ICCJ. Decizia nr. 4377/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4377/2004
Dosar nr. 2373/2004
Şedinţa publică din 7 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85 din 16 februarie 2004, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul N.M., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 20 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare sporită cu 5 ani, în total 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o perioadă de 10 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 20 februarie 2003, la zi.
S-a luat act că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În baza art. 192 şi art. 189 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 45.000.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 31 octombrie 2002, inculpatul a ademenit-o pe minora P.D., în vârstă de 7 ani să îl însoţească, sub pretextul că o vor aştepta împreună, la gară, pe bunica fetiţei.
După 30 minute, minora a devenit neliniştită şi i-a cerut inculpatului să o ducă înapoi la şcoală, solicitare pe care, datorită prezenţei unui public numeros în zonă şi a insistenţelor fetiţei, acesta a acceptat-o.
În ziua de 2 februarie 2003, prin manopere viclene, inculpatul l-a convins pe minorul P.S.T., în vârstă de 6 ani să îl însoţească şi, după ce l-a condus într-o casă izolată, a întreţinut cu acesta, prin constrângere, relaţii sexuale anale şi orale.
Victima a fost abandonată după ce inculpatul a ameninţat-o cu moartea pentru a o determina să nu relateze cele întâmplate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procese-verbale de recunoaştere din grup, proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, raport medico-legal psihiatric, raport de expertiză genetică, declaraţiile martorilor S.L., Z.I., S.A., declaraţiile inculpatului care nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, recunoscând faptele comise şi invocând existenţa unor tulburări de comportament.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 68/ A din 8 aprilie 2004, a admis apelul şi a redus sporul de pedeapsă aplicat de la 5 ani închisoare la un an închisoare, iar pedeapsa rezultantă de la 25 ani închisoare la 21 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
În baza art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Perioada arestului preventiv a fost dedusă la zi, iar onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că, în faza judecării apelului inculpatul a recunoscut faptele comise, fără a putea motiva săvârşirea lor, în condiţiile în care el însuşi este tatăl unui băieţel.
Menţinând pedepsele aplicate, instanţa de apel a redus sporul la un an închisoare, apreciind că douăzeci şi unu de ani de închisoare constituie o pedeapsă suficientă şi necesară reeducării inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul N.M., solicitând admiterea acestuia şi reducerea cuantumului pedepsei, prin înlăturarea sporului aplicat.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând Decizia penală atacată atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât şi din oficiu, Curtea constată că recursul declarat este nefondat şi urmează să-l respingă ca atare.
Instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a dat eficienţa cuvenită acestora, apreciind în mod just că sancţiunile aplicare de instanţa de fond sunt legale şi temeinice, prin cuantumul şi modalitatea de executare dispuse.
Atitudinea de recunoaştere a faptelor săvârşite, adoptată în final de inculpat, a fost reţinută ca atare de instanţa de apel care a apreciat că, în aceste condiţii, procesul de izolare de societate şi de reeducare a acestuia se poate reduce la 21 ani închisoare.
Menţinerea sporului de pedeapsă de un an închisoare este necesară pentru a pune în evidenţă nevoia de fermitate în tratamentul juridic aplicat inculpatului care a săvârşit faptele de o periculozitate socială deosebită, împotriva unor copii creduli şi lipsiţi de apărare.
Scopul pedepsei fiind acela al prevenirii săvârşirii de fapte penale, Curtea consideră că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde acestui obiectiv, iar sporul de pedeapsă constituie dovada urmăririi realizării lui de către instanţa de judecată care a luat toate măsurile de izolare a unui inculpat periculos de membrii societăţii.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat.
Timpul arestului preventiv se va deduce sin durata pedepsei aplicate de la 20 februarie 2003 la 7 septembrie 2004.
Recurentul inculpat ca fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 68 din 8 aprilie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 20 februarie 2003 la 7 septembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4375/2004. Penal. Art. 211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4378/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
