ICCJ. Decizia nr. 4822/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4822/2004
Dosar nr. 5576/2003
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 249 din 11 iunie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpata M.C. la:
- 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatei i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 26 august 2002, la zi.
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 26/1990, republicată, a dispus comunicarea, în extras a hotărârii, către oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova.
În baza art. 6 alin. (1) lit. a) din OG 75/2001, a dispus comunicarea extrasului de pe hotărârea de condamnare către D.G.F.P. Prahova pentru înscrierea în cazierul fiscal.
S-a constatat recuperat parţial prejudiciul cauzat prin infracţiune motiv pentru care inculpata a fost obligată, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.C.P. SRL Ploieşti să plătească cu titlu de despăgubiri civile, următoarele sume:
- 10.835.359.363 lei către SC O.I. Târgovişte;
- 5.948.478.991 lei către SC J.O. SRL Ploieşti;
- 62.015.000 lei către SC R.A. România SA Ploieşti;
- 4.079.911.632 lei către SC D.P. România SRL Bucureşti;
- 1.031.826.700 lei către SC B.I. SRL Bucureşti;
- 1.071.054.000 lei către SC E.I.E. SRL Constanţa;
- 80.000.000 lei către SC P. SRL Satu Mare;
- 791.924.781 lei către SC T.A.C. SA Bucureşti;
-459.187.085 lei către SC R.I. SA Târgovişte;
- 253.051.770 lei către SC IPIAR SRL Vălenii de Munte;
- 581.686.200 lei către SC R. SA Rafinăria Vega Ploieşti;
- 677.298.695 lei către SC E.T. SRL Bucureşti;
- 345.682.695 lei către SC P.Z. SRL Buzău, pentru toate părţile civile menţionate şi cu dobânda legală calculată, începând cu data în care creanţa a devenit exigibilă şi până la achitarea integrală a debitelor.
Diferit, inculpata a mai fost obligată să plătească statului suma de 10.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la 800.000.000 lei către partea vătămată SC I. SRL Vălenii de Munte care, vor fi suportate în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Au fost respinse cererile privind plata cheltuielilor judiciare formulate de părţile vătămate SC D.P.R. SRL Bucureşti, SC B.C.I. SRL Ploieşti, SC P. SRL Satu Mare, SC R.I. SA Târgovişte şi SC E.T. SRL Bucureşti, întrucât nu au depus chitanţe de achitare a onorariului de apărător ales.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpata M.C. a preluat prin cesiunea acţiunilor SC S.C.P. SRL Ploieşti, devenind asociat şi administrator unic al societăţii ce avea ca principal obiect de activitate comercializarea de materiale de construcţii şi produse petroliere.
Începând cu anul 2000, inculpata a desfăşurat şi operaţiuni de comerţ en-gross cu produse siderurgice (profile ţeavă, tablă, oţel) şi materiale de construcţii.
În perioada ultimilor ani, activitatea de comerţ s-a desfăşurat de către inculpată şi de către soţul său care ocupa funcţia de director comercial în cadrul societăţii.
Ca urmare a încălcării regulilor generale de comerţ, societatea inculpatei a acumulat datorii importante către furnizorii de produse, precum şi către bugetul de stat.
Lipsa disponibilităţilor financiare şi dorinţa inculpatei de a valorifica mărfurile în flagrantă contradicţie cu modul de efectuare a comerţului a condus la comiterea de pagube materiale unor furnizori şi în acelaşi timp la crearea de profituri la unii din beneficiarii mărfurilor.
Deşi în conturile bancare ale societăţii inculpata nu deţinea sumele de bani necesare achiziţionării mărfurilor, aceasta persistând în activitatea infracţională, în mod repetat şi cu bună ştiinţă, a emis instrumente de plată, file C.E.C., către furnizorii mărfurilor inducându-i în eroare, creând în acest fel aparenţa bonităţii firmei.
Inculpata a procedat la valorificarea mărfurilor către diverşi beneficiari, practicând preţuri de vânzare cu mult sub cele de achiziţie, sumele obţinute fiind folosite la efectuarea plăţilor către furnizori, fie cei vechi, fie alţii noi.
