ICCJ. Decizia nr. 4374/2004. Penal. Art. 211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4374/2004
Dosar nr. 1435/2004
Şedinţa publică din 7 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302 din 3 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bihor au fost condamnaţi, printre alţii, inculpaţii:
1. R.A. la 4 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de furt calificat, faptă prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
S-a menţinut beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 937 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 320 din 10 martie 1999 a Judecătoriei Gherla.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2002 la 7 iunie 2002.
2. S.A. la: 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) din acelaşi cod (faptă descrisă la pct. 3 din rechizitoriu şi la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 75 lit. c) din acelaşi cod (faptă descrisă la pct. 4 din rechizitor).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate privind pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2171/1999 a Judecătoriei Oradea şi a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 604 zile cu pedeapsa de 8 ani, urmând ca inculpatul să execute această ultimă pedeapsă.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în ce-l priveşte pe inculpatul R.A., că în noaptea de 30 ianuarie 2002 le-a instigat pe inculpatele R.S. şi R.L. să-l acosteze pe numitul S.I.T., să-l conducă acasă sub pretextul întreţinerii de raporturi sexuale, să-i dea să bea în continuare, după care să-i sustragă inelul de la mână.
După ce au consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată, profitând de faptul că aceasta se afla în stare avansată de ebrietate, i-au sustras inelul şi apoi i l-au dat inculpatului R.A.
Cu privire la inculpatul S.A. instanţa a reţinut că acesta împreună cu inculpatul minor R.A. (condamnat şi el în cauza de faţă la 5 ani închisoare) au pătruns cu forţa în locuinţa părţii vătămate T.I., din Oradea, inculpatul S.A. a lovit-o peste faţă iar R.A. a căutat banii, după care au părăsit locuinţa fără să sustragă bunuri.
În după amiaza zilei de 24 februarie 2002, cei doi inculpaţi au acostat-o pe partea vătămată K.M. sub pretext că vor să vândă lemne, după care au târât-o în locuinţă, i-au pus un cearceaf în jurul gâtului şi sub ameninţarea că dacă ţipă o vor omorî, i-au sustras suma de 2.450.000 lei.
Apelurile declarate de inculpatul R.S., R.A. şi S.A. au fost respinse ca nefondate prin Decizia penală nr. 24/ A din 17 februarie 2004, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Oradea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs numai inculpaţii R.A. şi S.A., care au criticat sentinţa şi Decizia susţinând în esenţă că nu au comis faptele şi cerând să fie achitaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Recursurile sunt nefondate.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă, au dat încadrarea legală faptelor săvârşite de inculpaţi şi au făcut o justă individualizare a pedepselor.
Din declaraţiile părţii vătămate S.I.T., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor R.S. şi R.L. şi parţial cu declaraţiile inculpatului R.A., rezultă că inculpata R.S. instigată de coinculpat a sustras inelul părţii vătămate. Tot inculpata R.S. a încercat să vândă inelul şi pentru că nu a reuşit i l-a dat inculpatului R.A., urmând ca acesta să le dea şi lor bani după vânzarea inelului. De altfel, inculpatele, care au declarat de la început modul în care au ajuns să-l acosteze pe S.I.T., cum l-au îmbătat şi apoi S.R. i-a sustras inelul, nu au recurat sentinţa, iar R.L. nu a declarat nici apel.
Cu privire la recursul declarat de S.A. este de observat că spre deosebire de inculpatul R.A., condamnat şi el şi care nu a declarat apel sau recurs, inculpatul împotriva evidenţei neagă săvârşirea faptelor.
Pe lângă declaraţiile părţilor vătămate care descriu că au fost tâlhărite de doi bărbaţi unul mai tânăr, pe lângă recunoaşterea constanţă a inculpatului R.A., instanţele au avut în vedere şi constatarea tehnico-ştiinţifică aflată la dosar. Astfel, la faţa locului în locuinţa părţii vătămate K.M. pe o doză de bere au fost evidenţiate urme papilare, iar una dintre urme a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a inculpatului S.A.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere faptul că inculpatul este recidivist, arestat în altă cauză şi că a săvârşit cele două tâlhării împreună cu un minor, astfel că pedeapsa apare just individualizată ţinând seama de criteriile, prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa fiind, urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile să fie respinse.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 4 februarie 2002 la 7 mai 2002 privind pe R.A.
Se va constata că inculpatul S.A. este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.A. şi R.A., împotriva deciziei penale nr. 24 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 februarie 2002 la 7 iunie 2002.
Constată că inculpatul S.A. este arestat în altă cauză.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, de câte 1.600.000 lei, din care, onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4373/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4375/2004. Penal. Art. 211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
