ICCJ. Decizia nr. 4663/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4663/2004
Dosar nr. 4691/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2004
Examinând recursul de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 193 din 9 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-a dispus condamnarea inculpatului P.D. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 16 februarie 2004 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. proc., s-a dispus confiscarea cuţitului corp delict.
S-a luat act că partea vătămată G.A. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la 15.857.900 lei despăgubiri către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată şi către stat.
În fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 21 ianuarie 2004 inculpatul a mers împreună cu martorul A.F., la un bar din com. Fierbinţi jud. Ialomiţa.
În timp ce inculpatul s-a dus să comande de băut, martorul a început o discuţie cu fraţii A. şi G.G. Inculpatul a venit la masa acestora cu paharele de băutură, fapt care i-a deranjat pe cei doi fraţi, iar G.G. l-a lovit cu palma peste faţă.
Inculpatul s-a dus acasă şi s-a înarmat cu un cuţit după care a revenit la bar. Barmanul a refuzat să-i mai servească pe datorie astfel încât A.F. şi inculpatul au plecat. Pe stradă au fost ajunşi din urmă de G.A., care l-a lovit pe inculpat cu pumnul. Acesta la rândul său l-a lovit cu cuţitul în cap şi subclavicular stâng.
G.G. a ieşit şi el din bar şi văzând că fratele său are faţa plină de sânge, l-a dezarmat pe inculpat şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele.
S-a reţinut că în urma loviturilor aplicate de inculpat cu cuţitul, partea vătămată G.A. a suferit un traumatism cranio cerebral mediu, hematom subdural de emisfer stâng şi o plagă înţepată subclaviculară stânga, leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat şi a fost comisă de inculpat în stare de provocare.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 542/ A din 22 iulie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiată susţinerea inculpatului că a comis fapta în legitimă apărare, întrucât din probe nu rezultă că inculpatul ar fi depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului din cauza tulburării sau temerii.
S-a reţinut de asemenea că fapta nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât pe de o parte leziunile au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar pe de altă parte inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă pentru a ucide partea vătămată.
S-a apreciat totodată că pedeapsa aplicată a fost just individualizată.
Instanţa de apel a constatat că şi apelul părţii civile este neîntemeiat întrucât fapta fiind comisă în stare de provocare, în mod corect inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare proporţional cu gradul său de vinovăţie în producerea prejudiciului, la cauzarea căruia a contribuit în egală măsură partea vătămată prin comportamentul său provocator.
Inculpatul a declarat recurs susţinând în principal că se impunea achitarea sa, întrucât a comis fapta în legitimă apărare.
Cel de al doilea motiv de recurs vizează greşita încadrare juridică a faptei inculpatul susţinând că nu a intenţionat să ucidă pe partea vătămată astfel încât fapta sa, constituie infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi respectiv 17 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Astfel conform art. 44 alin. (2) şi (3) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc precum şi cel care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
În speţă, inculpatul a lovit pe partea vătămată de două ori cu cuţitul după ce aceasta îi aplicase o lovitură cu pumnul.
Ca atare inculpatul nu a reacţionat pentru a înlătura atacul injust al părţii vătămate, întrucât acesta încetase, nu mai era actual ci a răspuns în acest fel la comportamentul provocator al părţii vătămate.
Aşa fiind, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se reţine existenţa legitimei apărări ci doar cele privind circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., astfel cum s-a şi reţinut în cauză.
Este neîntemeiată şi critica văzând greşita încadrare juridică a faptei.
Întrucât leziunile cauzate părţii vătămate au pus viaţa acesteia în primejdie este exclusă încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., chiar dacă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare a fost de 30-35.
Se constată că fapta nu constituie nici infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere poziţia subiectivă a inculpatului faţă de urmările faptei sale.
Împrejurarea că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu cuţitul, obiect apt să producă moartea, în zone vitale, cu intensitate, impune concluzia că acesta, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Ori, atâta timp cât inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă de a ucide pe partea vătămată, încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., este cea corectă.
Cum din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de casare, care să poată fi luat în considerare în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D., împotriva deciziei penale nr. 542/ A din 22 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 16 februarie 2004 la 20 septembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4652/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4664/2004. Penal. Art.26, 211 c.p. Recurs → |
|---|