Astfel:
1. Începând cu anul 1999 SC S.C.P. SRL Ploieşti a achiziţionat de la SC O.I. SA Târgovişte diferite sortipodimensiuni de produse siderurgice, relaţiile comerciale desfăşurându-se în baza unor contracte de colaborare.
La data de 16 ianuarie 2002, între cele două societăţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 226/2002 în baza căruia inculpata a cumpărat în numele societăţii sale, în mod repetat, produse siderurgice (profile ţeavă şi altele, contravaloarea acestora urmând a fi plătită cu ordine de plată sau cu file C.E.C.
Deşi societatea inculpatei nu dispunea de sumele necesare pentru a achita mărfurile achiziţionate, în perioada iulie - august 2002, a emis un număr de 18 file C.E.C. în valoare totală de 835.359.463 lei. Din lipsă de disponibil C.E.C. - urile au fost refuzate la plată.
2. În aceeaşi perioadă, folosind acelaşi procedeu, inculpata a emis un număr de 11 file C.E.C. către SC C. SA Bucureşti de la care se aprovizionase cu diferite tipuri de oţel.
Tot din lipsă de disponibil, plata C.E.C. - urilor a fost refuzată.
3. La data de 10 ianuarie 2001, inculpata a încheiat cu SC J.O. SRL Ploieşti, contractele cu nr. 9 din 10 ianuarie 2001, pentru comercializarea carburanţilor în sistem en-gross şi en-detail.
Prejudiciul cauzat părţii civile a fost de 10.421.309.765 lei.
4. În acelaşi mod a procedat inculpata începând cu anul 2000 şi cu SC R.A.R. SA Ploieşti, de unde s-a aprovizionat cu mărfuri (produse petroliere, motorină şi combustibil tip 1) pentru plata cărora a emis 5 file C.E.C. fără acoperire, cauzând în acest fel un prejudiciu de 5.952.766.081 lei.
5. Modul de a proceda de mai sus a fost folosit şi în cazul SC D.P.R. SRL Bucureşti, societate de la care inculpata s-a aprovizionat cu mărfuri, începând cu anul 1999, în baza unui contract de prestări serivicii (nr. 20 din 28 octombrie 1999) şi pentru care a emis o filă C.E.C. fără acoperire pentru suma de 4.494.196.540 lei.
6. În baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 25 iulie 2002, inculpata s-a aprovizionat cu mărfuri de la SC B.C.I. SRL Ploieşti, constând în combustibil lichid uşor.
Ca şi în celelalte cazuri pentru plată, inculpata a emis o filă C.E.C. fără acoperire.
Prejudiciul cauzat acestei societăţi este de 1.171.054.000 lei.
7. Deşi se afla în interdicţie bancară, inculpata a achiziţionat de la SC E.I.E. SRL Constanţa, sucursala Băicoi, bitum rutier. Pentru achitarea contravalorii acestui produs a emis o filă C.E.C. refuzată la plată, în valoare de 1.171.054.000 lei.
8. În cursul lunii august 2000, inculpata prin societatea sa, s-a angajat în derularea unei relaţii comerciale cu SC P. SRL Satu Mare. În baza acestei relaţii, inculpata a promis societăţii contractante că-i va livra cantitatea de 20 tone benzină Premium şi 13 tone benzină Premium fără plumb.
SC P. SRL a achitat în contul societăţii inculpatei suma de 800.000.000 lei, prin ordinul de plată nr. 814 din 2 august 2000, fără ca inculpata să livreze produsele în discuţie, cauzând în acest fel un prejudiciu egal cu contravaloarea produselor achitate.
9. Inculpata transporta mărfurile cumpărate cu mijloace de transport aparţinând SC T.A.C. SA Bucureşti, în favoarea căreia a emis file C.E.C. în valoare de 841.927.781 lei care, pentru lipsă de disponibil au fost refuzate la plată.
10. La data de 12 iulie 2002, inculpata a achiziţionat de la SC L.I. SA Târgovişte, în baza unei singure facturi, oţel beton în valoare de 459.187.085 lei.
Lipsa disponibilului în contul societăţii a făcut ca C.E.C. - urile emise să fie refuzate la plată.
11. În acelaşi mod a procedat inculpata şi cu SC I.C.P. SRL Vălenii de Munte de la care, în cursul lunii iunie 2002, a achiziţionat oţeluri carbon în valoare totală de 249.938.389 lei.
