ICCJ. Decizia nr. 4417/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4417/2004
Dosar nr. 2666/2004
Şedinţa publică din 8 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 330 din 9 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
- A.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza finală din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 13 alin. (1) şi (3) prima teză din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul arestării preventive de la 11 februarie 2003, la zi.
- Ş.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) prima teză din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în conformitate du dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul arestării preventive de la 13 februarie 2003, la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 100 dolari S.U.A. dobândită de inculpatul Ş.D. şi a sumelor de 119.000.000 lei şi respectiv de 500.000 lei dobândite de inculpatul A.V.
În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpaţii A.V. şi Ş.D. au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 20 milioane lei reprezentând daune morale către partea vătămată H.A.M., iar inculpatul A.V. la plata sumei de 30 milioane lei daune morale către partea vătămată P.B.G.P.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul Ş.D. a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul A.V. la plata sumei de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 10 februarie 2003, inculpatul Ş.D. a transportat-o pe minora H.A.M. în vârstă de 16 ani la domiciliul inculpatului A.V. căruia i-a vândut-o pentru suma de 100 dolari în scopul de a fi exploatată prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Partea vătămată H.A.M. a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu cinci bărbaţi, unul dintre aceştia, martorul Z.I., sesizând, la rugămintea victimei, organele de poliţie cu privire la situaţia acesteia.
Pe data de 11 februarie 2003, organele de poliţie au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului A.V. unde, alături de H.A.M., au găsit-o şi pe partea vătămată P.B.G.P. în vârstă de 13 ani; aceasta fusese cumpărată de inculpat de la o persoană necunoscută, în luna noiembrie 2002 şi obligată să se prostitueze, aducându-i, astfel, foloase băneşti.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: denunţ, procese verbale de constatare, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorului Z.I., procese verbale de confruntare, declaraţiile inculpaţilor.
Inculpatul Ş.D. nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, în timp ce inculpatul A.V. a avut o atitudine oscilantă, pentru ca în faţa instanţei de judecată să nege comiterea vreunei fapte penale şi să retracteze declaraţiile date în faza de urmărire penală.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 304 din 29 aprilie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor.
Starea de arest a acestora a fost menţinută, iar prevenţia a fost dedusă la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului A.V. fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii Ş.D. şi A.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul Ş.D. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi reducerea pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171, 12, 17, 14 C. proc. pen.
Inculpatul A.V. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate.
Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, Curtea constată că instanţele de judecată au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, au stabilit în mod just vinovăţia inculpaţilor şi au dat încadrarea juridică legală şi temeinică infracţiunilor săvârşite de aceştia.
Din declaraţiile părţii vătămate H.A.M. coroborat cu depoziţiile martorului Z.I., precum şi cu declaraţiile inculpatului A.V. date în timpul urmăririi penale, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul Ş.D. a vândut victima pentru a fi exploatată prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Astfel, partea vătămată a fost încunoştinţată de inculpatul A.V. că Ş.D. i-a vândut-o pentru suma de 100 dolari S.U.A., iar sus-numitul recunoaşte scopul acestei achiziţii, acela de a o obliga să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi racolaţi chiar de el.
Martorul Z.I., client al părţii vătămate a aflat de la aceasta că este sechestrată şi constrânsă la practicarea prostituţiei, astfel că a anunţat organele de poliţie.
Inculpatul Ş.D. a profitat de încrederea pe care minora H.A.M. o avea în el ca urmare a relaţiei pe care cei doi o aveau de 5 luni de zile, astfel că aceasta nu i-a putut bănui intenţiile de a o vinde în scopul exploatării ei sexuale.
Pentru aceste motive, Curtea constată că apărările prin care inculpatul Ş.D. şi-a susţinut nevinovăţia sunt nefondate şi urmează să le respingă ca atare.
Încadrarea juridică este legală şi temeinică, astfel că nu se impune schimbarea acesteia.
Cât priveşte individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, Curtea constată că aceasta s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţa de judecată a dat eficienţă cuvenită criteriilor generale referitoare la pericolul social concret al faptelor săvârşite, la modalitatea de comitere şi la consecinţele pe care acestea le-au avut asupra celor două victime minore.
Inculpaţii au avut o poziţie procesuală nesinceră, ambii fiind recidivişti.
Curtea constată că, în raport de aceste date şi împrejurări, pedepsele aplicate au fost corect individualizate, în acord şi cu scopul preventiv-educativ al acestora, potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acestora.
Aşa fiind, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile inculpaţilor A.V. şi Ş.D.
Timpul arestării preventive se va deduce din durata pedepselor aplicate, pentru inculpatul A.V. de la 11 februarie 2003 la 8 septembrie 2004, iar pentru inculpatul Ş.D. de la 13 februarie 2003 la 8 septembrie 2004.
Fiecare inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.V. şi Ş.D. împotriva deciziei penale nr. 304 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpatului A.V. de la 11 februarie 2003, iar pentru inculpatul Ş.D. de la 13 februarie 2003 la 8 septembrie 2004.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4414/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4424/2004. Penal. Cont.exec. Recurs → |
|---|
