ICCJ. Decizia nr. 4514/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4514/2004
Dosar nr. 275/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 163 din 15 mai 2003, Tribunalul Mehedinţi a condamnat, între alţii, pe inculpatul U.G.V. la:
- un an şi 9 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. (fapta săvârşită la data de 28 – 29 august 2002);
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. (fapta săvârşită la data de 29 august 2002).
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus reţinerea de 24 de ore din data de 30 august 2002, precum şi durata arestării preventive de la 9 noiembrie 2002, la zi.
S-a constatat că partea vătămată B.P.D., nu s-a constituit parte civilă.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B.E. şi a obligat în solidar pe inculpatul U.G.V. şi C.S.I. (condamnat în cauză) aceştia în solidar şi cu părţile responsabile civilmente U.G. şi C.D., să plătească numitei părţi vătămate suma de 5.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea vătămată F.Şt.
Sus-numiţii inculpaţi au mai fost obligaţi, în solidar, atât între ei cât şi cu părţile responsabile civilmente U.G. şi C.D. să plătească părţii civile B.E. suma de 693.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul U.G.V. a fost obligat să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente U.G., suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În seara zilei de 17 august 2002, inculpaţii U.G.V. şi C.S.I., împreună cu alte persoane, s-au deplasat la o discotecă din comuna Poroina Mare unde se afla şi partea vătămată B.P.D., în vârstă de 14 ani.
La sfârşitul programului de discotecă, partea vătămată a plecat spre domiciliul său cu maşina condusă de numitul G.V., însoţită fiind de inculpaţi şi alte persoane.
La locul numit P.C., conducătorul autoturismului, G.V., a oprit pentru a asculta muzică, ocazie cu care celelalte persoane au coborât în câmp.
Fiind întuneric, inculpatul C.S.I. a luat-o cu forţa pe partea vătămată şi a deplasat-o la o distanţă de cca. 40 m de autoturism, încercând să întreţină raporturi sexuale cu aceasta prin violenţă.
Acelaşi lucru a intenţionat să-l facă şi inculpatul U.G.V.
Întrucât G.V. a pornit motorul autoturismului, inculpaţii au renunţat la intenţia de a obliga pe partea vătămată să întreţină relaţii sexuale.
1. În noaptea de 28 – 29 august 2002, cei trei inculpaţi au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate F.Şt. şi dintr-o încăpere au încercat să sustragă o butelie de aragaz. Întrucât au fost surprinşi de partea vătămată, pentru a-şi asigura scăparea au lovit-o cu pumnii şi cu o bâtă, după care au fugit.
2. În ziua de 29 august 2002, în timp ce inculpatul C.S.I. a asigurat paza locuinţei părţii vătămate B.E., inculpatul U.G.V. a pătruns în casă de unde a sustras suma de 2.500.000 lei, tacâmuri, farfurii şi alte bunuri.
Fiind surprins de nepoata părţii vătămate, numita B.A., inculpatul U.G.V. a ameninţat-o cu un cuţit, după care, împreună cu celălalt inculpat, au părăsit locul faptei, abandonând bunurile sustrase.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpaţii U.G.V. şi C.S.I.
Prin apelul declarat, parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de tâlhărie şi respectiv tentativă la infracţiunea de tâlhărie într-o singură infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., precum şi la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor pe care le consideră ca fiind prea mici în raport cu activitatea infracţională desfăşurată.