Pentru plata mărfii s-a emis o filă C.E.C. pentru suma de 237.484.220 lei.
De la aceeaşi societate, la data de 18 iulie 2002, inculpata, prin societatea sa, a mai achiziţionat oţeluri carbon în valoare de 35.068.381 lei, fără însă a achita contravaloarea acestora.
Prejudiciul cauzat SC I. SRL Vălenii de Munte este în sumă de 285.051.770 lei întrucât SC M. SA Piatra Neamţ a efectuat, pe data de 13 august 2002 cu acordul SC S.C.P. SRL o plată în sumă de 50.000.000 lei în contul unei datorii faţă de ultima societate, plată efectuată către SC I. SRL, aceasta nemaiconstituindu-se parte civilă în procesul penal.
12. La data de 31 iulie 2002, în baza comenzii 496 inculpata, prin societatea sa, a achiziţionat produse petroliere de la Rafinăria R. Rafinăria Vega în valoare de 581.686.200 lei, pentru plata cărora a emis o filă C.E.C., refuzat la plată din cauza lipsei de disponibil.
13. În cursul lunii iulie 2002, inculpata a achiziţionat profil cornier şi bitum de la SC E.T. SRL Bucureşti în valoare totală de 739.594.093 lei, pentru care a emis trei file C.E.C. care au fost refuzate la plată de către unităţile bancare, din lipsa disponibilului în cont.
Din contravaloarea mărfurilor cumpărate, inculpata a achitat în numerar suma de 62.295.398 lei, prejudiciul cauzat SC E.T. SRL fiind de 6.777.298.695 lei.
14. În perioada 2000 - 2002 inculpata a derulat, prin societatea sa, relaţii comerciale cu SC P. SRL Buzău, de la care a achiziţionat oţel beton, în baza unor comenzi, în valoare de 345.682.695 lei.
Pentru achitarea mărfurilor, inculpata a emis 2 file C.E.C. fără acoperire, în valoare de 236.069.534 lei care au fost refuzate la plată de unităţile bancare. Ultima filă C.E.C. pentru suma de 109.631.161 lei nu a mai fost introdusă pentru plată, întrucât reprezentanţii societăţii au luat cunoştinţă că SC S.C.P. SRL a fost înregistrată în Centrala Incidenţelor de Plăţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpata M.C. şi părţile civile SC J.O. SRL Ploieşti şi SC R.I. SRL Târgovişte.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei pe care o consideră ca fiind prea blândă în raport cu pericolul social ridicat al faptei confirmat şi de cuantumul mare al prejudiciului.
S-a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei.
Inculpata a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la încadrarea juridică a faptelor, susţinând că în cauză nu poate fi vorba de existenţa infracţiunii de înşelăciune, ci a infracţiunii, prevăzută de art. 84 pct. 1, 2, 3 din Legea C.E.C. - ului nr. 59/1934.
În cazul în care nu se va primi această critică, inculpata a solicitat a se dispune achitarea, întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, şi anume intenţia de a prejudicia partenerii de afaceri, totul fiind rodul conjuncturii economice nefavorabile.
Partea civilă SC J.O. SRL a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate care în realitate se ridică la suma de 10.459.294.765 lei şi nu la 62.015.000 lei, susţinând că, chiar în cazul în care între ea şi societatea inculpatei s-a încheiat un contract de cesiune de creanţă, acest fapt nu o poate exonera pe inculpată de plata despăgubirilor datorate.
SC R.I. SRL Târgovişte a criticat hotărârea instanţei de fond tot cu privire la întinderea prejudiciului cauzat de inculpată care se ridică la suma de 1.207.021.723 lei la care se adaugă şi dobânzile legale şi nu de 459.187.085 lei cu precizarea că diferenţa de 747.834.638 lei reprezintă contravaloarea a două facturi neachitate pentru care nu s-au emis instrumente de plată.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 507 din 19 noiembrie 2003, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpata M.C. şi părţile civile SC J.O. SRL Ploieşti şi SC R.I. SA Târgovişte.
S-a dedus din pedeapsa pe care inculpata urmează să o execute durata arestării preventive la zi.
