust, însă prin modul concret în care s-a desfăşurat şi având în vedere leziunile relativ superficiale pe care inculpatul le-a suferit, nu a pus în pericol grav persoana acestuia.
Victima l-a atacat pe inculpat lovindu-l cu pumnii, iar inculpatul a răspuns la această provocare, astfel că cei doi s-au rostogolit în râpa din faţa căminului cultural. Pe de o parte, în prima fază a conflictului, inculpatul putea să se salveze părăsind locul incidentului, iar pe de altă parte, riposta lui a fost vădit disproporţionată faţă de atac.
În cauză nu poate fi luată în discuţie nici o eventuală depăşire a legitimei apărări în condiţiile art. 44 alin. (3) C. pen. Atacul, în condiţiile în care s-a desfăşurat, nu a produs inculpatului o tulburare sau temere atât de puternică, încât să justifice riposta sa. Tulburarea şi emoţia sub care inculpatul a acţionat, determinată de provocarea venită din partea victimei, justifică doar reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., recunoscută în favoarea inculpatului de instanţele de fond şi apel.
Reexaminând cauza sub aspectul criticii referitoare la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor nu se constată temeiuri pentru a se da o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării reţinute în favoarea acestuia, o pedeapsă într-un cuantum mai redus nefiind aptă a îndeplini funcţiile şi a realiza scopul pedepsei, în contextul în care a fost săvârşită infracţiunea, cât şi a numărului sporit al acestui tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp.
Infracţiunea de omor prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, aducând atingere celei mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, care este viaţa omului.
În aceste condiţii este evident că atingerea scopului urmărit de legiuitor nu poate fi realizat decât printr-o politică penală de reprimare categorică a acelor manifestări violente ce vizează viaţa cetăţeanului.
Criteriile de individualizare prevăzute de lege permit dozarea sancţiunii în raport de datele specifice făptuitorului, dar şi de scopul general urmărit de societate şi, în consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă nu ar face decât să încurajeze, la modul general, comportamentul violent şi nivelul insecurităţii personale.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
În ce priveşte recursul declarat de partea civilă S.M. vizând majorarea daunelor materiale la suma de 70 milioane lei şi acordarea de daune morale în cuantum de 150 milioane lei, Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, la termenul din 17 decembrie 2003, când a avut loc constituirea de parte civilă, mama victimei S.D., respectiv S.M. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 35.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare şi praznice ulterioare.
Inculpatul, prezent în instanţă, a declarat că este de acord să despăgubească partea civilă, dacă va fi găsit vinovat.
La termenele care au urmat, partea vătămată a fost prezentă în instanţă, însă nu şi-a majorat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate şi nici nu a cerut acordarea daunelor morale.
Faţă de această situaţie de fapt, susţinerea din motivele de recurs că daunele materiale ar fi mult prea mici, iar cele morale nu au fost acordate, este nefondată.
Latura civilă a procesului penal este guvernată de principiul de drept civil al disponibilităţii. Instanţa verifică legalitatea şi temeinicia pretenţiilor civile, dar numai în limitele solicitate şi dovedite de părţi.
Aşa fiind, câtă vreme nu s-au produs probe din care să rezulte că nivelul real al cheltuielilor efective a fost greşit apreciat la constituirea de parte civilă, inculpatul achiesând necondiţionat la cererea părţii civile, nu există temeiuri pentru a se majora cuantumul daunelor materiale.
Daunele morale nesolicitate la termenul legal de constituire ca parte civilă nu pot fi acordate în fazele ulterioare ale procesului penal, deoarece ele se acordă numai în măsura în care sunt cerute în termen şi, corelativ în măsura în care instanţa îşi formează convingerea că sunt justificate.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă S.M. şi de inculpatul B.I.
În baza art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 octombrie 2003 la 27 august 2004.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurenta parte civilă să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Va obliga pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă S.M. şi inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 245 din 6 iulie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 28 octombrie 2003 la 27 august 2004.
Obligă pe recurenta parte civilă să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4286/2004. Penal. Art. 192, 197, 174, 174 c.p.... | ICCJ. Decizia nr. 4288/2004. Penal. Art.174 c.p. Recurs → |
|---|
