ICCJ. Decizia nr. 4511/2004. Penal. Art. 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4511/2004
Dosar nr. 2549/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 11 februarie 2004, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul P.D. la:
- 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei inculpatului i-a fost interzisă exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88, din pedeapsa de executat, s-a dedus durata arestării preventive de la 29 martie 2003, la zi.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui par în lungime de 215 cm. şi grosimea de 8 cm, aflat la camera de corpuri delicte a instanţei (poziţia 52/2003 în registrul de evidenţă a corpurilor delicte).
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.N., în sensul că inculpatul P.D. a fost obligat să plătească suma de 20.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, fiind respinse restul pretenţiilor ca nedovedite.
Prin aceeaşi hotărâre inculpatul a mai fost obligat să plătească:
- Spitalului clinic nr. 3 Iaşi suma de 28.035.899 lei;
- Spitalului de adulţi Bârlad suma de 628.486 lei;
- Serviciului de ambulanţă judeţean Vaslui suma de 4.899.000 lei, pentru toate cu titlu de despăgubiri civile.
Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 16.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu la judecată urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul P.D. locuieşte într-o casă proprietate personală în comuna Zorleni, jud. Vaslui şi are ca vecin pe unchiul său P.D., soţul victimei P.M.
Imediat după punerea în aplicare a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, între inculpat şi unchiul său au apărut neînţelegeri cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe de teren intravilan şi extravilan şi în special în legătură cu un teren ce se află între cele două proprietăţi din comuna Zorleni.
Din cercetări a rezultat că suprafaţa de teren în dispută aparţinea inculpatului, fără însă a fi stabilit pe cale judecătorească acest lucru.
În legătură cu acest litigiu inculpatul s-a adresat în mai multe rânduri Primăriei Zorleni, fără însă a fi primit vreo rezoluţie.
Urmare a acestor neînţelegeri, între inculpat şi unchiul său au existat numeroase certuri.
Pe fondul acestei stări de lucruri, în ziua de 29 martie 2003, în jurul orelor 15,00, în timp ce inculpatul se afla în curtea sa unde amenaja un gard cu numitul P.Şt., a venit victima, P.M., care s-a îndreptat către o glugă de coceni situată pe proprietatea sa, dar în apropierea inculpatului.
La scurt timp, între inculpat şi victimă a început o ceartă, fiecare din cei doi adresându-şi, reciproc, cuvinte şi expresii jignitoare, prilej cu care victima i-a reproşat inculpatului că nu are nici un drept asupra terenului, spunându-i să plece în comuna Viişoara de unde a venit.
Auzind larmă, la scurt timp, P.D., soţul victimei, s-a deplasat în apropierea glugii de coceni şi a gardului pe care îl construia inculpatul, având asupra sa o greblă cu coada din lemn, pe care o folosise la treburi în grădină.
Cearta dintre inculpat şi soţii P. a continuat, iar la un moment dat cel dintâi a luat o creangă din lemn uscat cu care a aplicat victimei o lovitură în zona capului, urmare a cărui fapt aceasta a căzut lângă gluga de coceni.
După lovirea victimei, inculpatul s-a manifestat în continuare violent şi în cadrul conflictului pe care l-a purtat cu unchiul său căruia i-a aplicat un număr de 2-3 lovituri peste braţul stâng.
Văzând că victima P.M., în urma loviturii primite nu s-a mai ridicat de la pământ, numitul P.F., care a asistat la derularea conflictului, s-a deplasat pentru a anunţa o ambulanţă.
Între timp, la locul faptei, a venit şi numita P.M. care a acordat victimei primul ajutor.
Întrucât victimei îi curgea sânge din cap, au fost luate măsuri ca aceasta să fie transportată cu ajutorul unei maşini de ocazie până în staţia de autobuz din comună, de unde a fost preluată de salvare şi transportată la Spitalul municipal Bârlad, unde a fost internată în perioada 28 - 29 martie 2003, cu diagnosticul I.C.C. cu plăgi contuzie interparietală şi fractură parietală (agresiune).
Din cauza gravităţii leziunilor craniene şi a unei evoluţii nefavorabile s-a dispus transferarea victimei la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Treime Iaşi, unde a fost internată în perioada 29 martie 2003 – 15 aprilie 2003.
Evoluţia stării sănătăţii a fost nefavorabilă, iar la data de 15 aprilie 2003, la cererea familiei aceasta a fost externată, decedând la data de 16 aprilie 2003, la domiciliu.
Raportul de constatare medico-legală de autopsie întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei P.M. a fost violentă şi s-a datorat comei cerebrale, consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de calotă şi bază de craniu, hemoragie meningee, hematom intracerebral lob occipital drept, contuzie şi dilacerare cerebrală-operat, produs prin lovirea capului cu un obiect contondent (posibil par), între traumatism şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la:
greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor, deoarece din modul în care s-a desfăşurat conflictul nu se poate trage concluzia că a lovit pe victimă cu intenţia de a o ucide, motiv pentru care în cauză se impunea condamnarea sa pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte;
omisiunea de a se constata că fapta a fost comisă în condiţiile stării de puternică tulburare cauzată de victima care a încercat să-l lovească cu o greblă, condiţii în care lovirea victimei a fost un act de apărare, motiv pentru care, în favoarea sa, se impunea a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 132 din 15 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.D.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „Este cert stabilit faptul că între inculpat şi unchiul său P.D. şi soţia acestuia P.M. exista o stare conflictuală veche generată de neînţelegeri cu privire la apartenenţa unei suprafeţe de teren ce desparte cele două proprietăţi şi că „din modalitatea în care inculpatul a acţionat aplicând victimei o lovitură cu intensitate într-o zonă vitală şi folosind mijloace apte să producă moartea, rezultă intenţia sa de a ucide victima".