Inculpata şi părţile civile apelante au fost obligate să plătească statului suma de câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat următoarele:
„Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei au fost bine stabilite de prima instanţă, din probele administrate rezultând cu certitudine că în perioada 2000 - 2002 inculpata, în calitate de asociat unic şi administrator al SC S.P.C. SRL Ploieşti, a achiziţionat diferite produse siderurgice, materiale de construcţii sau produse petroliere de la mai mulţi parteneri de afaceri pentru achitarea contravalorii cărora a emis file C.E.C. fără acoperire" şi că „judecătorul fondului a realizat o justă interpretare a probelor existente în dosarul cauzei, stabilind mecanismul concret prin care s-a ajuns la comiterea faptei", dându-se „eficienţă în primul rând activităţii infracţionale concrete a inculpatei, constând în emiterea unor instrumente de plăţi bancare, fără a avea provizia necesară în cont, stabilindu-se totuşi justificat şi contribuţia părţilor civile la realizarea acestui mecanism, multe dintre acestea pretinzând în mod nelegal inculpatei să lase drept garanţie file C.E.C. necompletate, semnate în alb, beneficiarii fiind în multe cazuri cei care au obligat-o pe inculpată la operaţiuni comerciale nerentabile".
S-a mai arătat că „Este evident că inculpata a manifestat uşurinţă în activitatea comercială" care însă „nu pot fi asimilate lipsei de intenţie echivalentă cu nevinovăţia inculpatei pentru infracţiunea de înşelăciune, aşa cum a susţinut aceasta în apelul său".
Cu privire la încadrarea juridică a faptei s-a arătat că nu poate fi cea prevăzută de art. 84 pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 59/1934, susţinută de inculpată „deoarece necompletarea corectă a unui C.E.C. nu reprezintă o infracţiune mai gravă, cum este cazul în speţă, nefiind posibilă coexistenţa celor 2 fapte.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei, s-a arătat că „Faţă de modul concret în care fapta a fost săvârşită, de persoana inculpatei, de atitudinea cooperantă a acesteia manifestată pe parcursul procesului, de concursul pe care l-a adus chiar unii din beneficiarii importanţi ai inculpatei, la emiterea C.E.C. - urilor fără acoperire, bine analizate şi interpretate de prima instanţă, Curtea apreciază că în mod corect s-au reţinut în favoarea acesteia circumstanţe atenuante, cu efectul prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen., criticile din apelul parchetului, în acest sens, fiind neîntemeiate".
În ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, a arătat că „se apreciază că aceasta a fost bine rezolvată, în speţă instanţa de fond manifestând preocupare pentru aplicarea legală a unuia din principiile de bază ale răspunderii civile delictuale, care operează în cauză şi anume al reparării integrale a prejudiciului cauzat" „fiind bine stabilite toate prejudiciile cauzate prin fapta penală, dispunându-se obligarea solidară a inculpatei, cu societatea administrată de aceasta, la plata sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii, plus dobânzile legale".
Cu privire la cererea apelantei SC R.I. SA Târgovişte, de obligare a inculpatei la plata a două facturi ce nu au fost achitate de societatea administrată de inculpată, s-a arătat că excede cadrului procesului penal „aceasta având caracter pur comercial care se poate rezolva în faţa instanţei civile".
Cu privire la apelul declarat de partea civilă SC J.O. SRL Ploieşti s-a arătat că din moment ce între aceasta şi societatea inculpatei a intervenit un contract de cesiune de creanţe, concluzia ce se desprinde este aceea că în acest mod au stabilit calea de soluţionare a diferenţelor dintre ele, instanţa de judecată neputând decât să ia act de acest lucru, care reprezintă voinţa celor două părţi şi care în dreptul civil constituie legea părţilor, instanţa de judecată neputând decât să ia act de existenţa acestuia fără însă a-l putea desfiinţa.
Împotriva acestei decizii au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpata M.C.
Parchetul a criticat Decizia instanţei de apel pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în apel şi anume, greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei, pe care o consideră prea mică, solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea acesteia şi aplicarea unei pedepse mai severă ţinând seama de pericolul social ridicat al faptei, prin care s-a produs la mai multe părţi civile, într-un interval scurt de timp un prejudiciu de peste 40 miliarde lei.
