ICCJ. Decizia nr. 4412/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4412/2004
Dosar nr. 1681/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1091 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul S.M.:
- în baza art. 184 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 5 ani închisoare;
- în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 5 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost dedusă prevenţia de la 6 aprilie 2002 la zi şi s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive.
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 5.000.000 lei şi, respectiv, echivalentul în lei a sumei de 4000 dolari S.U.A., despăgubiri materiale către partea civilă D.I., precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că, la data de 10 iulie 2000, partea vătămată D.I. a depus plângere la poliţie, sesizând că, în seara de 4 iulie 2000, mai multe persoane necunoscute l-au sechestrat într-un imobil din Bucureşti, aproximativ 5 ore, timp în care a fost supus unor violenţe fizice, cerându-i-se, pentru a fi eliberat, suma de 30.000 dolari S.U.A.
Indivizii l-au lăsat liber numai după ce familia sa le-a predat suma de 4000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 lei, prin intermediul numiţilor S.V. şi S.M., tată şi fiul.
Urmare cercetărilor efectuate s-a stabilit că răpirea şi lipsirea de libertate a părţii vătămate a fost consecinţa punerii în aplicare a unui plan conceput de inculpaţii S.V. şi S.M., care cunoşteau că partea vătămată deţinea o sumă de bani importantă, urmare vânzării unui apartament din Domneşti.
În acest scop, cei doi inculpaţi s-au întâlnit cu inculpaţii D.V., S.P. şi I.I., aceştia din urmă concubini, pentru atragerea părţii vătămate într-un imobil.
Astfel, în seara de 4 iulie 2000, inculpata I.I. a mers în staţia taxi P.I., unde a solicitat-o pe partea vătămată D.I., taximetrist, să o transporte în zona Gării Obor. Ajunşi în str. Pantazi Florica, sector 2, inculpata l-a rugat pe taximetrist să o însoţească în imobil pentru a o ajuta să ridice nişte bagaje, pentru a le duce în altă parte.
Dând curs cererii, partea vătămată, ajunsă în imobil, a fost agresată fizic de către inculpaţii D.V. şi S.P., ambii având feţele acoperite cu cagule, legând-o cu mâinile la spate, trântind-o la pământ, lovind-o cu pumnii şi picioarele, ameninţând-o cu diferite arme, solicitându-i pentru eliberare iniţial, suma de 30.000 dolari S.U.A. şi apoi 10.000 dolari S.U.A.
Partea vătămată a făcut legătura telefonică prin telefonul său mobil, cunoscut de inculpaţi, cu fratele său pentru procurarea sumei, comunicându-i, la sugestia răpitorilor, să predea banii inculpatului S.V.
Aşa cum rezultă din declaraţia martorului S.I., proprietarul imobilului în care a fost adusă partea vătămată, acesta şi concubina sa au fost solicitaţi de inculpatul S.P. să părăsească împreună cu familia imobilul, întrucât au o problemă de rezolvat.
Martorul a observat momentul actelor de constrângere exercitate asupra părţii vătămate, explicându-i-se de către inculpaţii S.P. şi I.A. scopul acestora şi fiind asigurat de cei doi că nu o să-i i se întâmple nimic, răspunzând de cele ce se petrec inculpaţii S.V. şi S.M.
De altfel, aceşti din urmă inculpaţi au venit la locul faptei, în jurul orelor 24,00, martorul S.I., auzindu-i discutând cu inculpatul S.P., în sensul că inculpatul S.M. să mute autoturismul taxi al părţii vătămate din faţa locuinţei în altă parte.
Aşa cum s-a arătat, fiind înştiinţat telefonic, fratele părţii vătămate i-a adus la cunoştinţă soţiei lui D.I., respectiv D.J., pretenţiile şi condiţiile făptuitorilor şi după ce a făcut rost de 4000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 lei, aceasta a mers la dorinţa inculpaţilor S.V. şi S.M., găsindu-l pe primul acasă.
Martora D.J. declară că avea impresia că era aşteptată de inculpat, care i-a cerut să nu anunţe poliţia şi i-a spus că va face bine să facă rost de întreaga sumă de 10.000 dolari S.U.A., refuzând propunerea martorei de a merge şi ea la locul în care partea vătămată era ţinută cu forţa.
În aceeaşi noapte, inculpaţii S.V. şi S.M. au mers cu un taxi, după ce au fost contactaţi telefonic de ceilalţi inculpaţi, la locul în care era ţinută partea vătămată.
După ce banii au fost împărţişi între toţi inculpaţii, partea vătămată D.I. a fost luată de inculpaţii S.V. şi S.M. şi adusă la domiciliul său cu autoturismul taxi aparţinând acesteia şi condus de inculpatul S.M.
Partea vătămată a fost internată în spital, loc în care, în următoarele zile, au venit inculpaţii S.V. şi S.M. şi l-au ameninţat pentru a-l determina să remită şi diferenţa de bani până la 10.000 dolari S.U.A.
Aceleaşi ameninţări sunt prezentate şi de martora D.J., soţia părţii vătămate ca fiind aduse de către cei doi inculpaţi.
