ICCJ. Decizia nr. 4820/2004. Penal. Art.211 al.2 c.p. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.4820/2004

Dosar nr. 4690/2004

Şedinţa publică din 27 septembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 280 din 14 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 472/2004, s-a dispus condamnarea inculpaţilor D.I. şi S.M., ambii deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi, jud. Argeş, la câte 7 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. a) C. pen., prin schimbare de încadrare juridică, în baza art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen. şi art. 211 alin. (21) C. pen.

S-a dispus ca pedepsele să se execute prin privare de libertate în condiţiile, prevăzute de art. 57 şi art. 71 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus pentru fiecare inculpat din pedepse perioadele reţinerii de câte 24 de ore şi perioadele executate în arest preventiv, începând cu data de 22 ianuarie 2004, până la zi.

S-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de ambii inculpaţi, pe care a menţinut-o în continuare.

Au fost obligaţi inculpaţii să plătească în solidar părţii civile C.I., domiciliat în jud. Argeş, suma de 20.000.000 lei daune morale.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000.000 lei, pentru faza de cercetare penală şi câte 200.000 lei, onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 15 ianuarie 2004, cei doi inculpaţi au atacat-o pe partea vătămată C.I., care se deplasa cu bicicleta pe raza comunei Priboieni, jud. Argeş.

După ce au lovit-o, inculpatul S.I. a deposedat-o de bicicletă, bun care a fost găsit a doua zi de organele de poliţie la domiciliul său.

Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.

Inculpaţii au negat comiterea faptei care a fost însă probată prin declaraţiile martorilor P.V., R.N. şi R.V.I., procese-verbale dosar urmărire penală, procese-verbale de confruntare, raport de expertiză medico-legală.

Prejudiciul în sumă de 1.860.000 lei a fost acoperit prin restituire.

Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), raporta la art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a admis în parte cererea de acordare de daune morale de la 30.000.000 lei, cât a solicitat partea vătămată, la 20.000.000 lei.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii, care, arătând că recunosc fapta comisă şi nu au antecedente penale, solicită reducerea pedepselor aplicate.

Prin Decizia penală nr. 191/ A din 29 iulie 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 544/2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, a menţinut arestarea preventivă a acestora şi a dedus prevenţia.

Nemulţumiţi de această decizie, în termen legal, ambii inculpaţi au declarat recurs pe care l-au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Fiecare inculpat invocând prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicită admiterea recursului şi reducerea pedepselor aplicate prin reţinerea prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen.

Recursurile declarate sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse ca atare.

Împrejurările concrete în care cei doi inculpaţi, acţionând concordant prin lovirea repetată a părţii vătămate, prin surprindere, pe timp de noapte, cu consecinţe importante asupra integrităţii ei fizice imprimă un caracter grav care au impus o pedeapsă de câte 7 ani şi 4 luni închisoare ţinând cont şi de conduita acestora precum şi de lipsa antecedentelor penale.

În acest mod, instanţa de fond a făcut o judicioasă evaluare a criteriilor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată corespunzând scopului coercitiv-educativ în conformitate cu prevederile art. 52 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.I. şi S.M., împotriva deciziei penale nr. 191 din 29 iulie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.

Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 21 ianuarie 2004 la 27 septembrie 2004, pentru ambii inculpaţi.

Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4820/2004. Penal. Art.211 al.2 c.p. Recurs