Inculpata a criticat Decizia instanţei de apel pentru acelaşi motiv invocat la judecata în apel şi anume greşita încadrare juridică a faptei, solicitând a se constata că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune ci pe cele ale infracţiunii prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, în care sens urmează a se dispune, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Recursul declarat de parchet este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la aplicarea şi stabilirea pedepsei se ţine seama, între altele, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză, prima instanţă în mod corect a apreciat că în favoarea inculpatei se impune reţinerea de circumstanţe atenuante. Sinceritatea de care aceasta a dat dovadă pe întreg parcursul procesului penal, ajungând în acest fel la aflarea adevărului, regretul manifestat pentru fapta comisă şi lipsa antecedentelor penale, sunt elemente care justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea sa existând convingerea că prevederile art. 52 C. pen., se pot realiza şi prin aplicarea unei pedepse mai mici.
Cu toate acestea, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au manifestat o blândeţe exagerată, minimalizând în acest fel pericolul social al faptei, rezultat din modul în care aceasta a fost comisă, respectiv într-o perioadă scurtă de timp, prin inducerea în eroare a unui număr mare de societăţi comerciale cărora le-a cauzat pagube importante. De asemenea, era necesar să se ţină seama şi de faptul că în cauză, în sarcina inculpatei s-au reţinut şi prevederile art. 41 alin. (2) care este de natură să agraveze răspunderea penală, în sensul că prin reţinerea acesteia se poate aplica un spor de pedeapsă peste limita maximă prevăzută de textul incriminator în cazul în care se apreciază că fapta prezintă un pericol social ridicat, iar coborârea sub limita minimă a textului incriminator nu este obligatorie.
Pentru aceste considerente urmează a se constata că pedeapsa aplicată inculpatei de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, chiar în condiţiile menţinerii circumstanţelor atenuante, este prea mică şi se impune a fi majorată, motiv pentru care se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi se va dispune în consecinţă.
În ce priveşte recursul declarat de inculpata M.C. se constată că este nefondat.
Potrivit art. 215 alin. (4) C. pen., sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi în cazul în care s-a emis un cec asupra unei instituţii de credit, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul obţinerii unui folos material şi dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.
Rezultă că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în această variantă este necesar ca cecul să fi fost emis cu respectarea cerinţelor prevăzute în art. 1 din Legea nr. 59/1934 de către o persoană care nu dispunea în momentul emiterii acestui instrument de plată de fonduri proprii disponibile, care să facă posibilă efectuarea plăţii de către unitatea bancară depozitară către beneficiarul nominalizat în acest înscris (C.E.C.).
Raportând la cauză cele de mai sus, se constată că inculpata, în deplină cunoştinţă de cauză, ştiind că nu are disponibil în conturile bancare, în unele cazuri aflată chiar în interdicţie bancară, a emis către parteneri de afaceri (părţile civile şi vătămate) cecuri fără nici o acoperire.
Întrucât cu prilejul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, inculpata a indus în eroare societăţile comerciale vânzătoare, asigurându-le că plata preţurilor mărfurilor le va face prin C.E.C. - uri, în care sens a şi emis asemenea mijloace de plată în condiţiile arătate, şi anume, fără a avea disponibil în cont şi aflate în interdicţie bancară, împrejurare în care părţile civile vânzătoare nu ar fi încheiat contractul, este fără îndoială că fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în varianta arătată şi nu pe cele ale art. 84 din Legea nr. 59/1934, cum fără temei s-a susţinut.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere şi faptul că analizând Decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare şi pentru alte situaţii decât cele analizate, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este fondat, numai în ce priveşte greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei, iar recursul declarat de inculpată, este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 507 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpata M.C.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 249 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Prahova cu privire la neaplicarea art. 76 alin. (2) C. pen., precum şi la pedeapsa privativă de libertate.
Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
Modifică pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatei, în sensul că o majorează de la 5 ani şi 6 luni închisoare, la 7 ani şi 6 luni închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 26 august 2002, la 28 septembrie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata, cu acelaşi titlu, a sumei de 7.000.000 lei, către partea civilă S.C. E.T. SRL Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 4820/2004. Penal. Art.211 al.2 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4823/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|