ICCJ. Decizia nr. 4826/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4826/2004
Dosar nr. 3227/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 87/ D din 16 martie 2004, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul S.E. la:
- 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
Din pedeapsa aplicată, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea de o zi, respectiv din data de 20 septembrie 2001.
În temeiul art. 106 din OUG nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Casa de Asigurări de sănătate Bacău, suma de 6.052.900 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi suma de 791.000 lei cu titlu de cheltuieli de transport, iar părţii civile Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi suma de 15.642.316 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.S.C. suma de 30.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.
În temeiul art. 109 alin. (3) C. proc. pen., a dispus păstrarea la Camera de corpuri delicte de pe lângă Tribunalul Bacău, până la soluţionarea definitivă a cauzei, a unui cuţit care a servit la săvârşirea infracţiunii.
S-a constatat că inculpatul a fost reprezentat de un apărător ales.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 7.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În cursul anului 2000, inculpatul S.E. l-a cunoscut, prin intermediul unor cunoştinţe comune, pe numitul B.C., iar din luna martie 2001, până la data săvârşirii faptei, a locuit în apartamentul acestuia, situat în Bacău.
În noaptea de 25 iulie 2001, în timp ce se afla în locuinţa lui B.C., împreună cu acesta şi numita M.R., între cei doi s-a declanşat un conflict verbal, care apoi a degenerat în acte de violenţe fizice, pentru motivul că, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi a unor medicamente calmante, inculpatul a izbit în masă cu o cană, cioburi din aceasta lovind în faţă pe B.C.
Încercând să opună rezistenţa, dar să şi îl intimideze pe B.C., inculpatul a luat un cuţit, cu care l-a ameninţat că îl va ucide, după care îşi va lua şi el viaţa.
Văzând că inculpatul a devenit deosebit de agresiv, B.C. a părăsit locuinţa.
Inculpatul a continuat să se manifeste violent izbind cu pumnii în mobilier, fapt ce a determinat-o şi pe M.R. să părăsească încăperea.
Inculpatul a urmărit-o pe M.R., cerându-i să revină în imobil, asigurând-o că nu îi va face nimic.
Când a revenit în locuinţă, M.R. a încuiat uşa sperând că îl va împiedica pe inculpat să mai pătrundă în casă, însă acesta a început să lovească cu pumnii şi picioarele în uşă, motiv pentru care i s-a permis intrarea în interior.
Datorită zgomotului produs, vecinii s-au alertat şi l-au anunţat telefonic pe tatăl gazdei, B.S.C.
Când B.S.C. a ajuns la locul scandalului a găsit-o pe M.R. într-o stare agitată şi la cererea acesteia a ajutat-o să părăsească locuinţa prin escaladarea gardului.
Sesizând prezenţa lui B.S.C., inculpatul s-a apropiat de acesta şi, fără nici o explicaţie, l-a lovit cu pumnul în faţă.
Uimit şi nedumerit de comportarea inculpatului, B.S.C., însoţit de M.R., s-a deplasat la locuinţa numitului B.P., căruia i-a cerut să meargă la domiciliul fiului său, B.C., temându-se că inculpatul va da foc casei, aşa cum se exprimase în discuţiile avute cu M.R.
Ajunşi la domiciliul lui B.C., cei trei l-au întâlnit pe inculpat în apropierea scărilor. Când s-au apropiat de acesta, au văzut că din locuinţă iese fum. Mai înainte de a cere explicaţii inculpatului, acesta, cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, l-a lovit pe B.C. de două ori în zona abdomenului, după care a părăsit în fugă locul faptei.
Victima a fost transportată cu salvarea la spitalul judeţean Bacău unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale şi apoi la Spitalul Sf. Spiridon Iaşi, Clinica III Chirurgie cu diagnosticul „plăgi înjunghiate toraco-abdominale cu perforaţii multiple ileale şi perforaţie gastrică operată" ce a necesitat pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale, leziunile punând în primejdie viaţa victimei, lucru atestat şi de certificatul medico-legal întocmit în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care însă nu l-a motivat, apărătorii aleşi ai acestuia susţinând că încadrarea juridică a faptei este cea de vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.) şi nu de tentativă la infracţiunea de omor (art. 20 raportat la art. 174 C. pen.).
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 146 din 11 mai 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a arătat că „Activitatea infracţională a inculpatului care a lovit victima de două ori în abdomen, într-o zonă vitală, cu un cuţit, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile îngrijiri medicale şi care au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie, constituie infracţiunea de tentativă de omor cum corect a reţinut prima instanţă şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă".
S-a mai arătat că apărarea inculpatului în sensul că a săvârşit fapta în legitimă apărare nu poate fi primită, fiind infirmată de însăşi declaraţiile acestuia în care a arătat că l-a lovit cu cuţitul de două ori pe B.C., fără ca acesta să încerce să îl lovească cu acelaşi cuţit.
S-a făcut precizarea că susţinerea inculpatului, potrivit căreia nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală este nefondată, deoarece acest lucru s-a datorat culpei sale care s-a sustras de la urmărirea penală, fiind dat în urmărire generală.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat pe care a criticat-o cu privire la.
- încadrarea juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece intenţia sa nu a fost de a ucide victima, ci de a se apăra;
- omisiunea de a se constata că fapta a fost săvârşită în condiţiile depăşirii legitimei apărări;
- pedeapsa aplicată, pe care, în cazul în care nu se vor primi primele două critici, o consideră prea severă, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
După cum este de observat, prin recursul declarat inculpatul, prin primele două motive de casare, a reiterat criticile formulate şi la instanţa de apel şi anume greşita încadrare juridică a faptei şi omisiunea de a se constata că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare ori de depăşire a acesteia.
Întrucât instanţa de apel a dat o motivare corectă şi în concordanţă cu probele de la dosar şi a încadrat fapta în textele de lege corespunzătoare, motivare redată în prezenta decizie şi pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte, astfel că reluarea acestor considerente nu se mai impune, ţinând seama şi de faptul că, în legătură cu aceste aspecte, nu mai este nimic de adăugat, în afară de faptul că şi în cazul depăşirii limitelor legitimei apărări, pentru a opera acest text de lege ( art. 44 alin. (3) C. pen.), se cer a fi îndeplinite cerinţele referitoare la legitima apărare şi anume că atacul să fie material, direct, imediat şi injust, ceea ce în cauză evident nu s-a dovedit.
În ce priveşte critica privind greşita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea severă se constată, de asemenea, că este tot nefondată.
Prima instanţă a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că pedeapsa aplicată se circumscrie criteriilor de individualizare, acordând semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptei comise cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, astfel că executarea acesteia în limitele stabilite este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul S.E. este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. e) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E., împotriva deciziei penale nr. 146 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii de o zi, respectiv din 20 septembrie 2001.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4825/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4827/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
