ICCJ. Decizia nr. 4414/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4414/2004
Dosar nr. 2953/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul S.I.C. a fost condamnat la 5 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
S-a reţinut că, la data de 6 aprilie 2001, partea vătămată A.V. se afla împreună cu martorul O.M. într-un bar din Suceava, când la masa lor s-a aşezat inculpatul şi le-a propus să meargă cu el la un alt bar din incinta pieţei, unde le va face cunoştinţă cu două fete dispuse să întreţină relaţii sexuale.
S-au deplasat la localul D., unde au consumat băuturi alcoolice.
Inculpatul a invitat-o pe partea vătămată afară să-i prezinte femeia cu care urma să întreţină relaţii sexuale şi profitând că în apropiere nu se aflau alte persoane, i-a răsucit mâna şi i-a sustras brăţara din aur, în greutate de 11 gr.
Inculpatul a dispărut, iar partea vătămată s-a întors în local şi i-a povestit martorului O.M. că i-a fost sustrasă brăţara, care s-a rupt şi a rămas în mâna inculpatului.
Instanţa a contopit pedeapsa stabilită cu cea de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1276/2002 a Judecătoriei Suceava, precum şi cu restul de 376 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1067/2000 a Judecătoriei Botoşani (rest faţă de care a revocat liberarea condiţionată) şi a dispus executarea rezultantei de 5 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru că instanţa a comis o gravă eroare de fapt când a reţinut săvârşirea infracţiunii de către el, solicitând achitarea, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 127 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, motivând că probele administrate au făcut dovada, fără dubiu, că inculpatul este autorul infracţiunii de tâlhărie.
În termen legal, inculpatul a recurat aceste hotărâri, susţinând, în principal, achitarea, deoarece a luat brăţara părţii vătămate în urma unei tranzacţii, iar în subsidiar, a cerut reducerea pedepsei.
Criticile formulate de inculpat vor fi examinate în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondate,
Este adevărat că, în toate fazele procesuale, inculpatul a negat comiterea tâlhăriei, în timpul urmăririi penale, refuzând chiar semnarea declaraţiilor sale.
Această conduită procesuală nu justifică însă o soluţie de achitare sau existenţa unei grave erori de fapt, atâta timp cât, probatoriul a demonstrat o cu totul altă situaţie de fapt, inclusiv vinovăţia inculpatului.
Inculpatul a fost identificat şi prins după semnalmentele date de partea vătămată şi martorul O.M. care, de altfel, l-a şi recunoscut cu ocazia procedurii de recunoaştere din grup.
Din dovadă rezultă că brăţara sustrasă de la partea vătămată a fost găsită la mătuşa inculpatului, martora, S.V. care a relatat împrejurarea în care inculpatul a lăsat brăţara la locuinţa sa. Din aceeaşi dovadă rezultă că brăţara prezenta urme de violenţă, două zale fiind legate cu aţă şi a fost predată părţii vătămate.
Iniţial, inculpatul a afirmat că brăţara a fost cumpărată de la o persoană necunoscută, ulterior susţinând că a luat-o de la inculpat în prezenţa unor persoane ce a solicitat a fi audiate. Martorii audiaţi în apărare, la cererea inculpatului, au afirmat că deşi nu au văzut când inculpatul a cumpărat brăţara, acesta le-a arătat-o în aceeaşi zi.
În acest context, este evidentă vinovăţia inculpatului în comiterea tâlhăriei asupra părţii vătămate în ziua de 6 aprilie 2001, aspect sub care soluţia de condamnare este legală.
Legală este şi pedeapsa aplicată inculpatului care se înscrie în limitele legale ale textului sancţionator cu reţinerea prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în raport de data comiterii faptei.
Conduita nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului, de obstrucţionare a aflării adevărului (prin refuzul de a da declaraţii, de a le semna şi de a participa la confruntări), precum şi starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a comis fapta dedusă judecăţii (redată de numeroase condamnări pentru fapte de aceeaşi natură şi violenţă) nu constituie împrejurări care să justifice o reducere a pedepsei, care a fost stabilită aproape de limita minimă legală.
Acestea sunt consideraţiunile pentru care recursul este nefondat şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C. împotriva deciziei penale nr. 127 din 3 mai 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4413/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4417/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs → |
|---|
