ICCJ. Decizia nr. 4507/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4507/2004
Dosar nr. 263/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1004 din 11 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul M.M. la:
- 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, raportat la art. 176 lit. a) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 116 C. pen., s-a luat faţă de inculpat, măsura interzicerii dreptului de a se afla în municipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001 la zi.
S-a luat act că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a două bucăţi de lemn, o coadă de topor, o lamă de topor şi un obiect tăietor.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 15 decembrie 2001, organele de urmărire penală au fost sesizate de către inculpatul M.M. cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, pe fondul unei crize de gelozie şi al consumului de alcool şi-a lovit în mod repetat concubina, victima S.M., lovituri în urma cărora aceasta a decedat.
S-a reţinut că inculpatul convieţuia cu victima, în calitate de concubină, de aproximativ 6 ani şi că, din această relaţie s-a născut un copil minor.
Pe parcursul timpului, relaţiile dintre cei doi concubini s-au deteriorat din cauza infidelităţii victimei, între ei având loc o serie de certuri.
Pe fondul acestei stări tensionate, la data de 14 decembrie 2001, între inculpat şi victimă a avut loc o altercaţie, în cadrul căreia, cel dintâi a aplicat celei de-a doua, în mod repetat, lovituri cu o bucată de lemn atât în zona capului cât şi în alte zone ale corpului.
A doua zi, respectiv, 15 decembrie 2001, pe fondul aceleiaşi stări conflictuale, inculpatul a lovit-o din nou şi în mod repetat pe victimă, atât cu o bucată de lemn cât şi cu o coadă de topor până când aceasta a decedat.
Raportul de autopsie medico-legală, întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei S.M.L. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic consecutiv unui politraumatism, cu plăgi multiple, hematoame întinse şi fracturi costale stânga.
S-a mai arătat că leziunile de violenţă constatate la autopsie, s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure (unele de formă alungită), prin lovire cu corp tăietor-înţepător ca şi prin contact cu un corp fierbinte şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.M. pe care a criticat-o în principal, cu privire la insuficienţa materialului probator, solicitând reaudierea martorilor propuşi în apărare, cât şi a celorlalte probe, iar în subsidiar, referitor la pedeapsa aplicată pe care o consideră ca fiind exagerat de mare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 762 din 16 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În motivarea acestei decizii, s-a arătat că din probele existente la dosar rezultă că în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a solicitat, în circumstanţiere audierea a două persoane în calitate de martori pentru a dovedi că victima, concubina sa, întreţinea relaţii şi cu alţi bărbaţi, dar că în mod justificat a fost respinsă administrarea acestei probe câtă vreme, această afirmaţie a fost înlăturată cu depoziţia martorului B.I. care, în declaraţia dată a arătat că atâta timp cât victima a convieţuit cu inculpatul nu a văzut-o în compania altor bărbaţi, acelaşi lucru fiind confirmat şi de fiul lui, şi anume M.I., audiat de asemenea, în calitate de martor.
Faţă de cele mai sus-arătate, a apreciat instanţa de apel că în cauză au fost respectate prevederile art. 323 – art. 327 C. proc. pen., vizând cercetarea judecătorească, aşa încât, cererea de trimitere a cauzei pentru rejudecare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la critica privind greşita individualizare a pedepsei, instanţa de apel a arătat că în cauză, au fost respectate prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de modul şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de gradul concret de pericol socialal infracţiunii săvârşite, cât şi de valoarea socială ocrotită de lege, toate coroborate cu circumstanţele personale ale inculpatului care a recunoscut fapta săvârşită şi nu este cunoscut cu antecedente penale, concluzionând că executarea pedepsei în limitele stabilite de prima instanţă este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru unul din motivele invocate şi la judecata în apel şi anume, severitatea pedepsei aplicate, solicitând redozarea acesteia, în sensul reducerii prin reaprecierea criticilor de individualizare.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de probele administrate în cauza din care rezultă că inculpatul este autorul faptei pe care a încadrat-o în textele de lege corespunzătoare şi pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
Aplicând inculpatului o pedeapsă de 16 ani închisoare, cu numai un an peste limita minimă a textului de lege incriminator, nu se poate susţine că aceasta este severă, având în vedere modalităţile în care fapta a fost comisă, respectiv, prin aplicarea victimei, în mod repetat, de lovituri cu corpuri dure, cauzarea de leziuni cu corpuri tăietoare, cât şi prin alăturarea de corpuri fierbinţi, prin care i-a produs suferinţe neomeneşti şi care relevă un sporit grad de pericol social.
Faptul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa amintită se datorează şi datelor ce caracterizează pozitiv persoana sa, respectiv, lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea comiterii faptei, fără ca acestea din urmă să poată fi reţinute drept circumstanţe atenuante.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că, verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care, analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.M. este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 762 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2001, la 14 septembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4506/2004. Penal. Art. 197 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4508/2004. Penal. Art.174 , 175 c.pen. Recurs → |
|---|
