ICCJ. Decizia nr. 4383/2004. Penal. Art.208,209 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4383/2004
Dosar nr. 3823/2004
Şedinţa publică din 7 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei penale nr. 25 din 9 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin neapelare, pentru motivul de greşită individualizare a pedepsei aplicate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a reţinut că prin sentinţa penală menţionată, Judecătoria Rădăuţi a dispus condamnarea inculpatei C.M.L. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. i) cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), constând în aceea că, la data de 13 mai 2001, inculpata a sustras prin efracţie din locuinţa părţii vătămate O.E. bani şi bunuri în valoare de 15.000.000 lei.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii pronunţate cu încălcarea legii şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei în conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen.
Examinând recursul în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată justeţea hotărârii judecătoreşti, definitive sub aspectul faptei şi vinovăţiei inculpatei, dar şi caracterul inadecvat al pedepsei aplicate acesteia.
Instanţa de fond nu a acordat semnificaţia cuvenită unor împrejurări ale cauzei, evidenţiate de probe, ceea ce în mod efectiv a condus la aplicarea unei sancţiuni penale excesiv de severe.
Astfel, nu s-a acordat semnificaţia cuvenită faptului că inculpata nu are antecedente penale, a recunoscut fapta, iar la data comiterii infracţiunii avea 14 ani şi 2 luni, foarte puţin peste vârsta la care lipsa discernământului este prezumată.
Fără a minimaliza gravitatea faptei deduse judecăţii, trebuie observat totuşi că prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost integral reparat, în natură şi echivalent bănesc.
Instanţa de fond a avut la dispoziţie date prin care, analizând contextul în care a fost săvârşită fapta, situaţia personală a inculpatei care resimţea nevoia de educaţie şi supraveghere de care era privată, să poată fundamenta riguros concluzia potrivit căreia pericolul social concret este extrem de redus.
Inculpata minoră provenea dintr-o familie dezorganizată, avea un comportament dificil şi prezenta grave tulburări de conduită, context personal şi social extrem de nefavorabil care, pe fondul unui nivel modest de pregătire intelectuală, a favorizat comiterea faptei.
Ulterior, inculpata a devenit victima unei reţele internaţionale de trafic de persoane.
În funcţie de împrejurările arătate, şi în condiţiile aplicării temeinice a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi 52 C. pen., se impunea condamnarea inculpatei la o pedeapsă care să asigure reeducarea sa corespunzătoare şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În aceste condiţii, constatând că pedeapsa aplicată inculpatei de un an şi 6 luni închisoare, urmează a fi menţinută ca judicios individualizată, Curtea apreciază că în cauză se impune suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Curtea consideră că în cauză există suficiente temeiuri să se constate că după trecerea unui termen de 3 ani de la săvârşirea faptei şi după executarea din pedeapsă a perioadei cuprinsă între 11 iunie – 15 septembrie 2003, reeducarea inculpatei se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursul în anulare şi să caseze sentinţa penală nr. 25 din 9 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art. 110 C. pen., se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În cauză se va face aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., privind atragerea atenţiei condamnatei asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Se constată că inculpata C.M.L. a executat din pedeapsa aplicată perioada de la 11 iunie 2003 la 15 septembrie 2003.
Văzând dispoziţiile art. 4141 C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 25 din 9 ianuarie 2002 a Judecătoriei Rădăuţi, privind pe inculpata C.M.L.
Casează sentinţa penală atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art. 110 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen.
Constată că inculpata a executat din pedeapsa aplicată perioada de la 11 iunie 2003 la 15 septembrie 2003.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4378/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4384/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
