ICCJ. Decizia nr. 4823/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4823/2004
Dosar nr. 2604/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 24 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1152/2003, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul N.B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în varianta agravată, împotriva părţii vătămate B.C.D.
În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate, dispuse prin sentinţa penală nr. 2515 din 23 decembrie 2001 a Judecătoriei Slobozia, pentru restul de 329 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 80 din 19 februarie 2001 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 13 martie 2001, şi în consecinţă, a fost contopit restul de 329 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin această sentinţă penală, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, cu referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 13 februarie 2003 la zi.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată B.C.D. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul material fiind recuperat în întregime, prin restituire.
În temeiul art. 116 alin. (4) C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla pe raza municipiului Bucureşti pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 900.000 lei, onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Pe data de 7 aprilie 2002, în jurul orei 23,30, inculpatul N.B., împreună cu un alt făptuitor, rămas neidentificat, după ce au consumat băuturi alcoolice, i-au solicitat părţii vătămate B.C.D., taximetrist pe autoturismul marca Dacia 1310, de culoare galbenă, să-i transporte din zona Luică, sector 4 Bucureşti, în satul Sinteşti, comuna Vidra, judeţul Ilfov. În momentul în care au ajuns în dreptul Fabricii de cărămidă din apropierea satului respectiv, într-o zonă de câmp, inculpatul şi făptuitorul au purtat o discuţie în limba ţigănească, după care făptuitorul i-a spus părţii vătămate să oprească autoturismul, pentru a coborî. Întrucât partea vătămată a continuat drumul, făptuitorul, aflat pe bancheta din spate a autoturismului i-a smuls cheile din contact, strângând-o pe partea vătămată de gât cu braţele, pentru ca inculpatul, aflat pe scaunul din dreapta faţă, să sustragă din bordul autovehiculului radiocasetofonul marca Panasonic. Partea vătămată a reuşit să coboare din autoturism, s-a deplasat la portiera din spate a acestuia, pe unde făptuitorul încerca să coboare, s-au lovit reciproc, după care făptuitorul a aruncat cheile de contact şi, reuşind să se smulgă din braţele părţii vătămate, a fugit. A fost urmat de inculpat, care avea asupra sa radiocasetofonul sustras, pe care l-a ascuns ulterior sub o grămadă de lemne din curtea, în care era montat cortul în care locuia împreună cu familia sa.
S-a reţinut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul material fiind acoperit în întregime, prin restituire.
De asemenea, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 80 din 19 februarie 2001 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă prin neapelare, pe data de 13 martie 2001, s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea, aplicate, pentru săvârşirea unor infracţiuni în stare de minorat, prin sentinţele penale nr. 395 din 20 iulie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 2 septembrie 1999, nr. 14 din 5 ianuarie 2000 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare şi nr. 6 din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului Giurgiu, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4703 din 24 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare.
Această pedeapsă a început a fi executată de inculpat pe data de 22 martie 1999, fiind liberat condiţionat pe data de 27 decembrie 2001, prin sentinţa penală nr. 2515 din 23 decembrie 2001 a Judecătoriei Slobozia, rămânând cu un rest de pedeapsă neexecutat de 329 zile închisoare.
Făcând analiza ansamblului materialului probator aflat la dosar, tribunalul a apreciat că fapta penală comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, în variantele agravante prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei penale, prin rechizitoriu, tribunalul a constatat că, deşi a fost reţinut art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind legea penală mai favorabilă, au fost aplicate dispoziţiile legii penale noi, care sunt în defavoarea inculpatului.
Tribunalul a constatat că fapta penală a fost comisă pe data de 7 aprilie 2002, prin urmare înaintea datei de 18 aprilie 2002, când au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 169/2002, prin care, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, în varianta agravantă a săvârşirii de către două sau mai multe persoane împreună, se prevede o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 7 ani şi 20 ani, în vreme ce, potrivit legii penale vechi, pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între 5 ani şi 20 ani, aşa încât legea penală mai veche este mai favorabilă inculpatului.
De aceea, infracţiunea de tâlhărie, comisă pe data de 7 aprilie 2002, împreună cu o altă persoană, pe timp de noapte şi într-un loc public, este prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Tribunalul a apreciat că există probe clare de vinovăţie, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de inculpat, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, potrivit procesului-verbal din data de 13 februarie 2003, încheiat în prezenţa martorului asistent T.B., coroborat cu declaraţiile participanţilor la constituirea grupului, P.N., D.R.A. şi D.D., partea vătămată l-a recunoscut din grup pe inculpat, după cum se atestă şi prin planşele fotografice.
De asemenea, conform procesului-verbal din data de 17 aprilie 2002, întocmit după aproximativ 10 zile de la data comiterii infracţiunii, radiocasetofonul marca Panasonic, sustras din autoturismul părţii vătămate a fost găsit, ambalat într-o pungă din plastic, sub o grămadă de lemne aflată în cortul în care locuieşte familia inculpatului, această împrejurare fiind confirmată şi de martorul de la urmărirea penală S.G., care a declarat, în mod constant, pe parcursul procesului penal, că organele de poliţie au găsit bunul sustras, în locul respectiv.
În plus, inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul N.B., care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea aspră în raport cu fapta comisă şi cu circumstanţele sale personale.
A mai arătat inculpatul în motivarea apelului că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit.
Prin Decizia penală nr. 256/ A din 7 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.B.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata arestării preventive a acestuia de la 13 februarie 2003 la zi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul N.B. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3959 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din probatoriile administrate în cauză rezultă că inculpatul a conceput şi săvârşit, împreună cu un alt făptuitor, pe care a refuzat să-l nominalizeze, acte de violenţă împotriva şoferului unui taxi, pe care sub pretextul efectuării unei curse în mediul rural, l-a atras într-un loc întunecos, l-a forţat să oprească autoturismul şi l-a deposedat de bunuri.
Fapta are canotaţii deosebit de grave, deoarece opoziţia părţii vătămate ar fi putut conduce la suprimarea vieţii acesteia, iar pe de altă parte atacurile de acest gen sunt din ce în ce mai frecvente.
Având în vedere importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei, cât şi bunurile acesteia, precum şi urmările directe, păgubitoare şi traumatizante asupra părţilor vătămate, Înalta Curte apreciază că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Pe de altă parte bogata activitate infracţională a inculpatului, care a debutat şi s-a desfăşurat în perioada minoratului, acesta fiind anterior condamnat definitiv de trei ori, la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea, în principal, a unor infracţiuni de aceeaşi natură cu cea din prezenta cauză, demonstrează periculozitatea socială a inculpatului şi specializarea sa în comiterea de infracţiuni de tâlhărie.
Inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, timp de aproximativ 10 luni, fiind dat în urmărire generală şi a avut o atitudine nesinceră, întrucât nu a arătat identitatea celuilalt făptuitor, declarând că a comis infracţiunea la insistenţele acestuia şi pentru că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe de altă parte, existând dovezi evidente că pedeapsa anterioară de numai 3 ani şi 8 luni închisoare nu a fost suficientă pentru resocializarea inculpatului, acesta ignorând beneficiul liberării condiţionate, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru coborârea cuantumului pedepsei sub cel stabilit de instanţele de fond şi apel.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive a inculpatului de la 13 februarie 2003 la 28 septembrie 2004.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B. împotriva deciziei penale nr. 256/ A din 7 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 13 februarie 2003 la 28 septembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4822/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4825/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs → |
|---|