S-a mai arătat că „chiar dacă inculpatul nu a urmărit rezultatul faptei a prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii lui, în cauză fiind îndeplinite cerinţele art. 19 alin. (2) lit. b) C. pen., vizând vinovăţia sub forma intenţiei moderate", situaţie în care este realizată latura subiectivă a infracţiunii de omor şi nu cea a infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., iar împrejurarea că ulterior operaţiei a survenit o agravare sendară pulmonară cu dispnee şi subcombare traheo bronşică şi victima a fost externată la cererea familiei nu este în măsură să justifice încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 183 C. pen., atâta vreme cât s-a stabilit că între traumatism şi deces exista o legătură directă de cauzalitate, acţiunea violentă a inculpatului fiind decisivă, ceeace va caracteriza conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor.
Cu privire la cea de a doua critică s-a arătat că „În favoarea inculpatului nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece, aşa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, iniţial între inculpat şi victimă a început o ceartă, părţile adresându-şi reciproc cuvinte şi expresii jignitoare, după care inculpatul a luat o creangă din lemn uscat şi i-a aplicat victimei o lovitură puternică în zona capului, aceasta căzând la pământ, situaţie în care nu se poate fi vorba că acesta a acţionat sub impulsul unei puternice tulburări cauzată de comportarea culpabilă a victimei şi care să justifice reţinerea stării de provocare.
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs de către inculpat pe care a criticat-o în principal cu privire la greşita condamnare pentru infracţiunea de omor, întrucât în cauză se impunea a se constata că fapta a fost comisă în condiţiile legitimei apărări, motiv pentru care se impunea a se dispune achitarea, iar în subsidiar, referitor la încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 183 C. pen., lovituri cauzatoare de moarte, omisiunea reţinerii în favoarea sa atât a circumstanţei atenuante provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cât şi de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu consecinţe asupra pedepsei aplicate pe care o consideră, în cazul în care se va menţine hotărârea primei instanţe, că este prea severă.
Recursul declarat de inculpat este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Analizând actele şi lucrările de la doar se constată că în cauză atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmate de materialul probator administrat în cauză şi a încadrat fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, însă se constată că pedeapsa aplicată acestuia este prea severă, impunându-se a fi redusă pentru considerentele ce se vor arăta mai jos.
Cu privire la motivele de casare invocate de inculpat, care vizează greşita sa condamnare întrucât în cauză se impune a se constata că fapta a fost comisă în condiţiile legitimei apărări, încadrarea juridică a faptei, menţinerea prevederilor art. 73 lit. b) şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sunt de arătat următoarele:
pentru a se putea pretinde fapta a fost comisă în condiţiile legitimei apărări, în mod necesar trebuie îndeplinite elementele legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen.; respectiv să fi existat un atac material direct, imediat şi injust, un pericol grav cerat prin atacul provocat de victimă care pun în pericol grav drepturile celui atacat, ori a altuia, precum şi necesitatea înlăturării acestuia. Îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor cerinţe este o îndreptare, astfel că lipsa chiar şi numai a uneia dintre ele face, neoperantă aplicarea prevederilor referitoare la legitima apărare.
În speţă se constată că cerinţele art. 44 alin. (2) C. pen., nu sunt îndeplinite, câtă vreme din probele de la dosar rezultă că inculpatul a lovit pe victimă fără ca aceasta să fi fost înarmată, situaţie în care nu era îndeplinită cerinţa existenţei unui atac şi cu atât mai puţin ca acesta să fie de natură a pune în pericol persoana acestuia.
Prin urmare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 44 alin. (2) C. pen., susţinerea inculpatului că a săvârşit fapta în condiţiile legitimei apărări este neîntemeiată.
Întrucât criticile privind încadrarea juridică a faptei şi nereţinerea circumstanţei atenuantă a provocării au format obiect al criticilor invocate şi la judecata în apel, cărora instanţa le-a dat o motivare corespunzătoare redată detaliat în prezenta decizie, şi pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte pe deplin, susţinerea acelor argumente nu se mai impune, ţinând seama şi de faptul că în legătură cu aceste critici nu mai este nimic de adăugat.
Cu privire la critica privind nereţinerea de circumstanţe atenuante, invocată pentru prima dată la instanţa de recurs, se constată că nu era întemeiată.
În cauză faţă de pericolul social ridicat al faptei, reţinerea de Circumstanţe atenuante nu se justifică.
Referitor la critica privind pedeapsa aplicată se constată că este întemeiată.
Chiar dacă în cauză în favoarea inculpatului nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante, la dozarea pedepsei trebuia să ţină seama într-o măsură mai mare de faptul că acesta nu are antecedente penale, cât şi împrejurările în care s-a comis fapta respectiv pe fondul unui conflict mai vechi dintre inculpat şi victimă, care au avut la bază neînţelegeri legate de o suprafaţă de pământ, acestea fiind în măsură să conducă la concluzia că executarea pedepsei într-un cuantum mai redus, respectiv orientat către limita minimă a textului de lege incriminator este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele ce preced, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.D. este fondat numai în ce priveşte pedeapsa privativă de libertate aplicată al cărui cuantum urmează a fi redus şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 132 din 15 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 40 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Vaslui, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care o reduce de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare, cu menţinerea pedepsei complementare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 martie 2003, la 14 septembrie 2004.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4508/2004. Penal. Art.174 , 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4512/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