Fiind audiaţi în cauză, inculpaţii S.P., I.I. şi D.V., au recunoscut participarea lor la săvârşirea acestor fapte, detaliind împrejurările comiterii şi relevând rolul inculpaţilor S.V. şi S.M.
Întrucât inculpatul S.M. s-a sustras urmăririi penale, cauza a fost disjunsă faţă de acesta, formându-se prezentul dosar.
Inculpatul S.M., ca de altfel şi inculpatul S.V., nu a recunoscut participarea sa, cu vinovăţie la comiterea faptelor, declarând că a făcut doar oficiul de a transporta banii celorlalţi inculpaţi.
Apelul inculpatului S.M., prin care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita sa condamnare, fiind nevinovat, a fost respins, prin Decizia penală nr. 123 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, însă susţinut oral prin apărător şi personal, în principal, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv lipsa vinovăţiei, neavând cunoştinţă despre iniţiativa, pregătirea şi realizarea infracţiunii, iar în subsidiar, solicitând luarea în considerare a cazului de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., prin reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Pentru a reţine situaţia de fapt expusă şi vinovăţia inculpatului, instanţa a avut în vedere mijloacele de probă administrate în cele două faze, parcurse de procesul penal.
Martora D.J. (în prezent P.), soţia părţii vătămate D.I. la acea dată, a arătat că, în momentul în care a mers la familia S., pentru a afla amănunte în legătură cu răpirea soţului, avea impresia că era aşteptată de inculpatul S.V. şi care i-a promis că o ajută cu condiţia să nu anunţe poliţia. Deşi nu era prezent în locuinţă şi inculpatul S.M., acesta neanunţat de cineva, a venit la locuinţa martorei unde anterior tatăl său sosise pentru a prelua banii şi ambii au plecat cu taxiul spre locul sechestrării, refuzând să fie însoţiţi de un membru al familiei părţii vătămate.
La fel de relevantă pentru dovedirea participării în deplină cunoştinţă de cauză a altor doi inculpaţi, este precizarea martorei sus-amintite, în sensul că inculpaţii S., tată şi fiu, au vizitat partea vătămată la spital, cerând familiei să facă rost şi de diferenţa de bani până la 10.000 dolari S.U.A., pentru că aşa au promis, proferând ameninţări că le vor lua copii şi că „ce s-a întâmplat până în acel moment nu a fost nimic".
Martorul S.I., proprietarul imobilului în care a fost lipsită de libertate partea vătămată, a confirmat prezenţa inculpaţilor S.V. şi S.M. în imobil anterior momentului aducerii banilor, respectiv, în jurul orelor 24,00, când inculpatul S.M. a deplasat autoturismul taxi al părţii vătămate în altă parte, aflând de la S.P. despre implicare inculpaţilor S. în cauză.
Toţi ceilalţi inculpaţi, în cursul urmăririi penale, au descris concordant modul în care inculpaţii S.V. şi S.M., au avut iniţiativa săvârşirii infracţiunilor, aceştia cunoscând că partea vătămată deţine o sumă importantă de bani din vânzarea unui apartament, şi au participat faptic la executarea acţiunilor contributive pentru realizarea scopului propus.
Instanţele au înlăturat justificat susţinerile acestor inculpaţi din cursul judecăţii, prin care au revenit asupra conţinutului declaraţiilor de la urmărirea penală, constatând, pe de o parte respectarea dispoziţiilor procesual penale în administrarea interogatoriilor din prima fază a procesului penal, inclusiv cu asigurarea dreptului la apărare, iar pe de altă parte, lipsa oricăror elemente de fapt care să susţină versiunea prezentată instanţei de aceşti inculpaţi, potrivit căreia, partea vătămată ar fi avut o datorie faţă de un terţ, iar ei, inculpaţii, l-au adus fără constrângere pe cel vătămat la o discuţie paşnică, finalizată prin buna-înţelegere.
Reţinând aşadar, participarea inculpatului S.M. cu vinovăţie la săvârşirea infracţiunilor a căror parte vătămată a fost D.I., Curtea va constata ca fiind întemeiată critica recurentului sub acest caz de casare.
Nici motivul de casare privind individualizarea pedepsei, invocat în subsidiar de inculpat, nu este întemeiat.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prevalând chiar, faţă de cuantumul acestora, care reprezintă minimul special prevăzut de lege, datele pozitive de caracterizare a inculpatului, respectiv, tânăr şi fără antecedente penale.
În raport de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, reducerea pedepselor şi implicit, a celei rezultante nu se justifică, sancţiunea, în cuantumul aplicat, fiind necesară realizării funcţiilor sale de constrângere şi reeducare, precum şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Întrucât nu s-a constatat din examinarea hotărârilor, nici existenţa vreunuia din cazurile de casare care ar putea fi luate în considerare din oficiu, recursul inculpatului S.M. urmează să fie respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 aprilie 2002 la 8 septembrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M., împotriva deciziei penale nr. 123/ A din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 aprilie 2002 la 8 septembrie 2004.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4410/2004. Penal. Recurs (art. 211 alin.2 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 4413/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
