ICCJ. Decizia nr. 4479/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4479/2004
Dosar nr. 2925/2004
Şedinţa publică din 10 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 27 noiembrie 2003, Tribunalul Călăraşi a condamnat pe inculpatul I.V.C. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi la 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de „port ilegal al cuţitului în locuri publice" prevăzută de art. 11 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost admise, în parte, pretenţiile civile ale părţii civile G.I.C., inculpatul fiind obligat să plătească acesteia 25.000.000 lei despăgubiri civile şi 20.000.000 lei daune morale.
Inculpatul a mai fost obligat la 12.867.918 lei despăgubiri către C.A.S. a municipiului Bucureşti şi la 6.579.069 lei către C.A.S. Ialomiţa.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuţitul corp delict.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara de 19 iulie 2003, după ce a consumat două sticle cu bere în barul S. din municipiul Călăraşi, cu prietenii săi C.C.M. şi V.I.A., inculpatul I.V.C., luând de la barman cuţitul tip „fluture", ce-l avusese în păstrare, la acesta, însoţit şi de prietena sa S.M., elevă, cu toţii s-au deplasat cu un autoturism taxi la discoteca din satul Drajna, jud. Călăraşi, unde au ajuns, în jurul orei 23,30.
În jurul orei 0,30, în timp ce I.V.C. se afla cu S.M. şi cu martora D.Şt.A. în apropierea ringului de dans, partea vătămată G.I.C., din satul Drajna a trecut pe lângă ei, atingându-l pe inculpat, din greşeală, cu umărul, după care între ei a avut loc o altercaţie, fără a degenera în violenţe.
A intervenit C.C.M., cunoscut al inculpatului, care a încercat să aplaneze conflictul, G.I.C. înjurându-l, motiv pentru care martorul l-a împins, partea vătămată căzând pe spate.
În acest timp, S.M. s-a dus după C.C.M. şi V.I.A. (care se aflau în altă parte a discotecii), spunându-le că inculpatul se ceartă cu o persoană. Alertaţi, cei doi s-au deplasat la locul conflictului (unde nu se mai aflau inculpatul, partea vătămată şi C.C.M.), fără a şti exact ce se întâmplă, declanşându-se o ceartă între C.C.M. şi V.I.A., veniţi din Călăraşi şi câţiva tineri din satul Drajna, ce erau la discotecă.
La scurt timp, observând cearta ivită, inculpatul s-a hotărât să se alăture prietenilor săi din Călăraşi, la un moment dat, scoţând cuţitul din buzunar şi înjunghiindu-l pe G.I.C. (aflat în apropiere) în hemitoracele stâng, în zona inimii.
Victima a fost transportată la Spitalul din Slobozia, în stare de comă, unde s-a intervenit chirurgical, de urgenţă.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că G.I.C. a suferit o plagă penetrantă prin înjunghiere în regiunea toracică stânga, insuficienţă respiratorie acută şi hemopneumotorax stâng, necesitându-i 30-35 zile de îngrijiri medicale, leziunile de violenţă punându-i viaţa în primejdie.
Împotriva sentinţei penale menţionate a declarat apel inculpatul, solicitându-se achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1999, modificată prin Legea nr. 169/2002, deoarece nu s-a demonstrat că inculpatul a fost purtător de cuţit permanent şi în mod obişnuit; nu s-a reţinut scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv contribuţia victimei prin lovirea inculpatului cu piciorul, declanşându-se astfel conflictul şi nu s-au acordat circumstanţele atenuante conform art. 74 – art. 76 C. pen., respectiv conduita iresponsabilă a inculpatului; pentru reţinerea tentativei era necesar să se stabilească intenţia inculpatului de a săvârşi infracţiunea, şi avându-se în vedere culpa comună să fie înlăturate daunele morale şi reduse la jumătate despăgubirile materiale.
Prin Decizia penală nr. 217/ R din 29 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, cu motivarea că nu este cazul achitării pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002, deoarece sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni; în cauză nu poate fi făcută aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., deoarece nici o probă administrată nu confirmă apărarea inculpatului şi susţinerile sale; s-a respins cererea de acordare a circumstanţelor atenuante, deoarece inculpatul a avut o poziţie nesinceră în timpul procesului penal, nu a acoperit prejudiciul patrimonial şi moral suferit de partea vătămată, iar vârsta tânără şi lipsa antecedentelor penale nu justifică aplicarea în mod direct şi obligatoriu a dispoziţiilor legale privitoare la circumstanţele atenuante.
Decizia penală a instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, care prin apărător, a reiterat, parţial, motivele din apel. S-a susţinut greşita încadrare juridică, constând în reţinerea a două infracţiuni în loc de una singură, complexă, „deţinerea de armă albă", infracţiune de pericol, fiind mijloc de realizare a infracţiunii de rezultat, tentativă la omor, astfel că această infracţiune absoarbe pe cealaltă.