Inculpaţii au criticat aceeaşi hotărâre, în principal, cu privire la greşita lor condamnare, solicitând a se dispune achitarea lor, întrucât nu a săvârşit faptele imputate iar, în subsidiar, reducerea pedepselor pe care le consideră ca fiind prea severe.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 525 din 17 noiembrie 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpaţii U.G.V. şi C.S.I., a desfiinţat sentinţa atacată şi descontopit pedepsele aplicate.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor astfel:
- din tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., în tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 2111 lit. a) şi c) C. pen., texte de lege în baza cărora i-a condamnat pe inculpaţi la câte un an şi 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP);
- din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 2111 lit. a) şi c) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul U.G.V. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, şi respectiv din complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (3) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2111 lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul C.S.I. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dispus contopirea pedepselor aplicate fiecărui inculpat, astfel că acesta urmează să execute pedeapsa cea mai grea şi anume câte 3 ani şi 6 luni închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus durata arestării preventive, la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
S-a dispus ca onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.S.I. să fie suportat de Ministerul Justiţiei.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că „Prin Legea nr. 169/2002, a fost modificat Codul penal în ceeace priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie şi s-a introdus articolul 2111 care prevede o pedeapsă mai mare dacă fapta este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, de o persoană înarmată, într-o locuinţă sau dependinţă a acesteia, în timpul unei calamităţi sau dacă s-a produs o urmare dintre cele arătate în art. 182 C. pen." şi că, în raport cu aceste modificări „În mod greşit instanţa de fond a reţinut ca agravantă art. 211 alin. (3) C. pen., dintr-o numerotare neoficială dată în Codul penal, publicat prin diferite edituri şi că în realitate se referă la tâlhăria urmată de moartea victimei".
Faţă de cele menţionate, s-a arătat că în cauză se impune a se schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor în acord cu prevederile C. pen. şi textele în care acestea se încadrează.
S-a făcut precizarea că în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că infracţiunea de violare de domiciliu se absoarbe în conţinutul infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 2111 C. pen., deoarece, indiferent de modul de pătrundere în locuinţă, consumarea acesteia nu poate să aibă loc decât în locuinţă sau într-o dependinţă aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2111 lit. c) C. pen.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a arătat că acestea „corespund gradului de pericol social ridicat al faptelor, instanţa de fond având în vedere şi datele ce caracterizează pe fiecare inculpat, care a săvârşit fapta în timpul minorităţii" şi că executarea acestora vor „contribui la realizarea scopului prevăzut de lege atât sub aspectul educativ cât şi sub aspect represiv preventiv".
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul U.G.V. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita sa condamnare, întrucât nu a săvârşit faptele imputate solicitând a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă solicitând reducerea acesteia până la limita deja executată.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar prin prisma motivelor de casare invocate de inculpat se constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, încadrând fapta comisă de acesta (cu corecturile aduse de instanţa de apel) în textele de lege corespunzătoare, pentru care s-a aplicat pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
a) Susţinerea inculpatului, recurent că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor imputate este nefondată, fiind contrazisă de probele de la dosar şi anume: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de cercetare la locul faptei, certificatul medico - legal eliberat în cauză, declaraţiile martorilor şi procesele verbale de confruntare care duc la concluzia univocă că acesta este autorul şi deci a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Prin urmare existând dovezi din care rezultă vinovăţia inculpatului simpla susţinere a acestuia că nu a săvârşit faptele imputate, necoroborate cu alte probe care să confirme această apărare, critica prin care se solicită a se dispune achitarea este nefondată.
b) În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare faptă în parte, cât şi pedeapsa de executat se constată că s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză avându-se în vedere, pe lângă pericolul social al faptelor şi datele ce caracterizează persoana acestuia faptul că este tânăr şi nu are antecedente penale, numai în acest fel justificându-se aplicarea unei pedepse de executat în imediata apropiere a limitei minime a textelor incriminatorii şi executarea pedepsei celei mai grele, fără a se aplica un spor de pedeapsă ţinând seama de faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 33 şi art. 34 C. pen.
Şi în ce priveşte modalitatea de executare se constată că a fost bine aleasă executarea pedepsei prin privare de libertate fiind în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că verificând Decizia atacată şi din oficiu nu se constată existenţa unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul U.G.V. este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.G.V. împotriva deciziei penale nr. 525 din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii de 24 de ore din data de 30 august 2002 şi al arestării preventive de la 9 noiembrie 2002, la 14 septembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4512/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4515/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