Înalta Curte, consideră că este depăşită şi eronată susţinerea concursului, dublat de conexitate etiologică, respectiv că infracţiunea mijloc nu ar avea autonomie proprie, fiind absorbită de prima infracţiune, ca o activitate necesară pentru realizarea acesteia.
În teza unităţii infracţionale nu s-a avut în vedere că în realitatea obiectivă se săvârşise atât obiectiv cât şi subiectiv, două infracţiuni distincte.
Deci, în raport de fiecare faptă în parte şi în cazul în speţă, se realizează câte o activitate fizică şi o rezoluţie infracţională proprie, săvârşindu-se două fapte autonome, aflate în concurs real.
Legea nu dă nici o eficienţă, sub aspectul existenţei infracţiunii, situaţiei că o infracţiune este legată de alta, chiar dacă ar fi printr-un raport de la mijloc la scop.
În legislaţia penală, orice activitate, care înfrânge o dispoziţie legală de drept penal material, atrage aplicarea textului respectiv şi a unei sancţiuni distincte.
În concluzie, în raport de prevederile art. 33 lit. a) teza a II-a C. pen., potrivit cărora există concurs de infracţiuni, chiar dacă una dintre acestea a fost comisă pentru săvârşirea altei infracţiuni, întrucât faptele reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză constau în acţiuni distincte, fiind prevăzute în codul penal şi legea specială ca infracţiuni de sine stătătoare, păstrându-şi autonomia infracţională.
S-a mai criticat Decizia penală, susţinându-se că s-ar fi comis o gravă eroare de fapt prin reţinerea tentativei la infracţiunea de omor calificat fără aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării), respectiv faptul că victima a provocat scandalul şi a acţionat prima.
Această critică este în neconcordanţă cu probele dosarului.
Examinându-se actele dosarului, se constată că inculpatul a susţinut că, în prima fază a conflictului, între el şi victimă, comis în prezenţa apropiată a martorilor C.C.M., S.M. şi D.Şt.A., a fost lovit cu o sticlă de bere peste mână, iar în faza a doua a conflictului, când a ieşit în stradă, a fost lovit cu „piciorul în spate" de către partea vătămată.
Aceste afirmaţii ale inculpatului nu sunt confirmate de nici o probă a dosarului.
Martorul C.C.M. în declaraţia de la procuror a arătat că „pe tot parcursul altercaţiei I.V.C. nu a lovit cu pumnul sau cu piciorul vreo persoană şi nici nu a fost lovit în această modalitate de către altcineva. Nu este adevărat că G.I.C. l-ar fi lovit pe C.C.M. cu pumnul sau cu piciorul", iar în declaraţia din instanţă în ce priveşte prima fază a conflictului declara că „nici în bar nu am văzut ca partea vătămată să-l lovească pe inculpat cu vreo sticlă de bere", iar în legătură cu faza a doua a conflictului a precizat că „În momentul acela inculpatul a scos cuţitul şi l-a lovit. În timpul în care se desfăşura scandalul G.I.C. nu era de faţă şi deci nu l-a lovit pe inculpat".
Martorele D.Şt.A. şi S.M., nici în declaraţiile de la procuror şi nici în instanţă nu îl indică pe G.I.C. că ar fi lovit în vreun mod oarecare pe inculpat.
Nici victima G.I.C. nu confirmă că ar fi lovit în vreun mod pe inculpat.
În concluzie, faţă de cele arătate, Înalta Curte consideră că nu este cu nimic dovedită scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., pretinsă de inculpat.
În final este criticată Decizia instanţei de apel pentru greşita individualizare a pedepsei „întemeiat se puteau reţine circumstanţe atenuante", solicitându-se reducerea pedepsei.
Nici această critică nu este întemeiată.
Înalta Curte apreciază, ca şi instanţa de apel, că sancţiunea stabilită inculpatului este just individualizată, nefiind cazul acordării circumstanţelor atenuante, întrucât au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care şi gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite, punându-se în pericol viaţa victimei prin înjunghierea acestuia în zona inimii, fiind salvat numai datorită intervenţiei medicale de urgenţă.
În mod corect s-a apreciat că pedeapsa de 8 ani închisoare, cu privare de libertate, este în măsură să atingă scopul educativ şi de prevenire a săvârşirii unor alte infracţiuni, prevăzut de art. 52 C. pen.
Recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, menţinându-se hotărârea atacată, ca fiind temeinică şi legală.
Conform dispoziţiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive.
În conformitate cu prevederile art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V.C. împotriva deciziei penale nr. 217/ R din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 iulie 2003 la 10 septembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4478/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4480/2004. Penal. Art174, 175 .c pen. Recurs → |
|---|
